- This event has passed.
Iași: Centrul de Cercetare și Conservare – Restaurare a Patrimoniului Cultural Iași la 40 ani de la înființare
15 septembrie @ 07:24 EEST
Centrul de Cercetare și Conservare – Restaurare a Patrimoniului Cultural Iași
la 40 ani de la înființare
Pentru a marca împlinirea a 40 de ani de la fondarea Laboratorului Zonal de Restaurare și Conservare, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași organizează o serie de manifestări dedicate acestui moment aniversar, în zilele de 9 și 10 iulie 2015.
Programul se va derula la Muzeul Unirii, cu începere de la ora 10.00 și include:
– Vernisajul Expoziției omagiale IAȘI 2015 – Patru decenii de implicare instituțională în conservarea și restaurarea patrimoniului național, și lansarea volumului omonim, publicat cu sprijinul Direcție Județene de Cultură Iași
– Masa rotundă cu tema Conservarea Patrimoniului și interdisciplinaritatea în domeniu: de la teorie la practică.
La acest eveniment sunt invitați specialiști în cercetarea și restaurarea-conservarea patrimoniului cultural național care activează sau care au activat la instituțiile de profil din țară: Muzeul Național de Istorie a României din București, Muzeul Național al Literaturii Române din București, Muzeul Secuiesc al Ciucului din Miercurea Ciuc, Muzeul Bucovinei din Suceava, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică – INOE 2000 din București, Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, Institutul Național de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” din Măgurele (IFIN-HH), Muzeul Banatului din Timișoara, Muzeul de Artă din Timișoara, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Textile și Pielărie din București, Muzeul Olteniei din Craiova, Muzeul Județean din Botoșani, Mănăstirea Putna, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” din Tulcea, Centrul Mitropolitan de Cercetări TABOR din Iași, Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, Centrul de Conservare și Restaurare a Patrimoniului de Artă Creștină RESURRECTIO din Iași și Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dimitrie Stăniloae” din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
De asemenea, o deosebită onoare ne va face prezența domnului prof. Dimitrie Vicovanu din New York, fondatorul Laboratorului Zonal de Restaurare și Conservare Iași.
Vă așteptăm la acest moment aniversar!
Manager,
Dr. Lăcrămioara Stratulat
Şef birou relaţii publice,
Dr. Coralia Costaş