Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

București: expoziția „Spune-mi o poveste!” a artistei Irina Dobrescu.

2 aprilie - 15 aprilie

De Ziua Mondială a Cărții pentru Copii, marți, 2 aprilie 2024, ora 18.00, la sediul MNLR din strada Nicolae Crețulescu 8, vă invităm la vernisajul expoziției „Spune-mi o poveste!” a artistei Irina Dobrescu.
Irina Dobrescu este ilustratoare și membră fondatoare a Clubului Ilustratorilor. A ilustrat, la edituri din țară și din străinătate, texte ale unor scriitori precum Ioana Pârvulescu, Radu Vancu, Adina Rosetti, Lavinia Braniște, Veronica Niculescu sau a multor alții.
În 2024 a câștigat trofeul Arthur cu propria sa carte (text și ilustrații) „Lupul jucător de poker”, iar în același an a câștigat, alături de scriitoarea Ionela Hadârcă, Premiul Carturino – Cartea ilustrată a anului cu „Anunțuri hazlii pentru adulți și copii” de la editura Cartier.
Îi place să exploreze tehnici cât mai diverse și, de asemenea, variante multiple de a povesti: prin ilustrație, prin scris, prin banda desenată sau prin roman grafic.
Expoziția „Spune-mi o poveste!” prezintă o serie de lucrări realizate într-o tehnică inedită, anume guașe și acrilice, pe suporturi făcute de artistă din ceramică la rece.
Cele mai multe din ilustrații aparțin cărții „Anunțuri hazlii”, fiind expuse, de asemenea, și unele din cartea „Copilărie, numele tău e Roșu” de Luminița Voina Răut, de la ed. Vellant, precum și din volumul „Degețelele” de Gabriela Tabacu, aparut la editura Humanitas.
Apar și câteva proiecte personale ale Irinei Dobrescu, o serie de miniaturi cu portrete de animale, cât și ilustrații pentru o carte la care încă lucrează, cu un text al său, despre o prințesă și un căpcăun; o ilustrație pentru un afiș la Cărturești și trei ilustrații pentru „Inocenții” de Ioana Pârvulescu de la Humanitas.
Definitorie pentru expoziție, dar și pentru artistă în general, este plăcerea de a povesti, de a crea o lume în care să prindă viață personaje prin care toată lumea este invitată să guste din bucuria aventurilor sau poate a tihnei casnice, a atmosferei romantice sau, pur si simplu, a copilăriei.

Detalii

Începe:
2 aprilie
Se termină:
15 aprilie
Categorie Eveniment:
Site web:
https://www.facebook.com/events/782418753770725/?ref=newsfeed

Organizator

Muzeul Național al Literaturii Române – București
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul Național al Literaturii Române, (MNLR) – str. Nicolae Crețulescu 8
Nicolae Crețulescu 8
București, București Romania
+ Hartă Google