Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

București: programul educațional Young Engineers – Provocarea Lego la MNIR

27 iulie @ 07:25 EEST

Young Engineers_MNIR

Muzeul Național de Istorie a României găzduiește programul educațional

Young Engineers – Provocarea Lego

Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) are plăcerea de a găzdui programul educațional Young Engineers – Provocarea Lego, în perioada martie – decembrie 2015, la sediul muzeului, din Calea Victoriei nr. 12, București.

Programul constă într-o serie de lecții demonstrative gratuite, menite să îi familiarizeze pe cei mici cu noțiuni din domeniile știință, tehnologie, inginerie și matematică, prin intermediul construcțiilor de tip LEGO.


Lecțiile se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 11 ani, iar participarea la acestea se face pe baza înscrierii prealabile la coordonatorul programului, domnul Sauer Dan Gabriel, prin e-mail, la adresa gabriel@youngengineers.ro sau telefonic, la numărul 0742.102.633.

Atelierele se desfășoară în zilele de luni (între orele 12.45 – 14.15 sau 17.15 – 18.45), sâmbătă (între orele 14.00 – 15.30) și duminică (între orele 11.00 – 12.30), în condițiile în care este reunit numărul minim de participanți (10 copii). În funcție de cererea existentă, se pot organiza lecții și în alte zile și intervale orare agreate de comun acord.

Vă așteptăm cu drag!

http://www.mnir.ro/

http://www.youngengineers.ro

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați:

Muzeul Național de Istorie a României

Secţia Relaţii cu Publicul

Tel. 021 – 315.82.07 / int. 1008, 1015; Tel/Fax: 021. 313.19.25;

E-mail: pr.mnir@gmail.com

http://www.mnir.ro, http://www.facebook.com/MNIRpage ,

http://twitter.com/MNIR_, http://instagram.com/mnirpage

sau

Gabriel Dan Sauer

Young Engineers România

E-mail: info@youngengineers.ro

Mobil: 0742.102.633

Details

Date:
27 iulie, 2024
Time:
07:25 - 07:26 EEST
Event Category:
Event Tags:
,