- This event has passed.
Începând cu luna iulie Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad va fi deschis şi pe timp de zi.
1 iulie, 2020 - 31 iulie, 2020
Începând cu luna iulie 2020, vă invităm să vizitaţi Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad.
Odată cu inaugurarea telescopului refractor LUNT pentru observaţii solare, Observatorul Astronomic va fi deschis şi pe timp de zi.
Pentru început programul va fi în fiecare sâmbătă dimineaţa, între orele 10.00 – 12.00, la sediul instituţiei noastre, din str. Republicii nr. 235.
De asemenea, trebuie să amintim că programul de vizitare pe timp de noapte la Observatorul Astronomic, este în fiecare vineri seara. În luna iulie intervalul orar va fi: 21.00 – 23.00. Atât observaţiile solare, cât şi observaţiile astronomice nocturne, se vor desfăşura numai dacă condiţiile meteo sunt favorabile.