București: expoziție de Artă Persană și Artizanat Zilele Culturii Iraniene 10 – 19 februarie

16463426_1408434079199194_1497493286961079998_o

Expoziție de Artă Persană și Artizanat

Zilele Culturii Iraniene

10 – 19 februarie

Ambasada Republicii Islamice Iran și Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” vă invită vineri, 10 februarie, ora  14.30, Sala de Sticlă, Șoseaua Kiseleff nr. 30  la vernisajul expoziţiei de artă persană și artizanat organizată în cadrul amplului program Zilele Culturii Iraniene în România.

Expoziţia reuneşte o serie de tablouri ale renumitului pictor si miniaturist MAHMOUD FARSHCHIAN, ceramică și faianță, o colectie de reproduceri arheologice ale basoreliefurilor, capitelurilor si coloanelor de la Persepolis / Takht-e Jamshid (Tronul lui Jamshid), fosta capitala a Persiei Antice considerată în prezent de istorici și arheologi a opta minune a lumii antice, covoare persane lucrate manual și obiecte de artizanat – cu vânzare.

La vernisaj vor cuvânta E.S Dl. Hamid MOAYYER, d-na Conf. univ. dr. Paula POPOIU, precum și alți distinși invitați.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 10 – 19 februarie, de miercuri până duminică, între orele 9.00 – 17.00.

Mai multe informaţii:

Biroul Relaţii Publice

021 317 91 03 / int. 178

Biroul COMUNICARE, RELATII PUBLICE:

Iulia Grumăzescu – Director Comunicare, Pedagogie Muzeală

Andreea Nanciu – Comunicare si Relații Publice
Mihaela Șoltuz – Comunicare si Relații Publice

Telefon: 317. 91. 03/ interior 178
Șoseaua Kiseleff nr. 28-30, sector 1, București

http://www.muzeul-satului.ro
https://www.facebook.com/pages/Muzeul-National-al-Satului-Dimitrie-Gusti/151598721549409?ref=hl

București: Lansare de carte: „Antim Ivireanul. Opera Tipografică”

afis-antimm-pt-site-articol

Miercuri, 22 februarie,  ora 11.00, în sala Ion Heliade Rădulescu a Bibliotecii Academiei Române (Calea Victoriei nr.125) va avea loc lansarea albumului Antim Ivireanul. Opera Tipografică, apărut la Editura Institutului Cultural Român.  Volumul omagial dedicat împlinirii a 300 de ani de la moartea marelui ierarh-cărturar, ctitor de cultură şi spiritualitate românească, va fi prezentat de coordonatorul lucrării, arhim. Policarp Chiţulescu, directorul Bibliotecii Sfântului Sinod.  Alături de acesta vor mai vorbi despre personalitatea marcantă a cărturarului Antim Ivireanul : dl. Radu Boroianu, președintele Institutului Cultural Român,  conf. dr. Ioana Fedorov (Institutul de Studii Sud-Est Europene), lect. dr. Ion Marian Croitoru (Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea Valahia din Târgovişte), dr. Doru Bădără (Biblioteca Centrală Universitară), dr. Gabriela Dumitrescu (Biblioteca Academiei Române).

Antim Ivireanul este cel care a iniţiat introducerea limbii române în cultul divin, fiind cunoscut, printre altele, pentru bogata sa activitate de tipograf, gravor, ilustrator şi editor de carte. „Implicat profund în toate aspectele evoluţiei tiparului din Ţara Românească, factor important al modelului propus de domnitorul Şerban Cantacuzino – şi strălucit continuat de Constantin Brâncoveanu – pentru introducerea limbii române în oficierea serviciului liturgic, având ca finalitate apărarea unităţii spirituale, culturale şi de neam a poporului român, Antim Ivireanul nu a fost doar un iscusit tipograf care stăpânea toate secretele meşteşugului sau un ctitor şi organizator de tipografii, ci, în egală măsură, şi un remarcabil editor.” (fragment din Prefața lucrării)

Intrarea este libera.

București: Cartea cu poze. Întâlnire cu publicul pe tema cărții pentru copii în expoziția C`Arte și Cultură națională. Cele Mai Frumoase Cărți din România (2012 – 2016)

15966226_1171948022902328_5767505999071858543_n

Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi în colaborare cu Asociația pentru Performanță și Cultură invită publicul sâmbătă, 11 februarie, la ora 14:00, la o întâlnire cu specialiști din domeniul cărții și ilustrației de carte pentru copii, în cadrul expoziției C`Arte și Cultură națională. Cele Mai Frumoase Cărți din România (2012 – 2016). Realizat de Asociația pentru Performanță și Cultură, acest proiect cultural este finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale.

 

Cum ar trebui să fie o carte pentu copii ca să fie „frumoasă”? Cum ar trebui să fie o carte pentru copii pentru a se vinde în România, pentru a fi pe placul publicului autohton? De ce nu aducem pur și simplu cărți de succes din străinătate? Iată doar câteva dintre întrebările la care vor încerca să dea răspuns specialiști din domeniul cărții pentru copii: autori, ilustratori, editori. O discuție sinceră și deschisă, alături de Victoria Pătrașcu, Iulia Iordan, Cristiana Radu și Roxana Jeler, având ca moderator pe Cosmina Chituc, la care invităm să participe deopotrivă publicul amator de carte și specialiști implicați în lungul proces al realizării unei cărți.

Participarea este gratuită și se face pe bază de înscriere pe adresa comunicare@muzeulhartilor.ro

Iulia Iordan este educator muzeal în cadrul Asociației Da’DeCeși autoare de cărți pentru copii. A conceputși susținut zeci de programe educative pentru diverse categorii de public, a susținut sesiuni de formare pentru cadre didactice și a elaborat materiale diverse (trasee, metodologii, ghiduri) cu scopul de a inspira activitatea altor educatori culturali sau cadre didactice. Din anul 2012 este autoare de cărți pentru copii, două dintre acestea fiind premiate la concursurile de carte românească pentru copii și participante la expoziții și târguri internaționale: Călătorie printre ierburi și lumină, Povești din calendar, Luli și căsuța din copac, Da’ de ce să mă întorc în timp?

Victoria Pătrașcu este autoare de cărți și piese de teatru pentru copii. Atunci când nu scrie, coordonează activitățile Asociației Culturale EȘTI POVEȘTI, ocupându-se de conceperea și susținerea de proiecte culturale și educaționale. A publicat Ziua în care a fugit somnul, Stejarul pitic, cel mai bun tătic, Ela cea fără de cuvinte. Două dintre poveștile sale au fost dramatizate și difuzate de Teatrul Național Radiofonic. În ianuarie 2017 a primit Premiul de Excelență pentru Literatura pentru Copii acordat de Radio Itsy Bitsy.

Cristiana Radua fost un copil singuratic și timid, până a descoperit Regatul Foii de hârtie și Ținutul din vârful creionului. A înțeles că găsise o poartă a poveștilor spre lume, un refugiu și o bucată de viață suplimentară, unde se puteau inventa lumi noi, recupera micile și marile întâmplări (ne) trăite sau evada într-o poveste mai frumoasă.Și azi acel teritoriu secret îl consideră acasă, iar creionul i-a rămas un bun prieten. Ilustrația de carte pentru copii este domeniul său preferat, iar desenele sale migălesc cu aceeași plăcere povești contemporane legate de viața copilului de azi, explorează lumea basmului sau tradiția populară. Îi puteți descoperi urmele pe cristianaradu.blogspot.com

Roxana Jelereste de formație pedagog și filolog și a făcut studiile la Cluj, unde a primit titlul de doctor pentru o teză despre poezia pentru copii. Din 2003 lucrează în domeniul editorial, îngrijind numeroase ediții adresate celor mici (literatură, auxiliare școlare, manuale). În 2016 a făcut parte din juriul concursului Cele Mai Frumoase Cărți din România. Printre cele mai recente titluri de care s-a ocupat se numără o nouă ediție dinCartea cu Apolodorși antologia de poeziiSe mută circul înapoide Marin Sorescu (Editura Arthur).

Cosmina Chituc este consultant de print, grafică și producție de carte, coordonator de proiecte, secretar de experimente și istoric de artă. În prezent și viitor se ocupă cu relația dintre ceea ce dorește clientul și ceea ce face Square Media. Este co-organizator al evenimentului Carte cu Arte și susținător al cărții de artă în cadrul târgurilor de carte din România.Şi citește povești așa cum face orice mamă și orice copil, cu ochii la poze.

——————————————————–

C`Arte și Cultură națională. Cele Mai Frumoase Cărți din România (2012 – 2016)este o expoziție de design de carte, ce prezintă o selecție de titluri nominalizate sau premiate în cadrul concursului național de design de carte, edițiile 2012 – 2016. Selecția include realizări ale artiștilor și specialiștilor din domeniu, care se raportează la aspecte specifice ale culturii și spațiului românesc prin ilustrație, texte, autori prezentați. Proiectul promovează valorile culturale naţionale contemporane, în contextul sărbătoririi Zilei Culturii Naţionale.

**************

Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi își propune – între altele – promovarea cărții și a scriiturii, în încercarea de a crea legături între trecut și prezent, între patrimoniu, educație și cultură.http://www.muzeulhartilor.ro

Cele Mai Frumoase Cărți din România este un program dedicat designului de carte, dimensiunii artistice a cărții văzută ca obiect. Proiectul reinstituie designul de carte ca reper în relația cititorului cu cartea. Proiectul a fost inițiat de Asociația pentru Performanță și Cultură în 2012, ca platformă de dezbatere pe tema designului de carte, atât pentru profesioniștii din lumea editorială, cât și pentru designerii, graficienii independenți și publicul larg. Proiectul este organizat de Asociaţia pentru Performanţă şi Cultură şi finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. www.celemaifrumoasecarti.ro

Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale

Parteneri:

Institutul Cultural Român, Centrul Național al Cărții, Asociația Editorilor din România, Uniunea Editorilor din România, Institutul Francez din București, Biblioteca Națională a României, Muzeul Național de Artă Contemporană al României, Delegația Valonia-Bruxelles, Asociația Da`DeCe, Asociația Câte-n lună și-n mansardă, Galeria Posibilă, Galeria Plan B, Clubul Ilustratorilor, UAD, UNARTE, Agressione Group, Global Mindscape, Asociația K’arte, Casa Artelor – DJC Timiș, Librăria Engleză Anthony Frost, Minitremu, Librăria Habitus, Asociația Harap Alb, Asociația Idioma, Asociatia de prietenie Ille et Vilaine Sibiu, Radio România Cultural, Clubul Scriitoarelor, Radio France Internationale România, Observator cultural, Liternet, Modernism, Hyperliteratura, Igloo, Designist, Revista Arta, Arhitext, Agenția de carte, Bookaholic, The Institute.

 

Date de contact :

Despina Hașegan

0722 437747

www.celemaifrumoasecarti.ro

TIMIȘOARA: EXPOZIȚIA ”RESTAURATORI ROMÂNI: ARHITECTUL ȘTEFAN BALȘ (1902-1994)”

Afis Expo Bals_general

EXPOZIȚIA ”RESTAURATORI ROMÂNI: ARHITECTUL ȘTEFAN BALȘ (1902-1994)” LA TIMIȘOARA

În perioada 16 februarie – 1 martie 2017, la Casa Artelor, str. Augustin Pacha nr. 8, Timișoara, va fi prezentată expoziția ”Restauratori români: arhitectul Ștefan Balș (1902-1994)”, realizată de Institutul Național al Patrimoniului în cadrul proiectului cultural cu același nume, finanțat de Uniunea Arhitecților din România din fondul ”Timbrul Arhitecturii” în anul 2016.

Vernisajul va avea loc joi 16 februarie 2017, ora 18.00. Organizatori: Filiala Timiș a Uniunii Arhitecților din România și Direcția Județeană pentru Cultură Timiș.

Târgoviște: expoziția de fotografie intitulată ”Regele Mihai – o copilărie fericită”

afis-expo-regele-mihai-targoviste-2017

EXPOZIȚIE DE FOTOGRAFIE

”REGELE MIHAI – O COPILĂRIE FERICITĂ”

Consiliul Județean Dâmbovița, Complexul Național Muzeal ”Curtea Domnească” Târgoviște și Asociația România Culturală în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Biblioteca Academiei Române, Teatrul Național București, Muzeul Național Peleș, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, Muzeul Țării Făgărașului „Valter Literat” și Muzeul Județean de Istorie Brașov, organizează o expoziție de fotografie intitulată ”Regele Mihai – o copilărie fericită”. Vernisajul va avea loc vineri, 10 februarie 2017, ora 13.00 la Muzeul de Istorie, str. Calea Domnească, nr. 181.

În sala de expoziții temporare vor fi expuse 40 de panouri fotografice cu imagini din timpul copilăriei Regelui Mihai. Fotografiile provin din colecția Familiei Regale a României, colecția Academiei Române și colecția „Luiza Berman”.

Vor lua cuvântul: prof. dr. Georgeta Filitti, jr. dr. Alexandru Oprea, acad. Constantin Bălăceanu – Stolnici, dr. Ovidiu Cîrstina, prof. univ. dr. Silviu Miloiu, dr. Beatrice Todireanu

Organizatorul expozitiei este: dr.Beatrice Todireanu.

Intrarea este liberă.

Donează o carte pentru Biblioteca Ansamblului Brâncovenesc de la Potlogi

„Donează o carte pentru

Biblioteca Ansamblului Brâncovenesc de la Potlogi”

Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște lansează a doua etapă a campaniei „Donează o carte pentru Biblioteca Ansamblului Brâncovenesc de la Potlogi”. Cu sprijinul Bibliotecii Județene „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița și, cel mai important, cu sprijinul dumneavoastră, încercăm să îmbunatățim fondul de carte de care dispune biblioteca Ansamblului Brâncovenesc. Orice carte donată este bine venită și va fi apreciată de cei care au nevoie cu adevărat.

Puteți dona cărți din domenii diverse, precum: literatură, istorie, etnografie, arheologie, conservare – restaurare etc. Acestea vor intra în colecţiile bibliotecii şi vor deveni accesibile tuturor cititorilor.

Prima etapă a campaniei s-a adresat bibliotecilor, editurilor, universităţilor, muzeelor şi se bucură de succes.

Contribuie și Tu la promovarea culturii! Ajută tinerii care vor să aibă de unde se informa și învăța!

Ne puteţi dona cărţi în punctele de colectare din cadrul muzeelor Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște :

Program: Luni – Duminică   08:00   –   16:00;

Ansamblul Monumental ”Curtea Domnească”
Târgovişte, Str. Calea Domnească, nr.181
Tel: 0245.61 32 78; Fax: 0245. 61 28 77

Muzeul de Artă
Târgovişte, Str. Calea Domnească, nr.185
Tel: 0245.61 39 46; 0736. 39 40 86; Fax: 0245. 61 28 77

Muzeul de Istorie
Târgovişte, Str. Calea Domnească, nr.189
Tel: 0245.61 72 21; Fax: 0245. 61 28 77

Muzeul Tiparului şi al Cărţii Româneşti Vechi
Târgovişte, Str. Calea Domnească, nr.181
Tel: 0245.61 39 46; Fax: 0245. 61 28 77

Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni
Târgovişte, Str. Justiţiei, nr.7
Tel: 0245.61 39 46; Fax: 0245. 61 28 77

Muzeul ”Vasile Blendea”
Târgovişte, Str. Grigore Alexandrescu, nr. 24
Tel: 0245.22 04 61; Fax: 0245. 61 28 77

Casa – atelier Gheorghe Petraşcu
Târgovişte, Str. Bărăţiei, Nr.24
Tel: 0245.61 39 46; Fax: 0245. 61 28 77

Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic
Târgovişte, Str. Stelea, nr.4
Tel: 0245.22 04 58; Fax: 0245. 61 28 77

Ansamblul Brâncovenesc Potlogi
Potlogi, jud. Dâmboviţa
Tel: 0245.61 39 46; Fax: 0245. 61 28 77

Casa Memorială ”Ion Luca Caragiale”
Localitatea: I.L. Caragiale, Jud. Dâmbovița
Tel: 0245.61 39 46; Fax: 0245. 61 28 77

Muzeul de Etnografie şi Folclor Pucioasa
Pucioasa, Str. Primăverii, nr.1, Jud. Dâmbovița
Tel: 0245.61 39 46; Fax: 0245. 61 28 77

Muzeul Etnografic ”Dumitru Ulieru” Pietroşiţa
Pietroşiţa, Str. Joseni, Jud. Dâmbovița
Tel: 0245.61 39 46; Fax: 0245. 61 28 77

Casa Atelier ”Gabriel Popescu”
Vulcana Pandele, jud. Dâmboviţa
Tel: 0245.61 39 46; Fax: 0245. 61 28 77

Expoziţia „Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri „Ferdinand I” la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România”

Târgovişte, Bld. Carol I, nr. 49
Tel: 0245.61 39 46; Fax: 0245. 61 28 77

Pentru mai multe detalii nu ezitați să ne contactați:

Date de contact Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte

Adresa sediului administrativ: str. Justiţiei, nr.7, Târgovişte, jud. Dâmboviţa, cod: 130014

Tel: 0245.61 39 46; 0729.07 31 22; Fax: 0245. 61 28 77

e-mail: contact@muzee-dambovitene.ro

Expozitie organizata de IRCCU si Muzeul Etnografic al Transilvaniei la Venetia, inclusa in programul Carnavalului

fat-frumos-din-lacrima

EXPOZIŢIA DE GRAFICĂ

«UNA NOSTALGIA INDESCRIVIBILE»

A ARTISTULUI CONSTANTIN UDROIU

Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, 13–28 februarie 2017

Luni, 13 februarie 2017, la ora 18,00, în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, instituţia românească din oraşul istoric italian, în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, beneficiind de susţinerea Institutului Cultural Român, va organiza vernisajul expoziţiei de grafică «Una nostalgia indescrivibile» ce va reuni lucrări ale regretatului artist român Constantin Udroiu (1930–2014). Expoziţia este inclusă în programul oficial al Carnavalului de la Veneţia, ediţia 2017: http://www.carnevale.venezia.it/event/una-nostalgia-indescrivibile-mostra-di-grafica-di-costantin-udroui/?date=2017-02-13_10:00:00.

În deschiderea expoziţiei, care se va afla la dispoziţia publicului în perioada 13–28 februarie 2017, de marţea până duminica, în intervalul orar 10,00–13,00 şi 16,00–20,00, vor susţine alocuţiuni Prof. univ. dr. Rudolf Dinu (Directorul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia) şi Cercet. şt. I dr. Tudor Sălăgean (Managerul Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca), iar doamna Prof. univ. dr. Luisa Valmarin (până la retragerea din activitate prin pensionare, a condus Departamentul de Studii europene şi interculturale al Facultăţii de Ştiinţe Umaniste a Universităţii «La Sapienza» din Roma) va prezenta parcursul creaţiei artistului în deceniile de după stabilirea acestuia în Italia, în anul 1971.

Constantin Udroiu, considerat de critica italiană un «expresionist bizantin», a studiat la Facultatea de Arte Frumoase din Bucureşti, avându-l ca profesor pe Gheorghe Vânătoru (1908–1983). Condamnat la 22 de ani de muncă silnică pentru «crimă de uneltire împotriva ordinii sociale» şi «acţiuni îndreptate împotriva regimului de democraţie populară», Constantin Udroiu a ispăşit o pedeapsă de 10 ani – din 1954 până în 1964 – în temniţele comuniste. A fost membru al Uniunii Artiştilor Plastici şi a expus în numeroase expoziţii de artă figurativă în România şi în străinătate. Pe lângă activitatea-i de creaţie artistică, Constantin Udroiu a participat la realizarea şi restaurarea a numeroase fresce din bisericile româneşti, alături de profesorul său, Gheorghe Vânătoru.

Stabilindu-se în Italia în 1971, Constantin Udroiu a fost unul dintre cei mai prolifici şi apreciaţi artişti români din diaspora. În creaţia sa, Udroiu a acordat o atenţie deosebită sacrului, atât în numeroasele icoane pe care le-a realizat, cât şi în recursul la modelul bizantin ca formă de exprimare deopotrivă artistică şi identitară. A expus în peste 200 de expoziţii personale, multe dintre acestea organizate în Italia şi în alte centre culturale europene: Paris, Avignon, Amsterdam, Bordeaux, Atena, Barcelona, Lisabona etc., iar după 1989 din nou şi în România, la Târgovişte şi Cluj-Napoca. Operele sale, pictură şi grafică, se află în colecţiile unor muzee din România, Italia, Franţa şi Portugalia, ca şi în numeroase colecţii private din Europa şi de pe alte continente. Laureat al unor importante premii ce dau măsura recunoaşterii internaţionale a calităţii creaţiei sale artistice, Constantin Udroiu a fost membru al Senatului Academiei Internaţionale de Artă Modernă din Roma.

Expoziţia îşi propune să prezinte publicului o sugestivă selecţie de lucrări de grafică ale regretatului artist, lucrări aflate în colecţia soţiei lui Constantin Udroiu, doamna Prof. univ. dr. Luisa Valmarin. Reputatul lusitanolog şi critic Prof. univ. dr. Luciana Stegagno Picchio îl considera pe Constantin Udroiu un artist «cu o paletă solară care este, în acelaşi timp, un imn închinat vieţii şi cosmosului, precum şi un blazon de ştiinţă artizanală […]. Sub numitorul comun al semnului–culoare se îmbină pictura sacră şi profană, peisaje şi figuri, locuri din îndepărtate regiuni transilvane şi moldave […] dar se îmbină şi tehnicile şi instrumentele pe care Constantin Udroiu le încearcă şi le experimentează cu neistovită fantezie şi curiozitate, fără să se atrofieze într-un semn individual, repetat, comercial. Uleiurile pe pânză, tempera, acuarelele, xilografiile, gravurile […] reprezintă şi o lecţie de expresionism german şi european, în care Oskar Kokoschka stă lângă Franz Marc».

Secretariat organizatoric:

Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica

Palazzo Correr, Campo Santa Fosca

Cannaregio 2214, 30121 Venezia (VE)

Italia

Tel.: +39 041 52 42 309

Fax: +39 041 71 53 31

E-mail: istiorga@tin.it

București: Întâlnire la muzeu cu Christoph Tannert, directorul ,,Künstlerhaus Bethanien” din Berlin

hd_bethanien

În cadrul programului ,,Întâlnire la muzeu” vă invităm joi, 16 februarie 2017, orele 18.30, Sălile Kretzulescu (vizavi de Biserica Kretzulescu) , la conferința susținută de Christoph Tannert, directorul ,,Künstlerhaus Bethanien Berlin”.

Aceasta se va focaliza asupra multiplelor activități desfășurate de unul dintre cele mai dinamice spații ale artei contemporane, ,,Künstlerhaus Bethanien Berlin”, care oferă programe de rezidență pentru artiști din toată lumea, organizează vizite în atelierele pe care le pune la dispoziție, stimulează reflecția critică și susține o activitate editorială dintre cele mai prestigioase în domeniu. Conferința va include substanțiale referiri la expozițiile proprii, cu caracter monografic, tematic sau de sinteză. Mai multe detalii despre centru aici: www.bethanien.de

Întâlnirea este prilejuită de deschiderea la MNAR, în primăvara acestui an, a expoziției ,,The New Black Romanticism” curatoriată de dl. Christoph Tannert.

Conferința se va desfășura în limba engleză iar intrarea este liberă.

Eveniment susținut de Goethe-Institut Bucuresti .

București: Vernisajul expoziției cu titlul „Pictură românească din colecția Fundației Bonte”

afis-pictura-romaneasc-fundatia-bonte

Muzeul Național de Artă al României (MNAR), Fundația Bonte și Institutul Cultural Român vă invită luni, 13 februarie, 2017, la vernisajul expoziției cu titlul „Pictură românească din colecția Fundației Bonte” care va avea loc la Muzeul Colecțiilor de Artă, Calea Victoriei nr. 111.

Reunind 57 de lucrări realizate de artiști dintre cei mai prestigioși, dintre care nu puteau lipsi Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petrașcu, Theodor Pallady, Francisc Șirato, Ștefan Dimitrescu, Camil Ressu, Magdalena Rădulescu sau Alexandru Ciucurencu, expoziția exprimă opțiunea pentru configurarea unui anume specific românesc conținut într-o colecție privată de artă. Aceasta s-a constituit în anii petrecuți în România de omul de afaceri portughez Alain Bonte, cel care a întemeiat fundația cu caracter cultural care îi poartă numele și care are printre obiective promovarea artei românești în plan național și internațional.

Prezentată în anul 2016 la Palatul Național Ajuda din Lisabona expoziția curatoriată de doamna Doina Păuleanu, director al Muzeului de Artă Constanța, este oferită acum publicului din România, completând cu lucrări importante paleta de lucrări create în România în perioada 1875-1945 și aflate în colecțiile MNAR.

„Faptul că Muzeul Colecțiilor de Artă va include pentru o vreme parte din colecția Fundației Bonte în programul său expozițional rezultă din două direcții convergente în favoarea pasionaților de artă: pe de o parte din dorința noastră de a mijloci întâlnirea cu colecții valoroase de artă, de a accentua importanța colecționarilor în circuitul operei de artă și, pe de altă parte, din generozitatea domnului Alain Bonte care, consideră ca și noi, că bucuria relației privilegiate cu opera de artă trebuie extinsă către publicul larg” a subliniat Călin Stegerean, director general al MNAR, în catalogul expoziției. În același context, Alain Bonte, președinte al Fundației Bonte exprimă un punct de vedere dedicat evenimentului: „Pentru specialiștii și publicul român, expunerea în premieră a acestui ansamblu de opere va putea constitui încă un argument în favoarea școlii naționale de artă, o pledoarie pentru originalitatea și valoarea acesteia în plan european…”.

Expoziția va fi deschisă în perioada 14 februarie-30 aprilie 2017 și va include ghidaje speciale și alte activități educative pentru public.