Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Arad: Complexul Muzeal Arad vă propune ca exponat al lunii septembrie portretul uneia din personalitățile care a marcat istoria administrației interbelice a orașului Arad: CORNEL LUȚAI (1889-1968) – PRIMAR AL ARADULUI

3 septembrie, 2020 - 30 septembrie, 2020

CORNEL LUȚAI (1889-1968) – PRIMAR AL ARADULUI
Complexul Muzeal Arad vă propune ca exponat al lunii septembrie portretul uneia din personalitățile care a marcat istoria administrației interbelice a orașului Arad.
Exponent al generației Marii Uniri, Cornel Luțai a asistat ca alți contemporani de-ai săi la apusul Imperiului Austro-Ungar și la nașterea României Mari. A cunoscut ororile Marelui Război și a fost invitat să ia parte la Adunarea de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, cu toate că numele său nu s-a aflat pe lista delegaților oficiali, cu credențional.
A văzut lumina zilei în 17/29 august 1889, la Nădlac, în casa lui Ștefan Luțai și a Elenei, născută Chicin. A urmat cursurile școlare în localitatea natală, continuând la Gimnaziul Regal de Stat din Arad. Cariera a desăvârșit-o la facultățile de drept din cadrul universităților din Budapesta, Viena și Cluj, obținând titlul de doctor în drept, la Cluj, în 18 noiembrie 1911.
În timpul tumultoaselor evenimente ale anilor 1918-1919, dr. Cornel Luțai a fost avocat definitiv la Camera Avocaților din Szeged și, totodată, funcționar la Prefectura din Arad, între 14 septembrie 1918-10 aprilie 1920. La scurt timp, a deschis propriul birou de avocatură, unde a desfășurat o activitate neîntreruptă, între 10 septembrie 1920-31 martie 1948.
La finele anul 1928, dr. Cornel Luțai a fost desemnat primar al Aradului, funcție pe care a ocupat-o până în 1931.
În scurtul său mandat, a implementat proiecte de modernizare a trasporturilor și a infrastructurii, a introdus autobuze noi; a construit cinematografe, introducând aparate pentru filme sonore. O însemnătate aparte a avut-o debutul procesului de alipire la oraș a cartierelor mărginașe, atunci comune ce înconjurau Aradul. A fost amenajat centrul orașului, comercianții find mutați la Piața Obor. Continuator al vechilor proiecte și inițiatorul unora inovatoare, el a făcut ca Aradul să rivalizeze cu marile orașe ale României interbelice.
S-a stins din viață pe data de 1 august 1968. Rămășițele sale pământești se odihnesc în Cimitirul ”Eternitatea” din Arad.
Vă invităm în cursul septembrie la Complexul Muzeal Arad, Muzeul de Artă, să vizitați exponatul lunii „Portretul primarului Cornel Luțai”, realizat de pictorul Carol Wolff, în urma comenzii Primăriei Arad, din anul 1932.
Date tehnice:
Portretul primarului Cornel Luțai
Ulei/pânză, 71 x 56 cm
Semnat stânga jos, cu roșu „Wolff K”
Text: dr. Felicia Oarcea, muzeograf
Promo: Nelu Scripciuc, artist fotograf

Details

Start:
3 septembrie, 2020
End:
30 septembrie, 2020
Event Categories:
,

Organizer

Complexul Muzeal Arad
View Organizer Website

Venue

Complexul Muzeal Arad
Piata Enescu 1
Arad, Arad 310131 Romania
+ Google Map
View Venue Website