- This event has passed.
București: primul centru pentru educație nonformală în domeniul culturii aromâne din București
10 septembrie, 2013
Dragi prieteni ai Proiectului Avdhela, Biblioteca Culturii Aromâne și viitori cursanți,
Ne bucurăm să vă anunțăm, în sfârșit, mult așteptata deschidere a centrului nostru Dhyeata, primul centru pentru educație nonformală în domeniul culturii aromâne din București. Din data de 10 septembrie vom începe oficial seriile de cursuri și ateliere pentru care v-ați înscris.
Dhyeata, centrul pentru cercetarea și dezvoltarea culturii aromâne va avea parte de o dublă lansare, la care vă așteptăm în număr cât mai mare. Întâi pe 10 septembrie, marți, ora 19.00, apoi pe 15 septembrie, duminică, începând cu orele 16.00. Programul:
Marți, 10 septembrie ora 19.00
Cuvânt de deschidere a Centrului Dhyeata: prezentarea Proiectului Avdhela, Biblioteca Culturii Aromâne, a echipei, misiune, obiective.
Prezentare cercuri
Daniel Nancu – Prezentare și discuții în jurul cercului de limbă aromână
Ana Dobrescu – Prezentare și discuții în jurul atelierului de film de animație
Prezentarea atelierului de meșteșug, atelier demonstrativ
Lansare de carte
Cea mai recentă apariție editorială a Proiectului Avdhela: „Documentele redeșteptării macedo-române”, autori Victor Papacostea, Mihail Regleanu, prezintă Nicolae-Șerban Tanașoca (îngrijitorul manuscrisului)
Atelier culinar: plăcinte
Expoziție de pictură: Mariana Constantinescu Bileca
Duminică, 15 septembrie, ora 16.00
Hora: atelier de dans
Atelier demonstrativ de meșteșuguri
Prezentare cercuri
George Vrana – Prezentare și discuții în jurul cercului de literatură aromână
Dafina Jeacă – Prezentare și discuții în jurul atelierului de fotografie
Georgiana Vlahbei – Prezentare și discuții despre cercul de memorie orală.
Proiecție video
Vizionări înregistrări realizate la comunități aromânești din Dobrogea
Expoziție de pictură: Mariana Constantinescu Bileca
***
Duruț soț și tuț cari v-anyrâpsit ti cursurili a Centrului ti Cultura Armâneascâ, vâ dămu di hâbari cu mari harauâ câ vini oara ti multu-aștiptata dișcl’ideari a sculiei armâneșțâ Dhyeata, ți va s-hibâ pârâstâsitâ tu doauâ dzâli, 10-li și 15-li di Yizmâciunu. Arada:
Marțâ, 10-li di Yizmâciunu, sihatea 19.00
Protu zboru ti dișcl’idearea a Centrului Dhyeata: pârâstâsearea a Proiectuui Avdhela, Biblioteca di Culturâ Armâneascâ, pareea, scupolu a proiectului.
Pârâstâsearea a sihățloru di culturâ armâneascâ:
Daniel Nancu – pârâstâseari și muabeț anvârliga di sihatea di limbâ armâneascâ
Ana Dobrescu – pârâstâseari și muabeț anvârliga di atelierlu di caduri animati
Pârâstâsearea a atelierlui di mâsturlâchi armâneascâ, iu va s-s-aspunâ niscânti di lucrili ți va s-adarâ la atelier
Pârâstâseari di carti : ațea di-tu soni carti alâncitâ la Proiectulu Avdhela, Biblioteca di Culturâ Armâneascâ – „Documentele redeșteptării macedo-române”, di Victor Papacostea, Mihail Regleanu, azburaști Nicolae-Șerban Tanașoca (cari andreapsi manuscriptulu)
Atelier di piti armâneșțâ
Zuyrâpseri: Mariana Constantinescu Bileca
Dumânicâ, 15-li di Yizmâciunu, sihatea 16.00
Giocuri armâneșțâ
Atelier di mâsturlâchi
Pârâstâsearea a sihățloru di culturâ armâneascâ:
Yioryi Vrana – pârâstâseari și muabeț anvârliga di sihatea di literaturâ armâneascâ
Dafina Jeacă – pârâstâseari și muabeț anvârliga di atelierlu di futuyrafie
Georgiana Vlahbei – pârâstâseari și muabeț anvârliga di sihatea di memorie oralâ (isturii di banâ)
Video-proiecții: Filmi cu Armâńi di Dobrogea
Zuyrâpseri: Mariana Constantinescu Bileca
****
Pentru cei înscriși deja în cadrul proiectului, recomandăm participarea la ambele evenimente, întrucât ele vor presupune primele întâlniri și discuții lămuritoare cu lectorii, coordonatorii cursurilor și atelierelor la care sunteți înscriși, veți afla detalii despre structura acestora, cerințe, număr, frecvență, durată. De asemenea, în cadrul acestor două întâlniri se va definitiva, împreună cu dumneavoastră, orarul săptămânal al cursurilor. Dorim ca aceste prime întâlniri să fie interactive, așadar, sunteți invitați să adresați întrebări, să lansați sugestii coordonatorilor.
Pentru cei care încă nu s-au înscris, o mai pot face completând formularul care se descarcă de la acest link www.dhyeata.files.wordpress.com/2013/04/formular-inscriere.doc și trimițându-l atașat la adresa contact@proiectavdhela.ro.
Cursurile vor începe efectiv după prima zi de lansare, așadar, din 11 septembrie, conform orarului stabilit în comun la această primă întâlnire din data de 10 septembrie.
*********
Dhyeata, Centrul pentru Cercetarea și Dezvoltarea Culturii Aromâne este un proiect derulat de Avdhela, Biblioteca Culturii Aromâne pe perioada mai- noiembrie 2013 și finanțat prin Administrația Fondului Cultural Național. Parteneri: Muzeul Țăranului Român, Muzeul Județean Ialomița, Secția Etnografie, Asociația Anthropoesis, Asociația Câte-n lunâ și-n mansardă.
V-aștiptămu cu mirachi tu câsica armâneascâ di la Librăria Predania, Sucachea Vulturilor nr. 8, sect. 3, București
P.S. Tu furtie, arada di la cathi sihati armâneascâ/ În atașament, structura cursurilor.
Cu mirachi,
Pareea a Proiectului Avdhela, Biblioteca di Culturâ Armâneascâ
www.proiectavdhela.ro
www.dhyeata.wordpress.com