Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

București: atelier de poveste cu Dar Motan și scriitoarea Cristina Andone, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, sâmbătă, 10 septembrie 2022

10 septembrie, 2022

Vă invităm sâmbătă, 10 septembrie 2022, începând cu ora 12:00, pe pajiștea de lângă Hanul „La barieră”, la atelierul de poveste cu Dar Motan și scriitoarea Cristina Andone, în cadrul programului „Căsuța cu povești”.

Cărțile din seria Dar motan, scrise de Cristina Andone, ne aduc în prim-plan un motan simpatic, negru, norocos, sofisticat: Dar e un motan de librărie, iar alături de prietenul și stăpânul său Toto, dar și de alte pisicuțe, se aventurează să cunoască tot ce are lumea să îi ofere.

Dar motan e un personaj foarte ușor de transformat în prieten. Universul lui e format din librării, cofetării, cărți, alte pisici, care mai de care mai înțelepte, sau mai simpatice, iar viața lui e plină de aventuri de tot felul. Copiii se vor putea bucura de un ritm al poveștii punctate pe alocuri cu versuri, îi vor simți muzica și își vor dori să colecționeze aceste cărți. Ilustrațiile splendide care însoțesc și animă povestea aduc un strop în plus de umor, dar și de joacă, cât se poate de colorată.

Alături de Dar, părinții pot face activități cu copiii, precum: vizite în librării, pe urmele motanului Dar, realizare de labirinturi care duc la librăria lui Toto, vizite la muzeu, povești despre animalele de companie pe care le au sau le-ar dori, discuții despre emoții și așa mai departe.

Participarea la atelier se face pe baza biletului de intrare în muzeu.

Înscrierile se fac la următorul link: https://forms.gle/seTF6LBeiSykjfZZA

Details

Date:
10 septembrie, 2022
Event Category:

Organizer

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” – București
View Organizer Website

Venue

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” – București
Şos. Kiseleff nr. 28 - 30
București, București 011347 Romania
+ Google Map
View Venue Website