Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Cluj-Napoca: expozitia ALBRECHT DÜRER – MAESTRUL GRAVURII RENASCENTISTE

6 decembrie @ 22:41 EET

afis Durer

Muzeul Etnografic al Transilvaniei / Merkur Plus / Silvia Travelling Art

în colaborare cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Centrul Cultural German și Goethe-Zentrum Cluj

vă invită

JOI, 26 MARTIE ora 18.00

la deschiderea expozitiei

ALBRECHT DÜRER

MAESTRUL GRAVURII RENASCENTISTE

SFANTUL IERONIM ADANCIT IN STUDIU_1514
SFANTUL IERONIM ADANCIT IN STUDIU 1514

Evenimentul beneficiază de participarea extraordinară a ansamblului „Camerata” al Școlii Populare de Arte Tudor Jarda.

Expoziția va fi deschisă la Muzeul Etnografic al Transilvaniei în perioada 26 martie – 7 iunie (orele 9.00-17.00).

În cadrul acestei expoziţii sunt prezentate 111 stampe ale lui ALBRECT DÜRER, imprimate de Amand Durand după plăcile originale în cupru realizate de artistul german.

Această acțiune întreprinsă de Amand Durand s-a făcut în urma cererii adresate lui Georges Duplessis, directorul Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Naționale a Franței, de către Guvernul Francez, în ultima parte a secolului al XIX-lea.

În același context, Amand Durand a mai imprimat stampe după plăcile lui Martin Shongauer, Luca van Leyden, Rembrandt van Rijn și alții. Georges Duplessis este autorul volumului L’Œuvre d’Albert Dürer (Paris, Amand-Durand, 1877).

Contact: Muzeul Etnografic al Transilvaniei / 0264592344

Accesul la vernisaj se face pe bază de invitație.

MELANCOLIA._1514
MELANCOLIA._1514

Albrecht Dürer

1471-1528

CAVALERUL MOARTEA SI DIAVOLUL_1513
CAVALERUL MOARTEA SI DIAVOLUL_1513

 

 

1471 – Albrecht Dürer s-a năcut în 21 mai, fiind cel de-al treilea fiu din cei optsprezece copii ai lui Albrecht Dürer Ajtósi, meșter originar din Regatul Ungariei, stabilit la Nürenberg, Tatăl său era giuvaergiu, iar tânărul Dürer a fost ucenicul acestuia.

1486 – Albrecht devine ucenicul marelui pictor Michael Wolgemut.

1490 – Tatăl lui Dürer îl trimite pe acesta la Basel, Colmar și Strasbourg pentru a învăța de la alți maeștri ai vremii.

1494 – Dürer se întoarce în Nürenberg și se căsătorește cu Agres Frey, fiica unui negustor înstărit. Pentru a evita epidemia de ciumă, pleacă în Italia unde studiază operele maeștrilor renascentiști, în special ale lui Andrea Mantegna.

1495 – Dürer se întoarce în Nürenberg unde își deschide un atelier de xilogravură.

1495 – Publică seria de xilogravuri Apocalipsa, care îl face faimos. Pune bazele unei prietenii de-o viață cu umanistul și consilierul imperial din Nürenberg, Willibard Pirkheimer.

1505 – Dürer fuge de ciumă, călătorind în Bologna, Florența și Roma, dar în Veneția petrece cel mai mult timp. Acolo cunoaște aristocrația venețiană și se familiarizează cu arta lui Leonardo și a lui Raphael.

1507 – În drum către Nürenberg, Dürer pictează faimoasele sale peisaje în acuarelă.

1509 – Cumpără o reședință impunătoare în Nürenberg, care va deveni unul dintre muzeele Dürer. În aceeași perioadă devine membru al Marelui Consiliu al orașului.

1512 – Dürer lucrează ca ilustrator de cărți pentru Maximilian I al Sfântului Imperiu Roman.

1513/14 – Trei gravuri celebre: Cavalerul, Moartea și Diavolul, Sfântul Ieronim și Melancolia.

1515 – Împăratul îi oferă lui Dürer o pensie anuală de 100 de Guldeni.

1518 – Dürer este însărcinat de Dieta Imperială din Augsburg (Reichtag) pentru a picta portretele unor oameni influenți, printre care negustorul Jakob Fugger, cel mai avut din vremea sa.

1519 – Pictează mai multe portrete ale patronului său, Maximilian, care moare în ianuarie.

1520 – În luna iulie, evitând din nou ciuma, pleacă împreună cu soția și sujnica sa în Olanda, unde solicită continuarea pensei sale anuale succesorului lui Maximilian, Charles V. Îl urmează pe tânărul împărat în Antwerp, Bruxelles și Cologne.

1521 – Dürer și soția sa își petrec primăvara la Antwerp, unde acesta studiază arta olandeză, fiind impresionat de creația lui Lucas van Leyden. Conform jurnalului său, Dürer pictează în Antwerp douăsprezece lucrări. În scurt timp se îmbolnăvește de malarie, de care suferă pentru tot restul vieții. Se întoarce la Nürenberg în august.

1522 – Dürer este solidar cu Luther și Reforma Protestantă.

1524 – Datorită mișcării reformatoare, cinci pictori „lipsiți de Dumnezeu” sunt aduși în instanță și exilați din oraș; printre aceștia se află ucenicul lui Dürer, Jörg Pencz și discipolii săi Barthel și Sebald Beham.

1525 – Xilograful său, Hieronymus Andrae, este arestat pentru participarea la revoluția țăranilor. Dürer își publică tratatul Unterweisung der Messung mit dem Zirkel und Richtscheit in Linien, Ebenen und ganzen Körpern (Despre măsurătoarea cu compasul și bolobocul în linii plane și volume).

1526 – Dürer pictează una dintre ultimele sale opere de artă, Cei patru apostoli

1527 – Dürer scrie Etliche Unterricht zur Befestigung der Stett, Schloss und Flecken (Lecții pentru consolidarea orașelor, castelelor și spațiilor), un tratat militar dedicat Regelui Boemiei, fratele Împăratului.

1528 – Cele patru cărți despre proporțiile umane, Vier Bücher von menschlicher Proportion sunt publicate postum. Dürer moare la data de 6 aprilie și este înmormântat în cimitirul bisericii „St. Johannis” din Nürenberg. Când a murit, Dürer era printre cei mai bogați o sută cetățeni ai orașului, soția sa (cuplul a rămas fără copii) rămânând cu o avere estimată la 100.000 lire (raportată la moneda actuală).

Details

Date:
6 decembrie, 2024
Time:
22:41 EET
Event Category:
Event Tags: