- This event has passed.
Bucuresti: proiectul educativ „Săptămâna fără calculator”
3 ianuarie @ 01:02 EET
Săptămâna fără calculator
Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează, în perioada 2 – 8 noiembrie 2015, ateliere interactive destinate copiilor şi adolescenţilor, în cadrul proiectului educativ „Săptămâna fără calculator”.
Proiectul face parte din programul „Vacanţă la Muzeul Satului” şi are ca scop valorificarea timpului liber, în cel mai plăcut mod, prin implicarea participanţilor în activităţi de valorizare a creativităţii şi a manualităţii, în forme reconfortante pe principii care ulterior pot folosi în diverse domenii ocupaţionale.
Gândit ca o alternativă la folosirea excesivă a computerului, programul facilitează diversificarea preocupărilor celor din tânăra generaţie, exersarea odihnei active în cadrul educaţiei nonformale, îmbunătăţirea exerciţiului de atenţie la şcoală şi socializarea, prin intermediul atelierelor interactive propuse. Totodată se doreşte educarea şi formarea prin şi pentru cultură, cunoaşterea şi respectarea valorilor tradiţionale, descoperirea şi redescoperirea patrimoniului etnologic.
Doritorii se pot înscrie la următoarele ateliere de creaţie: ouă încondeiate, măşti populare, pictură naivă, împletituri din sfoară, podoabe populare, icoane pe sticlă, păpuşi, teatru de umbre, dansuri populare, atelierul de cozonaci şi colăcei, în limita a 15 locuri de atelier.
Atelierele se desfăşoară de luni până duminică, între orele 10.00 – 11.30 şi 12.00-13.30.
Preţul pentru participare este 15 lei/persoană/atelier (include materiale şi uneltele necesare atelierelor de creaţie).
Informaţii suplimentare precum şi înscrieri se fac, în perioada 20 -30 octombrie, între orele 10.00 – 15.00, la telefon: 021. 317. 91. 03 int. 191 sau e-mail: programe.culturale@muzeul-satului.ro, pentru atelierele de păpuşi, icoane pe sticlă, măşti populare, împletituri din sfoară, dansuri populare şi la telefon: 021. 317. 91.03 int. 195 sau e-mail: muzeulnational_satului@yahoo.com, pentru atelierele de pictură naivă, podoabe populare, ouă încondeiate, teatru de umbre, cozonaci şi colăcei.
Biroul COMUNICARE, RELATII PUBLICE:
Iulia Grumazescu – Director Comunicare, Pedagogie Muzeala
Andreea Nanciu – Comunicare si Relatii Publice
Ela Soltuz – Comunicare si Relatii Publice
Telefon: 317. 91. 03/ interior 178
Soseaua Kiseleff nr. 28-30, sector 1, Bucuresti
http://www.muzeul-satului.ro
https://www.facebook.com/pages/Muzeul-National-al-Satului-Dimitrie-Gusti/151598721549409?ref=hl
SĂPTĂMÂNA FĂRĂ CALCULATOR
2 – 8 noiembrie 2015
10.00 – 11.30 | 12.00 – 13.30 | ||
1.
|
LUNI
2 NOIEMBRIE |
DANSURI POPULARE
Coordonator – Alin Suceveanu (Sala de sticlă) PICTURĂ NAIVĂ Coordonator: Andreea Radu |
DANSURI POPULARE
Coordonator – Alin Suceveanu (Sala de sticlă) PICTURĂ NAIVĂ Coordonator: Andreea Radu |
2.
|
MARŢI
3 NOIEMBRIE |
ÎMPLETITURI DIN SFOARĂ
Coordonator – Alin Suceveanu PODOABE POPULARE Coordonator – Maria Lăcătuş |
ÎMPLETITURI DIN SFOARĂ
Coordonator – Alin Suceveanu
PODOABE POPULARE Coordonator – Maria Lăcătuş |
3.
|
MIERCURI
4 NOIEMBRIE |
ÎNCONDEIAT OUĂ
Coordonator – Valeria Fercal PODOABE POPULARE Coordonator – Raluca Pascaru |
ÎNCONDEIAT OUĂ
Coordonator – Valeria Fercal PODOABE POPULARE Coordonator – Raluca Pascaru |
4.
|
JOI
5 NOIEMBRIE |
ICOANE PE STICLĂ
Coordonatori: Carmen Catană TEATRU DE UMBRE Coordonator: Marius Luca |
ICOANE PE STICLĂ
Coordonatori: Carmen Catană PĂPUŞI Coordonator: Alice Bîrcă |
5.
|
VINERI
6 NOIEMBRIE |
TEATRU DE UMBRE
Coordonator: Marius Luca
|
DANSURI POPULARE
Coordonator – Alin Suceveanu |
6.
|
SÂMBĂTĂ,
7 NOIEMBRIE |
MĂŞTI POPULARE
Coordonator – ELENA BORUNDEL
COZONACI ŞI COLĂCEI Coordonator – Alina Anghel |
MĂŞTI POPULARE
Coordonator – ELENA BORUNDEL COZONACI ŞI COLĂCEI Coordonator – Alina Anghel |
7.
|
DUMINICĂ,
8 NOIEMNBRIE |
COZONACI ŞI COLĂCEI
Coordonator – Alina Anghel
|
COZONACI ŞI COLĂCEI
Coordonator – Alina Anghel |
La atelierele măşti populare şi încondeiat ouă pot participa copii cu vârste cuprinse între 8 – 14 ani:
Numărul de participanţi este de maxim 15 copii / atelier.
Inscrierile se fac in perioada 15 – 30 octombrie 2015.