Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN) organizează, în perioada 11 – 22 septembrie 2024, expoziția de grup a artiștilor Marius Lehene, Cristian Porumb și Mihail Tomescu, intitulată „Other Lives / Alte vieți”.

Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, organizează, în perioada 11 – 22 septembrie 2024, expoziția de grup a artiștilor Marius Lehene, Cristian Porumb și Mihail Tomescu, intitulată „Other Lives / Alte vieți”.

Vernisajul expoziției va avea loc miercuri, 11 septembrie 2024, ora 17:00, în Sălile „Temporare” ale Palatului Bánffy (P-ța Unirii nr. 30), în prezența artiștilor expozanți și a invitatului lor special, Oliv Mircea, reputat critic de artă, eseist și editor, curator de expoziții de artă contemporană, director al Galeriei Arcade 24, membru titular al secțiunii „critică de artă” din cadrul Filialei Interjudețene Cluj-Bistrița-Zalău a Uniunii Artiștilor Plastici din România (U.A.P.) și președinte al Asociației Bistrița a aceleiași organizații profesionale a creatorilor în domeniul artelor vizuale. Din partea instituției, oficiile de gazdă vor fi asigurate de muzeograf Alexandra Sârbu.

„«Other Lives / Alte Vieți» este un proiect care cuprinde lucrări recente a trei pictori clujeni, Cristian Porumb, Mihail Tomescu și Marius Lehene. Primul dintre ei trăiește și lucrează în continuare la Cluj, iar ceilalți doi, deși lucrează ocazional în Cluj, sunt activi ca artiști predominant în Statele Unite ale Americii. Începând imediat după 1989, ei au lucrat în același atelier ani la rând, inclusiv la Academia de Artă din Cluj; o altă viață, în urma căreia artiștii au în comun unele aspecte legate de relația cu materia picturală și, totodată, cu dispozițiile și stările de spirit care le reînnoiesc motivația de a face artă. Alteritatea din titlul expoziției se referă, în general, la relația dintre creația artistică românească din țară și din diaspora. Proiectul abordează concomitent (și dialectic) diferențele și similitudinile dintre abordările plastice ale celor trei, discrepanțele și disonanțele dintre experiențele lor de viață și de creație artistică, dar și aluziile sau inspirațiile literare aflate la baza unor cicluri de lucrări prezente aici, de la Homer și Goethe, la Kafka, Celan sau legendele Jataka.

O plimbare pe malul englez al Mării Nordului îi provoacă lui W.G. Sebald, la începutul anilor ’90, o serie de tangențe, unele autobiografice (deși rămâne neclar dacă vocea narativă e întotdeauna cea a scriitorului), altele literare, istorice și științifice. Atenția lui Sebald alunecă centrifugal, pornind adeseori de la materialitatea imediată, către alte spații și alte vieți, către – dacă ar fi să-l parafrazăm pe Max Blecher – o la fel de imediată irealitate. Blecher și Sebald nu sunt singurii care călătoresc în compania unor asemenea alterități. Cu siguranță, la fel a călătorit și politropul Ulise care-l inspiră pe Porumb; la fel călătorim noi toți. Porniți la drum – cu o plută sau alta, reală și, totodată, imaginară -, pe una sau mai multe tangente simultane, se află și Cristian Porumb, Mihai Tomescu și Marius Lehene. Traiectoria acestor tangente artistice și biografice pornește de pe circumferința unui același cerc. Acesta era un cerc artistic local, unde cei trei artiști au lucrat ani la rând, tot la începutul anilor ’90, în diferite ateliere din Cluj, inclusiv la Academia de Artă „Ion Andreescu”. Ca Blecher și Sebald, ei poartă o încărcătură istorică și personală acumulată înainte și imediat după anul 1989. E posibil ca această încărcătură, înțeleasă ca ambiguitate între a acumula și a da o misiune, să fie cea care i-a purtat pe doi dintre ei, Tomescu și Lehene, în diaspora, iar pe al treilea, Porumb, într-o atracție către mitologia rătăcirii.

Tematica predilectă a celor trei artiști e cea a memoriei, înțeleasă alternativ ca memorie personală sau ca memorie colectivă. Interesele artistice ale lui Porumb, Tomescu și Lehene sunt înrădăcinate într-o biografie parțial comună, într-o formare artistică și intelectuală clujeană, și într-un același Zeitgeist pe care-l trăim noi toți cetățeni ai lumii globalizate. Momentul „Decembrie 1989”, mult prea multele mineriade, lumina (locală și temporară, ca orice viață) care a fost Piața Universității, somnul rațiunii manifestat în conflictele inter-etnice de la Târgu-Mureș, starea generală de deznădejde, abjectă din anii ’90, stare care nu a dispărut, ci doar s-a transformat – toate acestea i-au marcat în perioada de formare și le-au catalizat interesele tematice. Cristian Porumb și Mihail Tomescu pun tema memoriei sub masca mitului cu afirmația implicită că adevărul poate fi dezvăluit doar pe o scenă sau – în cazul lor – pe o pânză care, odată pictată, își relevă conținutul încet, în timp. Pentru ei, elementele autobiografice sunt ori sublimate, ori puse într-un dezacord fetișistic („știm prea bine, dar totuși…”) cu o lume a mitului care oscilează între Grecia antică și Romantismul german. Și pentru Lehene, memoria e o temă esențială întrucât, întrupată întotdeauna în mod uman, memoria are simultan funcția de a revela și de a ascunde. De aceea, în lucrările lui, dimensiunea metafizică invocată (și totodată revocată) vine atât din lumea occidentală, cât și din zona Indiei, și este întotdeauna în tensiune vădită cu prezentul continuu.

Un element geologic de stratificare caracterizează felul în care atât Porumb, cât și Tomescu și Lehene, tratează procesul pictural. Ca privitori, ne e imediat clar ca unele lucruri sunt deasupra și că ele ascund altele dedesupt, că totul este în mișcare sub efectul unor forțe ascunse, greu de sesizat în răstimpul întotdeauna scurt al unei vieți umane. Tomescu și Lehene au în comun tendința de a deconstrui și re-forma. În lucrările lor, orice se conturează ca lizibil este, aproape reflexiv, dublat de o negație amorfă. Lehene și Porumb împărtășesc interesul pentru peisaj, în general interesul pentru felul în care reperele exterioare ne situează atât în realitate, cât și în spațiul imaginar. În ultimă instanță, materialitatea se adună către o relație cu sensul, cu înțelesul, dar una rămasă în suspans, unde mitul și metafora rămân necesare. Pentru Porumb, miturile și imaginile mediteraneene par, deopotrivă, apropiate, familiare și îndepărtate, stranii; e greu de stabilit dacă corpurile ce apar în lucrările lui sunt animate de viață sau mai degrabă împietrite inuman (poate dintr-un moft divin). Tomescu concepe pânza ca pe o scenă în care figurile umane apar ca și actori – „o societate de figuranți” ar spune Nicolas Bourriaud. Nu e clar dacă scena e cea a tragediei antice, a unui circ improvizat suburban sau a noastră cea de toate zilele. Lehene folosește imagini deja fragmentate ca încadrament pentru alte fragmente venite dintr-alte imagini, din alte culturi – o sincronicitate problematică, dar omniprezentă.

Straturile de culoare din lucrările celor trei fac posibilă apariția unui alt spațiu pictural, spațiu care intră într-o relație dialectică cu spațiul iluzoriu oferit de perspectiva liniară, cu spațiul mitului sau al conținutului narativ și cu dimensiunea spațio-temporală a procesului pictural. Aceste spații paralele sunt în aceeași relație în care se aflau cele doua generații de zei antici, titanii și zeii Olimpului – stasis. Spre diferență de zei, societățile umane au trăit întotdeauna în și prin imaginație . Cu siguranță, stasis-ul metafizic e expresia simbolică a unui tensiuni care ne pătrunde pe toți cei din lumea contemporană. Aceasta este o tulburare, am putea spune, auto-imună; ne e greu sa stabilim relații între experiență și înțelesuri. Tendința către ambiguitate în lucrările acestui proiect vine din felul în care cei trei artiști percep această tensiune.

Mai stabilă sau mai circumspectă pentru cei trei artiști, metafora ultimă e metafora distanței. Este una și aceeași cu metafora medierii universale – tot ce e dat simțurilor, e dat printr-o mijlocire, fie ea doar aceea a intermedierii corporale (prin simțuri). Doar în artă, însă, se face vădită această distanță. Arta, așa cum scria Walter Benjamin, e cea care produce apariția subită a unei distanțe. Lucrurile ne mișcă nu când sunt perfect familiar, ci când, deși familiare, încep să se retragă sau să se apropie, modulând (modificând) această distanță. Tensiunea nu mai este aceea dintre un subiect (uman) și (o lume plină de) obiecte, cât între relația subiect-obiect și o altă posibilă relație în care cele două părți și relația aurală (distanța) dintre ele sunt co-constituite, apărând simultan”, se arată în conceptul propus pentru proiectul de față de către cei trei artiști expozanți.