Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Brăila: Expoziția de sculptură și grafică: ENEL DUMITRAȘCU. „MEMORII ANCESTRALE” 08 – 31.03.2024

8 martie - 31 martie

Expoziție de sculptură și grafică:
ENEL DUMITRAȘCU. „MEMORII ANCESTRALE”
Galeria „Gheorghe Naum” | 08 – 31.03.2024
Vernisaj: vineri, 8 martie, ora 17:00
Muzeul Brăilei „Carol I” și Uniunea Artiștilor Plastici – Asociația Filiala Artă Plastică Religioasă și Restaurare vă invită vineri, 8 martie 2024, începând cu ora 17:00, la vernisajul expoziției „Memorii ancestrale”, a artistului brăilean Enel Dumitrașcu.
Expoziția, deschisă la Galeria „Gheorghe Naum”, grupează 38 de sculpturi și 32 de lucrări de grafică realizate pe parcursul ultimului deceniu. Relația dintre sculptură și grafică este una organică în cazul lui Enel Dumitrașcu. Pe de-o parte, desenele sunt primul teren de încercare a ideilor pentru sculpturi; pe de altă parte, sculptura însăși are valențe grafice: asemenea lui Nicăpetre, lui Enel Dumitrașcu îi place să „deseneze” în corpul lemnului, marmurei, pe suprafața metalului. Arta sa cultivă cu precădere simbolul, cel mai adesea sub forma unei entități – înger, ochi atotvăzător, nebuloasă planetară, sămânță în germinare – care iradiază lumină și vitalitate. Sculpturile sale sunt caracterizate printr-o tendință de esențializare a expresiei, în care metafora alternează cu expunerea nemijlocită a motivului, de multe ori sub forma „obiectului găsit”.
Enel Dumitrașcu (n. 1975, Brăila) este absolvent al Universității Naționale de Arte din București, specializarea Metal, promoția 2002. Între 2004 și 2005, a urmat un masterat în sculptură la Universitatea de Arte Frumoase din Roma. Începând cu anul 2002, a participat cu regularitate la saloanele anuale și la expozițiile bienale naționale. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Asociația Filiala Artă Plastică Religioasă și Restaurare din anul 2004.
Organizator: Alina-Ruxandra Mircea – șef Secția Artă.

Detalii

Începe:
8 martie
Se termină:
31 martie
Categorie Eveniment:
Site web:
https://www.facebook.com/photo/?fbid=917331083515553&set=a.584964136752251

Organizator

Muzeul Brăilei „Carol I”

Loc de desfășurare

Muzeul Brăilei „Carol I” – Galeriile de Artă „Gheorghe Naum
Piața Traian nr. 1
Brăila, Brăila Romania
+ Hartă Google