Călărași: PERSONALITATEA LUNII OCTOMBRIE – PETRE DIACONU – istoric şi arheolog

PETRE DIACONU
(6 octombrie 1924, Silistra – 3 aprilie 2007, București)

Născut într-un teritoriu care a făcut vremelnic parte din România,
într-o familie mixtă româno-bulgară, Petre Diaconu a urmat cursurile
şcolii primare, la Silistra, apoi la Liceul “Durostor”, din Silistra,
iar după trecerea Dunării cu familia, continuă liceul la Şcoala nr. 1
(de băieţi) din Călăraşi
A cunoscut din tinereţe greutăţile refugiului peste Dunăre. A participat
la cea de-a doua conflagraţie mondială în cadrul unei unităţi de aviaţie
din preajma capitalei.
Trecând peste toate piedicile, ajunge strălucit student şi absolvent al
Facultăţii de Istorie din Bucureşti. Remarcat de profesori săi,
îndeosebi de Ion Nestor, este angajat, încă din studenţie, la Institutul
de Arheologie. Are o relaţie specială cu magistrul Ion Nestor, care îi
îndrumă primii paşi în arheologie. Ca tânăr cercetător participă la
cercetările arheologice de la Dinogetia – Garvăn, Niculiţel, Cernavodă,
Capidava, Mărculeşti-Viişoara, Mangalia, Murfatlar, Cochirleni, Poarta
Albă, Mircea Vodă, Mănăstirea Neamţ, Porţile de Fier, Tropaeum Traiani,
şi nu în ultimul rând, Păcuiul lui Soare, şantierul arheologic de care
şi-a legat numele şi la care a lucrat peste jumătate de secol.
Are numeroase preocupări în probleme de arheologie, istoriografie,
numismatică, sigilografie, toponimie, paleografie, etnografie şi
filologie, pe care le dezbate în cadrul a câtorva sute de articole şi
recenzii. Este coautor la trei monografii arheologice de excepţie
(„Capidava. Monografie arheologică”, Bucureşti, 1958, „Păcuiul lui
Soare. I. Cetatea bizantină”, Bucureşti, 1972, „Păcuiul lui Soare. II.
Aşezarea medievală (secolele XIII-XV)”, Bucureşti, 1977), autor la două
lucrări de sinteză („Les Petchénègues au Bas-Danube”, Bucureşti, 1970,
„Les Coumans au Bas-Danube aux XIe et XIIe siècles”, Bucureşti, 1978) şi
două volume de articole („Recenzii şi discuţii arheologice, I”,
Călăraşi, 1994, „Contribuţii istorice şi etimologice”, Aalborg, 2001).
Dar cea mai mare realizare a vieţii a fost munca şi rezultatele obţinute
pe şantierul său de suflet Păcuiul lui Soare, căruia i s-a dedicat în
totalitate, devenindu-i „a doua casă”.
A transformat locul într-o „şcoală de vară”, „o academie”, aducându-şi
contribuţia la formarea unor noi generaţii de cercetători.
Încercându-se, după anii ’90, recunoaşterea valorii şi prestigiului unor
oameni care nu s-au putut bucura de ele, este promovat în cadrul
Institutului, coordonează, pentru o scurtă perioadă, teze de doctorat şi
este invitat să ţină cursuri la Universitatea din Bucureşti şi
Constanţa. Însă pentru „creatorul arheologiei bizantine din România”,
aceste lucruri veneau prea târziu, vârsta şi boala şi-au spus cuvântul,
răpindu-l din mijlocul celor dragi. Ca o ultimă dorinţă, a cerut să fie
înmormântat într-un loc cât mai aproape de şantierul său de suflet
Păcuiul lui Soare, în cimitirul Sfintei Mănăstiri Dervent.
La trecerea în nefiinţă a lăsat în urmă o vastă operă impresionantă prin
calitate, erudiţie, varietate şi număr.

Responsabil Relații Publice,
Muzeograf Andreea PARNIC