Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

București: Expoziţie de pictură şi grafică semnată Ion Gitlan şi Andreea Gherghel la Muzeul Naţional Cotroceni

31 mai @ 01:41 EET

expo dec 2014A4afis

Expoziţie de pictură şi grafică semnată Ion Gitlan şi Andreea Gherghel

la Muzeul Naţional Cotroceni

17 decembrie 2014

 

Muzeul Naţional Cotroceni organizează miercuri, 17 decembrie 2014, orele 18.00 în Salonul Cerchez al muzeului, vernisajul expoziţiei de pictură şi grafică „Antiteze“ semnată de pictorul Ion Gitlan şi graficiana Andreea Gherghel.

Pictorul Ion Gitlan s-a născut în 1946 la Cernavodă, judeţul Constanţa. Cu o carieră artistică de peste 35 de ani, pictorul Ion Gîtlan expune tablouri pictate în tehnica ulei pe pânză. Cu numeroase participări la expoziţii de grup, în ţară şi străinătate, în prezent artistul se află la cea de-a unsprezecea expoziţie personală. Maestrul Ion Gîtlan abordează în creaţia sa peisaje, străzi, case, flori, vase cu flori, naturi statice etc.

Critica de specialitate este de părere că „el vede peisajele şi este atât de atras de ele încât nu se poate desprinde până când nu vine în atelierul lui şi le redă pe pânză. Genul artistic pe care îl abordează este de mare sensibilitate şi de mare fineţe“ (dr. Marius Tiţa – 2011); ”Tablourile expuse de Ion Gîtlan sunt expresia unei iubiri imense faţă de frumuseţea lumii care ne înconjoară; el construieşte un univers curat, de o armonie clară şi seducătoare“ (Victor Rădulescu – Flacăra 1986).

Expoziţia va fi deschisă de reputaţii critici de artă prof. univ. dr. Alexandra Titu şi prof. univ. dr. Constantin Prut.

Pictorul Ion Gitlan a fost şi participant la Revoluţia din decembrie 1989, şi este tatăl lui Mihai Gîtlan, primul erou ucis la Sala Dalles, în data de 21 decembrie 1989.

***

Graficiana Andreea Gherghel este născută în Bucureşti, în 1982. După absolvirea Liceului de Artă Plastică ”Nicolae Tonitza”- secţia Grafică, a urmat cursurile Universităţii Naţionale de Arhitectură „Ion Mincu“ şi, ulterior, Facultatea de Scenografie din cadrul UNARTE Bucureşti. Din 2004 şi până în prezent, este scenograf de televiziune şi film.

Andreea Gherghel este deţinătoare a unor premii naţionale şi internaţionale pentru scenografie, dintre care amintim:

– 2008 – Premiul ”Gopo” – pentru cel mai bun decor, împreună cu Dan Toader pentru filmul

”Dacă bobul nu moare”, în regia lui Sinişa Draghin;

– 2011 – „Art Director’s guild excellence in Production Design“ pentru filmul „P.U. – 239” regizor Scott Z. Burns.

De-a lungul anilor, Andreea Gherghel a îmbinat munca de pe platourile de filmare, cu preocupările legate de arta plastică, participând la numeroase expoziţii de grup.

Prezenta expoziţie este prima personală, în care artista expune lucrări de grafică în tehnică mixtă – colaj şi peniţă, gravuri aquaforte, pointsech şi aquatinta.

Expoziţia va fi deschisă în perioada 18 decembrie 2014 – 31 ianuarie 2015 , şi va putea fi vizitată de marţi până duminică, între orele 9.30 – 17.00.

Parteneri: Apa Nova, Konica Minolta

 

 

Parteneri media: Onlinegallery.ro, Agenţia Naţională de Presă „Agerpres”, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Agenţia de presă Rador, Radio France International, TVCity, Vacanţe la ţară, Traveller Magazin, Diplomat Club, Şapte Seri, ArtOut, Căminul, Business Woman, QMagazine, Artindex, Fundaţia Culturală Magazin Istoric, Historia, Modernism, SensoTV. Breslo,

Persoană de contact:

Ştefania Dinu

021/3173106

relatiipublice @muzeulcotroceni.ro

Detalii

Dată:
31 mai, 2024
Oră:
01:41 EET
Categorie Eveniment:
Etichete Eveniment:
, ,