- This event has passed.
Satu Mare: expoziția Confesiuni a pictorului Dorel Petrehuș
21 august, 2020 - 22 septembrie, 2020
Vineri, 21 august 2020, la Muzeul de Artă din Satu Mare, aripa mare, se deschide expoziția Confesiuni a pictorului Dorel Petrehuș. Reprezentant strălucit al artiștilor optzeciști ai școlii de arte clujene, un neoexpresionist după unii critici de artă, artistul expune pe simezele sătmărene lucrări impresionate, mai multe dipticuri și tripticuri, toate lucrările fiind inedite pentru publicul din urbea de pe Someș. Evenimentul este curatorit de dr. Felicia Grigorescu și va fi însoțită de un catalog cu lucrările cele mai reprezentative din expoziție, apărut cu ajutorul financiar al Primăriei Vama. Sătmărenii sunt invitați la un eveniment de o înaltă ținută artistică.
Vernisajul se va desfășura în minunata curte interioară a Muzeului de Artă – Piața Libertății nr 21 – de la ora 17, cei prezenți putând apoi degusta un vin nobil oferit de artist. Muzeul Județean Satu Mare vă așteaptă cu mare drag!