Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Braşov: Expoziţia Hans Mattis-Teutsch – Un avangardist transilvănean.

22 mai @ 10:59 EET

afis teutsch_mail

Hans Mattis-Teutsch – Un avangardist transilvănean.

Colecţia Muzeului de Artă Braşov”

În cadrul vernisajului vor lua cuvântul Marcela Oprescu, muzeograf MArT, Bartha Árpád, directorul Muzeului de Artă Braşov şi Radu Popică, curatorul expoziţiei. Comisarul expoziţiei este muzeograf Ramona Orban.

Expoziţia prezintă evoluţia creaţiei artistului brașovean Hans Mattis-Teutsch (1884-1960) prin prisma legăturilor cu avangarda artistică. Cele 46 de lucrări de pictură, grafică și sculptură din patrimoniul Muzeului de Artă Brașov ilustrează etapele stilistice parcurse în anii 1908-1939, perioadă de maximă creativitate, când Mattis-Teutsch a activat în cadrul mişcării de avangardă din România (Contimporanul, Integral), Ungaria (Ma) şi Germania (Der Sturm).

Apropierea de avangardă este prefaţată de peisaje de factură postimpresionistă, realizate în acuarelă (1910-1915). Treptat, după 1916, simplificarea şi esenţializarea elementelor naturale se accentuează (Peisaj nordic, Peisaj cu mesteceni, seria de linogravuri din anii 1917-1920). Aceste experienţe plastice cvasi-abstracte sunt transpuse apoi în ulei, în ciclul Florilor Sufleteşti („expresionism muzical”).

Interesul pentru problematica socială îl determină să se apropie de principiile constructivismului. După o perioadă de tranziţie, în care geometrizarea se accentuează (Compoziţie, 1923), adeziunea la constructivism este confirmată de lucrarea Muncitori fizici şi intelectuali (1927). Mattis-Teutsch îmbrăţişează o nouă viziune artistică („realism constructiv”), centrată pe căutarea proporţiilor „omului nou”, tip uman reprezentativ pentru epoca tehnică şi industrială, care îşi va găsi expresia ideală în cadrul proiectelor de frescă. Abordările conceptuale şi stilistice sunt reflectate fidel de sculptura lui Mattis-Teutsch din această perioadă, de la sculpturi abstracte ( Ornament floral II) la nudurile stilizate de la începutul anilor `30.

Expoziţia va fi deschisă publicului până în data de 1 decembrie a.c., putând fi vizitată zilnic între orele 10-18 (luni închis).

Bogdan Nădăştean

Compartiment Relaţii Publice

Muzeul de Artă Timişoara

0256-491592

www.muzeuldeartatm.ro

Details

Date:
22 mai, 2024
Time:
10:59 EET
Event Category:
Event Tags:
, , , ,