București: Sejur la MARe. Horia Damian. Sâmbătă, 28 august, 12:00 – 18:30

Roman Cotoșman s-a adăugat lui Roman Cotoșman. Ecaterina Vrana a înlocuit-o pe Ecaterina Vrana. Iar Ștefan Ungureanu l-a înlocuit pe Ștefan Ungureanu. Acum a sosit momentul ca Horia Damian să-l înlocuiască pe Horia Damian.

De când a început, Sejur la MARe a însemnat un sejur în muzeu al unor lucrări provenite fie din colecția MARe (Ecaterina Vrana și, acum, Horia Damian), fie din colecții private (precum în cazul lui Roman Cotoșman – cu lucrarea ”Fără titlu”, panou de lemn în relief, 80,2×80,2 cm, din colecția Marius NICOLESCU, și a lui Ștefan Ungureanu – cu lucrarea Terraforming through Terraporting, 2011, tehnică mixtă pe pânză, 150×200 cm. Parte din Mehr Licht / 2010-2014, din colecția Daniel ȘTEFĂNICĂ).

Sejur la MARe înseamnă mai mult decât o ”rocadă” între lucrări de aceiași autori. Nu este un act de alint, nici o variațiune menită să alunge monotonia sau să atragă atenția asupra colecției permanente a MARe. Deși, dacă este să fim onești până la capăt ne asumăm și actul de alint și cel de divertisment. Dar în primul și-n primul rând este vorba despre un pariu și, ca în cazul oricărui pariu, de un risc.

Am putea vorbi despre o expoziție ca despre o construcție. Este un discurs teoretic, de ordin estetic, de ordin critic, de ordin istoric. Toate la un loc. Expoziția trebuie să ”reziste”, altfel spus, ea trebuie să aibă fundație, stâlpi de susținere și, da, design. Trebuie să placă în aceeași măsură în care trebuie să funcționeze. Sau, altfel, trebuie să placă în primul rând pentru că funcționează și abia apoi să funcționeze pentru că place.

O expoziție funcționează atunci când între pariul care stă la baza ei, (adică provocarea pe care și-o asumă și la care răspunde curatorul), este câștigat. Odată realizată, expoziția devine un întreg, chiar dacă unul compozit, în care se întâlnesc artiști și lucrări din paliere și din registre cu totul diferite (chiar opuse). Curatorul ”regizează” în aceeași măsură în care ”construiește”. Și din acel moment, ca orice autor sau artist, el pierde controlul asupra propriei opere, care devine a celorlalți.

Sejur la MARe presupune riscul de a modifica – chiar de către curator – o structură ”ideală”, deja constituită. Schimbarea unei lucrări cu o altă lucrare, chiar dacă de același artist, nu exprimă aici neastâmpărul pornit din vreun plictis sau din indeciziile dubiului . Este o auto-chestionare curatorială, o auto-interogare (critică!) a curatorului, care își asumă un răspuns ce s-ar putea să nu-i placă. Un ”dar dacă…?” ce pune sub semnul întrebării concluzia inițială, satisfacția dată de actul dus până la capăt.

Sigur, lumina cade în primul rând pe artist. Așa și trebuie. Modificarea ”în poziție” a unei lucrări de un autor cu o altă lucrare de acel autor, păstrează autorul, dar îi modifică expresia. Vom recunoaște, desigur, stilul, tușa, linia, forța, cromatica (la rigoare, chiar obsesiile) artistului sau ale artistei, dar, brusc, le vom vedea altfel, într-o altă lumină, pentru că le vom vedea într-o altă etapă de creație. La nivel particular, efectul este unul de (re)cunoaștere, adică de familiaritate combinată cu un inevitabil și binevenit inedit. Dar la nivel general, întreaga expoziție vibrează la atingerea acestei modificări.

Lucrarea lui Horia Damian, venită în Sejur la MARe, va fi, din acest punct de vedere, un ”șoc”. O lovitură a cărei rezonanță va reverbera nu doar pe acel perete care-i este dedicat în muzeu, ci în întreg muzeul. Va ”suna” mai bine? Mai ”rău”? Va contraria? Va uimi? Nu ne este nouă dat să răspundem. Dar știm că dumneavoastră o veți face.

Mai ales că această ”vizită” în expoziția permanentă a unei alte lucrări de Horia Damian se petrece pe fondul unei mari densități de oferte în MARe. ”Camerele moarte” ale lui Gregor Schneider și lucrările ”vii” ale lui Tino Sehgal vor fi în ultimele lor zile în muzeu. O veți redescoperi pe ”vechea” Ecaterina Vrana, care-și va recăpăta lucrarea inițială, îl veți mai vedea pe ”noul” Ștefan Ungureanu și încă veți putea vedea ultima noastră expoziție temporară, ”Marginali, izolați și excluși din arta românească”.

Prea multe deodată? Poate. Dar ”mult” e un alt nume pentru ”MARe”.