- This event has passed.
Iași: startul înscrierilor pentru ediția din anul 2015 a Școlii de bune maniere literare
27 decembrie @ 05:49 EET
Au început înscrierile pentru Școala de bune maniere literare, ediția a III-a
Muzeul Literaturii Române Iași a dat startul înscrierilor pentru ediția din anul 2015 a Școlii de bune maniere literare , cu o ofertă de cursuri interesantă și mentori pe măsură, în următoarele genuri: poezie, proză, text dramatic, povești, scenariu de film. Cei ce doresc să facă parte din promoția 2015 se pot înscrie până la data de 15 aprilie.
Emil Brumaru va deschide porțile imaginației și va stimula exprimarea poetică la cursul de „Poezie”.
Sub îndrumarea scriitorului Lucian Dan Teodorovici, talentul literar va fi șlefuit în cadrul cursului de „Proză”.
Cei care doresc să afle de la criticul de teatru Oltița Cîntec de ce „teatrul nu e literatură” se pot înscrie la cursul „Text dramatic”.
Veți intra în lumea fascinantă a scrierii de povești ghidați de Carmelia Leonte, iar în cadrul cursului susținut de Ioan Antoci, scenaristul filmului „Câinele japonez”, film s electat pentru a reprezenta România la cea de-a 87-a ediție a Premiilor Oscar, vă veți familiariza cu elaborarea unui scenariu de film.
Taxa de participare la unul dintre cele 5 cursuri este de 250 lei pentru angajați sau 150 lei pentru elevi/studenți. Nu există limită de vârstă, dar locurile sunt limitate. Pentru cei cărora situația financiară nu le permite această taxă, organizatorii oferă câte un loc gratuit la fiecare dintre secțiuni. Condiția este ca portofoliul de lucrări personale să convingă titularul cursului.
Cei care participă la mai multe cursuri simultan, precum și participanții de la edițiile anterioare ale Școlii de bune maniere literare beneficiază de o reducere de 25%.
Pentru a se putea înscrie, viitorii cursanți sunt rugați să trimită un CV și o scrisoare de intenție la adresa de e-mail scrierecreativalamuzeu@yahoo.com sau pe adresa Muzeului Literaturii Române Iași (Iași, strada Vasile Pogor, nr. 4, 700110), specificând secțiunea pe care o doresc (poezie, proză, text dramatic, scenariu de film, povești). Cei care doresc să obțină un loc gratuit trebuie să adauge o creație proprie.
Școala de bune maniere literare este un proiect dezvoltat de Muzeul Literaturii Române Iași în parteneriat cu Asociația „Patrimoniu pentru comunitate”, iar coordonatorii sunt Dan Lungu și Cătălin-Mihai Ștefan. Inițiat în primăvara anului 2013, proiectul s-a bucurat de succes încă de la prima ediție. Cursurile interactive, aplicate, temele alese și trainerii profesioniști (Emil Brumaru, Petru Cimpoeșu, Oltița Cîntec, Dan Doboș, Viorel Ilișoi, Lucian Dan Teodorovici etc.) au primit aprecieri pozitive din partea cursanților celor două ediții.
Noutăți și informații se pot afla accesând pagina de Facebook a proiectului, pe site-ul Muzeului Literaturii Române Iași, precum și la numărul de telefon 0232.213.210.
Amelia Gheorghiță
Responsabil PR
Muzeul Literaturii Române Iași
0741 240 616