- This event has passed.
Braşov: vernisajul expoziției „Artizani brașoveni Valeria Neuvirt, păpuși din pănuși de porumb și Gabriela Bularca, jucării croșetate”, joi, 3 martie 2016
6 decembrie @ 22:24 EET
ARTIZANI BRAȘOVENI
Valeria Neuvirt, păpuși din pănuși și Gabriela Bularca, jucării croșetate
Muzeul de Etnografie Braşov are plăcerea de a vă invita la vernisajul expoziției „Artizani brașoveni Valeria Neuvirt, păpuși din pănuși de porumb și Gabriela Bularca, jucării croșetate”, care va avea loc joi, 3 martie 2016, de la orele 12:00, la sediul muzeul din Bd-ul Eroilor nr. 21 A.
Muzeul de Etnografie Brașov continuă seria expozițiilor dedicate artei lucrului manual aducând în fața publicului creațiile a două artiste locale talentate Valeria Neuvirt și Gabriela Bularca.
Expoziţia prezintă o serie de obiecte realizate din pănuși de porumb, confecționate cu multă pricepere și migală de meșterul Valeria Neuvirt, dar și câteva jucării inedite, aparținând Gabrielei Bularca, specializată în arta a lucrului cu croșeta.
Figurinele împletite din pănuși de porumb ale Valeriei Neuvirt devin personaje autentice care populează o lume, lumea satului de altădată: semănătorul, seceretorul, femeia care frământă pâine, păstorul, târgoveața sau tăietorul de lemne, colindătorii, toate atragând privitorul prin naturalețea și căldura pe care o degajă.
Confecționate din fire rezistente de bumbac, lână sau acrilic, într-o paletă coloristică și un design propriu, jucăriile croșetate realizate de Gabriela Bularca ne îndeamnă să ne jucăm cu ele; sunt simple, haioase și inedite, fiecare având un nume, șoricelul Emil, puișorul Franco, gărgărița Ingrid și fiind însoțite de o poveste.
Realizate din materiale naturale, de bună calitate jucăriile prezente în expoziția de la Muzeul de Etnografie se adresează copiilor de toate vârstele, dorindu-se a fi o alternativă la jucăriile lucrate în serie, întâlnite la tot pasul.
Vă așteptăm!