- This event has passed.
Bacău: Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” organizează în data de 31.01.2019, începând cu ora 12.00, activitatea cu tema „Biodiversitatea Zonelor Umede contează!”.
31 ianuarie, 2020
ZIUA ZONELOR UMEDE
Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău, în colaborare cu Agenția pentru protecția Mediului Bacău și Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate – Serviciul Teritorial Bacău, organizează în data de 31.01.2019, începând cu ora 12.00, activitatea cu tema „Biodiversitatea Zonelor Umede contează!”. Manifestarea este organizată pentru a marca Ziua Zonelor Umede și are ca beneficiari elevi de liceu din municipiul Bacău.
Anual, pe 2 februarie, este marcată Ziua Zonelor Umede. În anul 1971, la această dată, a fost semnată Convenţia Ramsar, actul internaţional care stabileşte reguli de protecţie a acestor ecosisteme.
Obiectivul declarat al semnării Convenției este acela de protejare a biodiversității și menținerii într-o stare de conservare favorabilă a zonelor umede (întinderi de ape stătătoare sau curgătoare, mlaștini, turbării, bălți sau luciu de apă marină ce nu depășește o adâncime maximă de șase metri) ca habitat al păsărilor acvatice.
În Convenția Ramsar sunt înregistrate până în prezent peste 2224 situri. România a ratificat Convenția prin Legea nr.5/1991 și deține 19 zone umede declarate situri, întinse pe o suprafață de 1,16 milioane de hectare.
Tema evenimentului din anul 2020 este „Zonele umede și biodiversitatea”, conform paginii web oficiale.
Zonele umede sunt importante resurse naturale, științifice, economice și de recreere, iar dispariția lor ar reprezenta o pierdere ireparabilă. Astfel, 40% dintre speciile de plante și animale din lume trăiesc sau se înmulțesc în zonele umede. Turbăriile stochează 30% din carbonul terestru. Peste 100.000 dintre speciile de apă dulce trăiesc în zonele umede. Vegetația de mlaștină filtrează poluanții, zonele umede oferă mijloace de trai pentru un miliard de oameni și ajută la hrănirea populației globului, beneficii pe lângă care pot fi enumerate multe altele.
Zonele umede dispar de trei ori mai repede decât pădurile. 35% din suprafața lor a dispărut din anii ’70 până în prezent. Având în vedere rapiditatea cu care aceste ecosisteme se degradează, este necesar ca fiecare cetățean să conștientizeze valoarea lor. Fiecare dintre noi putem contribui la conservarea mediului natural. Protejați natura!
Manager,
Dr. Gabriela Gurău