- This event has passed.
Bistrița: Expoziţia „Cioplitori în piatră”poate fi vizitată la Muzeul „Cuibul visurilor” Maieru în perioada 27 septembrie – 24 noiembrie 2024.
27 septembrie - 24 noiembrie
Sub egida Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, a Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, Muzeul „Cuibul visurilor” Maieru vă invită începând cu data de vineri, , la o nouă expoziţie de fotografie şi obiect –” ̂ ̆”.
Expoziţia aduce în atenţia publicului tablouri realizate după fotografii vechi sau fotografii alb-negru, începând chiar după anii 1930, continuând până după anii 1980, imagini ce ne înfăţişează munca cioplitorilor în piatră din zonele vecine comunei Maieru, în special din carierele de piatră din localităţile Măgura Ilvei, Poiana Ilvei sau chiar din Sângeorz-Băi. Pe lângă aceste fotografii şi tablouri, expoziţia adună diverse obiecte care erau folosite la prelucrarea manuală a pietrei, dar şi produse finite care erau obţinute prin prelucrarea acesteia.
Istoria cioplitului în piatră la carierele de la Măgura Ilvei este veche. Până în jurul anului 1950 a existat în această zonă şi o cale ferată îngustă aparţinând societăţii Regna, cale care a fost dezafectată, ulterior construindu-se Calea ferată Ilva Mică-Vatra Dornei, dată în folosinţă în anul 1939. Primii care au exploatat în mod organizat piatra au fost un grup de aproximativ 400 de prizioneri de război care au fost aduși în carieră pentru că începuse marele proiect de construcție a căii ferate Ilva Mică – Vatra Dornei, fiind nevoie de piatră cioplită pentru lucrările inginerești și de artă ale căii ferate. Se cunoaşte că antreprenorii acestei lucrări au fost Francesco Cabassi și Carlo Gorii din Toscana, Italia, persoane care au condus destinele carierelor de atunci și care au inițiat meseriașii din aceste zone în arta cioplitului.
Se ştie că din localitatea Maieru au lucrat la aceste cariere un număr de aproximativ 150 de măiereni, care zi de zi treceau pe jos peste dealuri, în special, pe Calea Poienii, dealul ce făcea legătura între Maieru şi Poiana Ilvei, respectiv Măgura Ilvei, fie prin vreme bună, prin arşiţă, prin ploaie, prin zăpadă, iarna făcându-şi adeseori cărări prin omătul ce le ajungea până la brâu.
Cioplitul în piatră este o adevărată artă, una dintre cele mai vechi din lume, dar este şi un meşteşug, un mod de a trăi, o datină, care ne-a fost transmisă din generaţie în generaţie, dar care, în vremurile actuale, dispare de la o zi la alta.
Anul acesta, la data de 8 iunie s-au împlinit 55 de ani de când în cadrul Muzeului „Cuibul visurilor” din Maieru a fost organizată o expoziţie permanentă dedicată acestor cioplitori, o expoziţie din fotografii şi diferite obiecte care s-a îmbogăţit pe parcursul anilor şi care ne aduce în memorie viaţa şi munca lor din acele vremuri de odinioară. Tot atunci, în cinstea lor, era înălţată o piatră memorială în parcul din localitatea Maieru, monument ce există şi astăzi. Pe un panou învechit de vreme şi păstrat în muzeu, se mai pot citi următoarele cuvinte: „Această expoziţie s-a deschis în semn de preţuire a hărniciei cioplitorilor de piatră din carierele învecinate. La data de 8 iunie 1969 s-a sărbatorit primul «Popas al pietrarilor», în cinstea căruia, în parcul comunal s-a înălţat o piatră memorială. Fie ca în calendarul frumoaselor noastre tradiții someşene să se statornicească şi această datină nouă”.
Amintiri care ne sunt redescoperite prin aceasta nouă expoziţie – „Cioplitori în piatră”, în care fiecare dintre noi se plimbă cu paşi mărunţi pe lespezi de piatră cioplite de oameni simpli, printre gânduri cioplite din alte vremuri, peste o datină – cea a cioplitului în piatră – pe care, probabil, că de acum înainte o vom întâlni-o doar în muzee.
Expoziţia poate poate fi vizitată la Muzeul „Cuibul visurilor” Maieru în perioada 27 septembrie – 24 noiembrie 2024.
Responsabil proiect: Muzeograf, Viorel-Daniel Partene
Vă aşteptăm cu mult drag!
Manager,
Dr. Alexandru Gavrilaş