- This event has passed.
Botoşani: triplă lansare de carte: ,,Oglinzile oazei”, ,,Peregrin prin imperiul Esterei”, ,,AUREO”
14 decembrie, 2017 @ 17:00 - 18:00 EET
Muzeul Judeţean Botoşani găzduieşte joi, 14 decembrie 2017, începând de la ora 17, în spaţiul Galeriilor de Artă ,,Ştefan Luchian” Botoşani (Str. Piaţa Revoluţiei nr. 13, telefon 0231/514197), tripla lansare de carte: ,,Oglinzile oazei”– autor Estera BĂLAN, ,,Peregrin prin imperiul Esterei”, semnat Valentin BĂLAN – Editura ,,AUREO”, Oradea, 2017 și ,,Fisura privirii”– volum al cunoscutului scriitor Gheorghe VIDICAN – Editura ,,Școala Românească”, Cluj, 2017.
Estera BĂLAN și Valentin BĂLAN se află la prima lor apariție editorială, în timp ce Gheorghe VIDICAN își lansează la Botoșani cel de-al 18 –lea volum.
În 2007 Estera BĂLAN ocupă locul I la festivalul Paşii Profetului, secţiunea poezie. În 2008 este nominalizată la Gala Valorilor Feminine botoşănene. Înregistrează la Botoşani trei albume de poezie, cu o coloană sonoră asigurată de pianistul Sorin PIU: două din lirica mai multor poeţi şi un al treilea album împreună cu soțul, Valentin BĂLAN, cuprinzând poeziile acestuia. Recitările au apărut la posture de radio şi TV locale și naționale.
Fizioterapeuți de profesie, Estera și Valentin BĂLAN, aduc alinare semenilor având drept modele personajele literare create de importanți scriitori ai literaturii universale precum: Dostoievski, Tolstoi, Saint-Exupery, Ibsen, Cehov, William Saroyan. De asemenea, au fost sensibilizați atât de versurile semnate de poeții: Lucian Blaga, Nichita Stănescu și Radu Gyr, cât și de muzica creată de compozitorii: Antonio Vivaldi, Giuseppe Verdi și Ciprian Porumbescu
Prezintă: editorul Ștefan AVRAM, poetul Nicolae CORLAT și istoricul Gheorghe MEDIAN. Mediator: muzeograful Ana-Elisabata COŞEREANU.
Minirecital vioară.
Intrare gratuită.
Întocmit,
Ana-Elisabeta Coşereanu, muzeograf Secţia de Artă şi Etnografie