- This event has passed.
București: vernisajul expoziției de artă a micuţilor artişti din Școala nr. 79 și Liceul teoretic ”Dimitrie Bolintineanu” din București
20 septembrie @ 00:51 EEST
Vernisaj expoziţie Îmi place/ Nu-mi place… prin artă
Miercuri, 15 iunie, de la ora 19:00, vă aşteptăm în spaţiul cool de la etajul patru al Muzeului Naţional de Artă Contemporană (str. Izvor, nr 2-4), la vernisajul expoziției de artă a micuţilor artişti din Școala nr. 79 și Liceul teoretic ”Dimitrie Bolintineanu” din București, implicaţi în proiectul Îmi place/ Nu-mi place… prin artă.
În cadrul evenimentului veţi putea cunoaşte o parte dintre copiii implicaţi în proiect, dar şi pe “profii-artiști” ce au stat în spatele programului: Aurora Kiraly, Daniela Bălăneanu, Irina Cangeopol și Cuzina. Expoziția a fost creată de către o echipă mixtă de copii, artiști, profesori de artă, curatori şi educatori muzeali implicați în proiect. Lucrările sunt diverse: pornind de la picturi abstracte, de mari dimensiuni, până la instalații textile create de copii sub coordonarea artiștilor-profesori, pe parcursul celor opt ateliere care s-au desfășurat în muzeu în lunile aprilie-mai.
Prin proiectul Îmi place/ Nu-mi place… prin artă, Asociația Da’DeCe şi-a propus ca pe durata anului 2016 să-i apropie pe copiii de 9-12 ani de arta contemporană, prin medierea înţelegerii acestui mediu și prin procesul de creare a unor lucrări originale de artă.
Proiectul se va continua în toamnă în Cluj şi Constanţa la muzeele de artă din cele două oraşe, unde celor patru îndrumători din Bucureşti li se vor alătura Elena Ilaș și Ana Bănică.
Mai multe detalii despre programul evenimentului, cât şi descrierile îndrumătorilor implicaţi în proiect, găsiți aici: http://www.asociatiadadece.ro/program/imi-placenu-mi-place-prin-arta/
Îmi place/ Nu-mi place… prin artă este un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
își propune dezvoltarea creativității și încurajarea curiozității naturale a copilului în raport cu obiecte semnificative pentru cultură și civilizație prin diverse activități de improvizație artistică. Pentru oferta noastră completă de programe pentru copii și părinți, vizitați-ne pe www.asociatiadadece.ro, https://www.facebook.com/asociatiadadece sau pe
https://asociatiadadece.wordpress.com/
Finanțator:
Parteneri:
Parteneri media: