Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Bistrița: 30 din cele 100 de locuri musai de vizitat în Poarta Transilvaniei, vineri, 15 aprilie 2022

15 aprilie, 2022

30 din cele 100 de locuri musai de vizitat în Poarta Transilvaniei
Cunoașterea este o călătorie continuă, un drum care deschide orizonturi și prin care descoperim lumea în care trăim. Ea poate fi implicită sau explicită, mai mult sau mai puțin formală, totul depinde doar de noi și de modul în care dorim să ne implicăm în acest demers. Fără îndoială că în momentul de față potențialul turistic din Poarta Transilvaniei reflectă stadiul actual al cunoașterii, atât individual cât și colectiv, dar că în viitor cu toții împreună putem contribui substanțial la îmbogățirea ofertei culturale a județului Bistrița-Năsăud.
Vă invităm alături de noi vineri, 15 aprilie de la ora 09.00 la evenimentul creat cu ocazia sărbătoririi celor 30 de ani ai Consiliului Județean Bistrița-Năsăud în Poarta Transilvaniei, dar de această dată la Muzeul Bistrița din strada Gen.Grigore Bălan nr.19.
Vă așteptăm cu drag!
Manager,
Alexandru Gavrilaș

Detalii

Dată:
15 aprilie, 2022
Categorie Eveniment:
Site web:
https://www.facebook.com/complexmuzeal.bistritanasaud/posts/477458187500696

Organizator

Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud
Str. General Grigore Bălan nr. 19
Bistrița, Bistrița-Năsăud 420016 Romania
+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare