Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Iași: Fragmentele de pictură murală de la Biserica Trei Ierarhi din Iași, expuse la MNIR

13 noiembrie @ 19:43 EET

Fragmentele de pictură murală de la Biserica Trei Ierarhi din Iași,

expuse la MNIR în luna iulie 2014

AFIS_Exponatul lunii iulie 2014-1

În cadrul proiectului Exponatul lunii, Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) prezintă, în luna iulie 2014, trei fragmente de pictură murală de la Biserica Trei Ierarhi din Iași. Vernisajul microexpoziției are loc vineri, 18 iulie 2014, începând cu ora 13.00, la sediul MNIR din Calea Victoriei nr. 12, București.


MNIR a iniţiat în perioada 2011-2012, conservarea și restaurarea celor trei fragmente de pictură murală, extrase de la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi în timpul lucrărilor care au avut loc la sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea.

Din extragerile parţiale de pictură murală de la Biserica Trei Ierarhi, iniţiate în timpul restaurării de către arhitectul Lecomte du Noüy, s-au păstrat doar câteva fragmente. O parte dintre acestea sunt expuse în sala gotică a vechii catedrale a Mitropoliei din Iaşi (transformată în muzeu), printre care un portret al lui Vasile Lupu împreună cu portretele primei sale soţii, Tudosca, al fiului Ioan şi al fiicei Ruxandra. Trei dintre fragmentele extrase se află la Muzeul Naţional de Istorie a României.

Fragmentul nr. 1, Supliciul Sfântului Eustaţie, este cea mai mare dintre cele trei picturi murale extrase şi reprezintă martiriul Sfântului Eustaţie. Sfântul este zugrăvit împreună cu familia sa (soţia şi cei doi fii ai săi, Agapie şi Theopist) în timpul supliciului prin ardere într-un vas de aramă în formă de bivol.

Fragmentul nr. 2, Sfânt cu aureolă în relief, ilustrează un portret de sfânt din iconografia bizantină, neidentificat din cauza absenţei inscripţiei ce s-a pierdut odată cu fondul din jurul aureolei. Sfântul a fost zugrăvit cu barbă, are o mantie purpurie şi o aureolă în relief, decorată cu motive vegetale stilizate şi poleită cu foiţă galben aurie.

Fragmentul nr. 3 este un portret al domnitorul Moldovei, Vasile Lupu. Chipul voievodului este reprezentat cu sprâncene negre, cu barbă şi mustăţi. Poartă pe cap o căciulă neagră cu surguci. Este înfăţişat în costum de ceremonial, haină roşie cu două rânduri de brandenburguri şi o mantie neagră deasupra.

Ca în multe alte situaţii, aceste picturi murale au fost afectate de-a lungul istoriei de numeroase cauze de degradare, cum ar fi invaziile şi incendiile ce le-au însoţit sau cutremurele succesive care, începând din secolul al XVIII-lea, au afectat periodic biserica. Toate acestea au motivat constant, intervenţii de refacere la nivelul întregului monument, implicit la nivelul componentelor artistice, respectiv a picturilor murale.

De asemenea, extragerea fragmentelor s-a făcut într-un mod necorespunzător, acest lucru contribuind la accentuarea stării de degradare. O analiză detaliată a stării de conservare a constatat că după extragerea din situ de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi transpunerea pe un suport mobil, au existat şi alte intervenţii nefavorabile, realizate la nivelul picturilor murale ce au completat inventarul degradărilor.

Restaurarea celor trei fragmente de pictură murală, realizată de echipa de specialiști coordonată de lect.univ.dr. Romeo Gheorghiță, a salvat practic aceste prețioase artefacte. Printre operațiunile de conservare-restaurare întreprinse, s-au numărat: transpunerea pe un nou suport, consolidarea picturilor cu ajutorul unor materiale compatibile, curăţarea depunerilor aflate la nivelul materiei originalului sau ale repictărilor. Operaţiunile la nivelul stratului de culoare au urmărit preconsolidarea şi consolidarea acestuia, fără a-i schimba aspectul autentic. Tehnicile de integrare cromatică au fost realizate într-o manieră recognoscibilă şi reversibilă.

Actul de conservare-restaurare realizat acum va ajuta mai mult la înţelegerea valorii istorice şi artistice a ansamblului pictural de la Trei Ierarhi, pierdut ireversibil în urma restaurării care s-a desfăşurat între 1882-1894. Din această perspectivă, s-a impus conservarea-restaurarea tuturor elementelor autentice păstrate şi punerea lor în valoare, recuperându-se, în acest fel, o imagine a picturilor extrase cât mai apropiată de cea originală.

Lucrările de conservare-restaurare la fragmentele de pictură murală extrase au fost coordonate de lect.univ. dr. Romeo Gheorghiţă, restaurator de specialitate. Au colaborat: restaurator expert Sorina Gheorghiţă; studenţii: Florina Sâmbotin, Alina Mirică, Florin Sârbu, Ana Chiricuţă, Anda Dinică, Laura Hangiu; analize fizico-chimice, biologice: cercetător ing. Gheorghe Niculescu, Migdonia Georgescu, biolog Oana Chachula.

Microexpoziția este deschisă la MNIR în perioada 18 iulie – 17 august 2014 și poate fi vizitată de miercuri până duminică, în intervalul orar 10.00 – 18.00.

Details

Date:
13 noiembrie, 2024
Time:
19:43 EET
Event Category:
Event Tags:
, ,