- This event has passed.
Cu ocazia #Zilei_Limbii_Române, pe 31 august 2022, #Memorialul_Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu, invită vizitatorii la expoziția Ilustratori ai operei eminesciene în ediții #Eminescu.
31 august, 2022
Cu ocazia #Zilei_Limbii_Române, pe 31 august 2022, #Memorialul_Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu, invită vizitatorii la expoziția Ilustratori ai operei eminesciene în ediții #Eminescu.
În expoziția, amenajată în sala Horia Bernea, pot fi văzute copii ale copertelor primelor ediţii Eminescu, o selecţie din ediţiile Eminescu ilustrate, inclusiv o selecţie din cărţile poştale Leonard Salmen, primul ilustrator al poemelor lui Mihai Eminescu.
În completarea acestora, pe lângă obiectele de epocă ce fac parte din amenajare, expoziţia include lucrări din Colecţia de Artă a Memorialului Ipoteşti (pictură, pastel, desen în peniţă) care susţin vizual tema expoziţiei. Dintr-o zonă mai recentă, poate fi văzută o selecție din ilustraţiile Ligiei Macovei, a profesorului şi artistului Mircia Dumitrescu cu ilustraţii din volumul Dorinţa (apărut în 1976), o selecţie din gravurile realizate în cadrul proiectului SONETE (2005), iniţiat de Mircia Dumitrescu şi realizat împreună cu studenţi şi profesori de la Universitatea Naţională de Artă din Bucureşti.
În aceeași zi, în Sala Horia Bernea, vizitatorii vor avea ocazia să asculte, începând cu ora 12.00, spectacolul Eminescu… după Eminescu, selecţii din opera şi manuscrisele lui Mihai Eminescu; scenariul, regia şi interpretarea – Ion Caramitru.