Bucureşti: expoziția de ilustrație Pădurea de texte și imagini, 24 septembrie – 14 octombrie 2024.
24 septembrie - 14 octombrie
Asociația Clubul Ilustratorilor vă invită marți, 24 septembrie 2024, începând cu ora 18.30, la vernisajul expoziției de ilustrație Pădurea de texte și imagini.
Expoziția va avea loc la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din strada Nicolae Crețulescu 8.
În seara evenimentului, veți putea trimite o carte poștală, acest lucru fiind posibil datorită parteneriatului cu Poșta Română.
Expoziția Pădurea de texte și imagini prezintă lucrările a 40 de ilustratori români, membri ai Asociației Clubul Ilustratorilor, și este găzduită de Muzeul Național al Literaturii Române, spațiul ideal care aduce împreună scrisul și desenul.
Poveștile reprezintă legătura dintre literatură și ilustrație, unele scrise, altele desenate.
Am rugat membri ai Clubului să ilustreze un text la alegere, sau să expună un text ilustrat/publicat deja. Lucrările ilustrează basme, literatura clasică, poezie, literatură contemporană.
Vă invităm în această pădure de imagini și cuvinte românești, alături de care, concomitent, veți putea revedea o selecție de imagini din seria Povestind în imagini hispanice, o colaborare a Clubului Ilustratorilor cu Institutul Cervantes din București.
Asociația Clubul Ilustratorilor povestește în imagini despre tot și toate de mai bine de 19 ani. Pe parcursul existenței Clubului, acesta s-a intersectat cu cultura spaniolă în diferite orașe. A vizitat Madridul, Burgosul și Zaragoza și s-a lăsat descoperit de locuitorii acestor orașe. La invitația Institutului Cervantes, am prezentat Spania, așa cum o simțim și o vedem noi. Ce este Spania pentru tine? Ce imagini rămân după ce închizi ochii și nu mai ști dacă ai văzut, ai citit sau ai auzit despre Spania? Ce vezi, ce auzi, ce simți?
Am pus această întrebare membrilor Clubului Ilustratorilor și răspunsul arată că Spania e peste tot. Literatura, limba, muzica, arta, natura ei înseamnă și Lorca, dar și Borges, Mi corazon, dar și Arte poetica, tango-ul din Argentina, dar și „pasiunea dureroasă, universală, esențială” a limbii spaniole, trandafirii roșii, volanele, !Ole!, și neapărat… infantele. Nu rămâne nimic care să nu fie Spania, măcar puțin.
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 24 septembrie – 14 octombrie 2024.