- This event has passed.
Galaţi: Exponatul lunii TRUSĂ CHIRURGICALĂ DIN TIMPUL CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL.
26 decembrie @ 19:04 EET
TRUSĂ CHIRURGICALĂ
DIN TIMPUL CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL
Proiectul expoziţional Exponatul lunii, derulat de Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, vizează prezentarea unui bun muzeistic cu valoare deosebită din patrimoniul instituţiei.
În cadrul proiectului, în luna aprilie a.c., vizitatorii pot admira la Muzeul „Casa Cuza Vodă”, secţie a Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, exponatul: TRUSĂ CHIRURGICALĂ DIN TIMPUL CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL.
Trusa chirurgicală folosită de spitalele militare de campanie germane în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost realizată de un faimos producător de echipamente medicale din acea vreme, H. Windler, din Berlin.
Raritatea exponatului se datorează faptului că cea mai mare parte a echipamentelor militare germane au fost distruse după război, foarte puţine reuşind să „ supravieţuiască” în stare bună.
Micro-expoziţia organizată de muzeograf Mariana Delia Pohrib, poate fi vizitată în perioada 2 – 30 aprilie 2015, de miercuri până duminică, între orele 1000 – 18 00.
Biroul Relații publice
Nicoleta Gheorghe
Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi
Str. Al. I. Cuza, nr. 80, Galaţi
Telefon: (40)236/414228
E-mail: muzeuistoriegalati@yahoo.com, muzeografi.migl@gmail.com
Site: www.migl.ro; http://www.facebook.com/muzeuldeistorie.galati