București: Exponatul lunii iunie 2024 la Muzeul Militar Național “Regele Ferdinand I” – Manuscrisul “Deschide ochii mari”

“Acela care pentru prima dată dădu aripi omului și-i dete posibilitatea să se înalțe în văzduh și-a luat o grea răspundere față de omenire.”

În cadrul seriei „Exponatul lunii“ vă prezentăm un manuscris redactat de Romeo Popescu, unul dintre cei mai cunoscuți piloți români interbelici și deținător a trei recorduri naționale de zbor: de altitudine, de distanță în circuit închis și de durată de zbor.

Romeo Popescu s-a născut la 19 octombrie 1898 la Rovinari. A urmat cursurile liceale la Târgu Jiu și Școala de Infanterie, specializarea vânători de munte. În 1916 este avansat la gradul de locotenent și i se aprobă cererea de a trece la o altă specializare: aviația. În perioada octombrie 1918 – februarie 1919 își definitivează pregătirea la școli de aviație din Franța și Anglia, obținând brevetul de aviator și de acrobație aeriană. Revenit în țară este încadrat locotenent de aviație, apoi înaintat la gradul de căpitan în 1923.

Îndeplinește funcțiile de comandant al Școlii de tir de la Mamaia, înființată în 1925 și de comandant de instrucție practică și șef de pilotaj la aviația de vânătoare. Participă la mitingurile organizate de Aeroclubul Albastru, efectuând zboruri de agrement. (Aeroclubul Albastru a fost înființat la București în 1926, fiind afiliat A.R.P.A – Asociația Română pentru Propaganda Aviației, asociație civilă care a activat în perioada interbelică, având drept scop sprijinirea dezvoltării aviației).

A participat la diverse competiții aeronautice și a obținut o serie de recorduri naționale: 1926 – competiția „Cupa Bibescu”, 1927 – stabilește recordul de altitudine al României zburând până la 9403 m, 1928 -concursul Micii Antante și Poloniei, octombrie 1928 – realizează un nou record de altitudine de 10 618 m., octombrie 1930 – zboară cu un avion Farman 3800 km în 20 de ore și 50 de minute, realizând recordurile naționale de distanță, respectiv de durată de zbor în circuit închis.

La 9 decembrie 1931 își pierde viața într-un accident în timp ce încerca să doboare recordul Mondial de viteză pe distanța de 500 km., calculele arătând că pe durata de o oră și 28 de minute cât durase zborul viteza medie fusese de 319 km/h, dar, deoarece cursa nu a fost terminată, nu s-a putut face omologarea recordului mondial.

Muzeul Militar Național “Regele Ferdinand I” deține o serie de obiecte ce au aparținut aviatorului Romeo Popescu, donate de către soția acestuia Georgeta Romeo Popescu în anul 1940. Dintre acestea vă prezentăm astăzi articolul manuscris “Deschide ochii mari” și câteva fotografii.

Manuscrisul “Deschide ochii mari” (foto 3, 4, 5) reprezintă “un mic articol pentru Revista Aeronautica” (cum este numit chiar de autor) în care acesta face o analiză a importanței aviației în timpul unui conflict militar, performanțele la care a ajuns (zboruri de 1000 km fără escală, posibilitatea de a transporta bombe de 2000 kg) și mai ales necesitatea sprijinirii dezvoltării acesteia de către toate categoriile sociale: țărani, orășeni, bătrâni, preoți sau bogați. Manuscrisul cuprinde 7 file de hârtie mecanică, caligrafiate cu cerneală neagră în limba română, doar pe o față, având dimensiunile l = 20,5 cm, h = 27 cm. Fiecare filă are imprimat în dreapta sus un avion în nori, iar în stânga jos un chenar ce încadrează un model traditional românesc, dar și ștampile de apartenență Muzeul Militar Național – Biblioteca.

Un mic articol pentru Revista Aeronauticii

Titlul “Deschide Ochii mari”

Acela care pentru prima dată dădu aripi omului și-i dete posibilitatea să se înalțe în văzduh și-a luat o grea răspundere față de omenire.

Negreșit că avionul saltul cel mai fantastic făcut de civilizație reduce la minim distanțele, apropie Popoarele…. le înfrățește poate !? Dar în acelaș timp, acelaș avion, poate fii transformat în cel mai cumplit mijloc de distrugere și de peire. Iar când va juca acest rol va fi „Urgia lui Dumnezeu”

Războiul ce-l petrecurăm cu toate ororile lui, nu va fi nici cel puțin o palidă imagine a Războiului aerian de mâine;

Totul se va reduce la lovitura prin văzduh!!

De ce oare neamurile ar mai pune milioane de soldați față în față, când cu cu câteva mii de avioane poți preface totul în cenușe??

Milioanele de soldați vor fii inutile neputincioși, vor fi o sarcină, fiindcă în spatele lor, se va întinde un pustiu, fiindcă toată organizația economică, industrială, comunicații, întreaga resursă a acestor milioane de guri de hrănit, vot fi pierit de mult trăsnite din văzduh.

Nu este lucru de șagă; Avionul !!

El face ușor astăzi 1000 km. Fără să coboare, el poate lua ușor, ușor de tot 2000 kg. bombe la bord.

Câteva sute de aceste avioane îndreptate ziua și noaptea fără întrerupere asupra punctelor vitale, asupra orașelor, centrelor industriale, depozitelor și nodurilor de comunicații, le va transforma în ruină, iar tot sistemul tot carul statului se va prăbuși…….! Și aceasta repede, repede de tot, suficient câteva zile, pentru ca pe tot ce-a plămădit generații întregi, tot ce ne-a lăsat strămoși, toată munca și sârgul de an la an zi la zi și ceas la ceas, peste acest tot avionul va așterne doliul

În fața acestui cataclism, în fața acestei urgii nu există decât o soluție nu există decât o scăpare: o contra aviație proprie multă și puternică.

Acel stat va câștiga războiul de mâine a cărui forță aeriană, instantaneu cu ivirea altercației și automat ca deslșnțuire, va paraliza acțiunea aviației vrășmașe înainte cu o secundă ca aceasta să-și fi produs efectul

Iar Națiunea care nu posedă acest factor determinant pentru existența ei , nˈare dreptul la odihnă, conducătorii ei nˈau dreptul să doarmă noaptea liniștiți.

Nu cred că ar putea exista vre un impozit mai nimerit, într-o țară, un impozit care să fie cel mai legitim, decât impozitul solicitat pentru : Apărarea Națiunei contra Invaziei Aeriene.

Trebuie să se știe că tot ce se mișcă în orișice țară, la noi ca și aievea tot ce se clădește, va avea un postament șubred, dacă nu i se va garanta continuitatea și perpetualitatea, dacă nu i se va da posibilitatea de „A trăi”. Aviația ca instrument de război atentează la viața intimă a unui stat în toată alcătuirea lui.

Să dea bucuros obolul său plugarul pentru ași asigura viața puncului, atunci când el va fi chemat la hotare.

Să dea bucuros bătrânul, gârbovitul, dacă vrea să aibă un sfârșit creștinesc, iar mormântul său să nu fie răscolit de proectilul aerian.

Să dea bucuros Preotul, dacă vrea ca altarul să rămâe altar, și credința strămoșească neatinsă.

Să dea bucuros orășanul dacă nu vrea să se trezească într-o bună noapte cu tavanul în cap.

Să dea bucuros, și mai ales el bogatul, dacă nu vrea ca a doua zi să plângă pe ruinele bogăției și familiei lui.

Să dea toți dar absolut toți, fiindcă înainte de a da pentru Patrie dau pentru siguranța zilelor lor.

Trăim în vremuri turburi

Echilibrele sau sfărâmat.

Nu se știe ce ne poate aduce ziua de mâine…!

Iar poporul care nu va pricepe acest imperativ va pieri ca națiune!!

Deschide ochii mari !! nesiguranța și primejdia umplu pământul și văzduhul.

Căpitan aviator

Romeo Grig. Popescu

Fotografiile reprezintă portrete ale aviatorului în uniformă (foto 1, 2) și fac parte din colecția „Fotografii” a Muzeul Militar Național “Regele Ferdinand I”.

Muzeograf Minodora Constantin