Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

București: „India – mister si culoare“ – expoziție Mihaela Cocheci la ICR

25 mai @ 21:30 EET

În perioada 17-22 septembrie 2014, Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, București) găzduiește expoziția de pictură „India – mister si culoare“ a artistei Mihaela Cocheci. La vernisajul de miercuri, 17 septembrie, ora 18.30, vor fi prezenți, alături de autoare, ES doamna Manimekalai Murugesan, ambasadoarea Indiei la București și jurnalistul Marius Tița (Radio România). Organizată sub înaltul patronaj al Ambasadei Republicii India la București, expoziția reunește 35 de lucrări de mici și mari dimensiuni, ulei/pânză. Vernisajul va fi urmat de un recital de muzică indiană interpretată la sitar de Victor Marius Beliciu.
„În 25 de ani, de când străbat meridianele și paralelele acestei planete minunate, cu dorința de a cunoaște, înțelege și dobândi cât mai multe informații despre lumea în care trăim, am descoperit spectacolul încărcat de lumină și culoare al tradițiilor, istoriei și culturii diferitelor popoare. Am făcut o pasiune în a reprezenta pe pânză momente unice surprinse de mine în acest periplu planetar. După Peru și Bolivia, China și Tibet, Canada și Japonia, acum a sosit momentul INDIA. Expoziția încearcă să surprindă o mică parte din miracolul indian.“ – Mihaela Cocheci
Mihaela Cocheci este pictor, grafician, ilustrator, membră a Uniunii Artiștilor Plastici – filiala București. De-a lungul timpului, lucrări ale sale au putut fi văzute în peste 40 de expozitii personale și 35 expozitii de grup. A obținut șase medalii de aur la Saloane Internaționale și o medalie argint și Cupa Orașului Cannes, Franța. A participat la Expoziții Internaționale în Belgia, Olanda, Franța, Portugalia, Italia, Liban, România.
În lucrările sale, „datele naturii sunt înlocuite cu forme deloc surprinzatoare, unduitoare, pline de lumină și culoare. Ele pornesc din adâncul ființei mele, căpătând dimensiuni astrale. Toată aceasta combinație de linii șerpuitoare, care privite și gândite în adâncul lor conduc la ceea ce eu numesc un nou curent artistic, ondulism“, scrie autoarea.
Comentarii critice:
„Mihaela Cocheci este o artistă al cărei spirit creativ nu încetează să ne surprindă. Foarte apreciată de juriu, talentul său a fost admirat de numeroși vizitatori francezi și străini. Calitatea operelor sale a contribuit la reușita Salonului Internațional de la Cannes.“ – Rosemonde Solbes, președinte Monde de la Culture et des Arts, Franța
„Artista este creatoarea unui stil personal – ondulismul – un stil care creează armonie între om și mediul în care trăiește astfel încât generează cea mai bună reprezentare a realului, abstractului și cognitivului.“ Serge Mercier – La Provence
Accesul publicului este liber.

Detalii

Dată:
25 mai, 2024
Oră:
21:30 EET
Categorie Eveniment:
Etichete Eveniment:
, ,