- This event has passed.
Suceava: Întoarcerea la Origini”, la Muzeul Satului Bucovinean, vineri 30 Septembrie, 2022, în intervalul 11:00 – 18:00.
30 septembrie, 2022
Din dorința de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Bucovinene, JCI Suceava organizează în cadrul Conferinței Naționale JCI 2022 evenimentul „Întoarcerea la Origini”, la Muzeul Satului Bucovinean, Vineri 30 Septembrie, 2022, în intervalul 11:00 – 18:00.
Te invităm și pe tine să vii, să afli și să încerci să furi (de ce nu?) din secretele meșteșugurilor care, în ciuda vremurilor vitrege, s-au transmis din tată-n fiu.
La acest atelier vor participa:
Meșteri fierari, adevărați artizani în arta modelării fierului (pentru potcoave, roți și care, arme și unelte);
Meșteri artizani în arta broderiei și a celebrelor ii și costume populare lucrate manual;
Meșteri creatori ai vestitelor măști populare ce se poartă îndeosebi în perioada Sărbătorilor de Iarnă;
Meșteri renumiți în arta veche a olaritului și fabricarea manuală a vaselor din lut;
Adevărați artiști în încondeierea ouălor – obicei care a devenit în Bucovina o ARTĂ, oul încondeiat,fiind vopsit sau ornat cu mărgele.
Participarea la evenimentul „Întoarcerea la Origini!” este GRATUITĂ, iar singurul cost pe care trebuie să îl plătești pentru a interactiona și afla cât mai multe lucruri despre fiecare meștesug în parte și tainele acestora, este prețul biletului de intrare la Muzeul Satului Bucovinean și Cetatea de Scaun a Sucevei.
Să ai în vedere că ești încurajat să vii cu voie bună și plin de curiozitate, fiindcă meșterii cu siguranță ne vor putea dezvălui secrete din experiența lor, astfel că întrebările vor fi bineprimite!
Te așteptăm să vii cu gașca ta de prieteni, Vineri 30 Septembrie 2022, de la 11:00 -17:30 la Muzeul Satului Bucovinean. Garantat, va fi un moment cu adevărat, MEMORABIL!
Va fi amplasată o zonă specială de FoodCore unde vor fi prezenți producători locali cu produse tradiționale și naturale, care vă vor încânta papilele gustative.
EduMax ne va încânta cu un workshop educativ cu tema Abilități pentru adoloscenți și Alexandra Botoș cu Effective Communication.
Partenerii care au contribuit pentru a face posibilă acest eveniment deoasebit: Muzeul Satului Bucovinean, Direcția pentru Agricultura Județeană Suceava, Trutzi, Băcănia Boierească, EduMax, Centrul Cultural Bucovina, Cetatea de Scaun a Sucevei, Mobilier Meșteșugit, Lemniscus, Kostas Knives, Snop, Bujor, Zmeurel, Lemniscus, Ipotești Lavender Farm, Aronia Bio Hănțești, Carmen Cristea, Anca Cazac, Helens Handmade, Io Raluca, Ia de Bucovina, Dorina Vacariu, Petru Carcea, Hostiuc Adela, Vasiliu Mihaela.
Mulțumiri pentru ajutor și sprijin domnului director Emil Ursu al Muzeului Național al Bucovinei , muzeograf Iustina Humă, șef serviciu Enea Violeta, Magda Grădinariu, Florin Grădinariu și muzeograf Marcel Catrinar;
Sponsori Oficiali Conferința Națională JCI 2022
Parteneri Pachete;
Trutzi, Amssa Rental Center, Autodel, Fly Music, Egger, Planteco
Parteneri Wine Networking Event:
Go4Success, Bursa pentru viață, Petrocont, Avocat, Lucicosm , Container, Directia pentru Agricultura Județeană Suceava, Muzeul Național al Bucovinei, EcopackBusiness, Domeniile Sâmburești,Aqua Carpatica, Camera de Comerț, AutoBild, Driven Arabia, Carmen Fediuc, ROD, Intermedia, Bujor, Băcănia Boierească, Simply Mind Studio, Clubul De Marketing, Sânge pentru România, ASUS, Starlive, Prograv Solutions, ETA, Radio Top.