- This event has passed.
Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 17-23 septembrie 2022, în spațiul Colecției de Artă, expoziția personală a artistului Vladimir Kató (Harghita) intitulată „Cromatici transilvane”. Pe simeze vor fi expuse lucrări de pictură având ca tematică fascinantul spațiu transilvan, naturi statice, portrete și nuduri.
17 septembrie, 2022 - 23 septembrie, 2022
Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 17-23 septembrie 2022, în spațiul Colecției de Artă, expoziția personală a artistului Vladimir Kató (Harghita) intitulată „Cromatici transilvane”. Pe simeze vor fi expuse lucrări de pictură având ca tematică fascinantul spațiu transilvan, naturi statice, portrete și nuduri.
Artistul (grafician, pictor, caricaturist, artist fotograf și ziarist), născut în 1958, la Gheorgheni, în județul Harghita, a absolvit grafica la București și jurnalismul la Budapesta, este membru al U.A.P.R. din 1987 și are un palmares impresionant atât ca artist, cât și ca ziarist.
Din 1974 a participat la peste 200 de expoziții colective și de grup, atât în țară (Miercurea Ciuc, Dănești, Bălan, București – Sala Dalles, Ploiești, Brașov, Odorhei, Sfântu Gheorghe, Mărtiniș, Târgu Mureș, Cluj-Napoca, Bistrița, Botoșani), cât și în străinătate (München, Londra, Paris, Galanta, Bratislava, Győr, Budapesta, Praga), cu lucrări de grafică, acuarelă, pastel, gravură și pictură în ulei.
A avut prima expoziție personală în 1975, la Clubul Tineretului și la Casa de Cultură din Miercurea Ciuc, umată de altele la București, Bălan, Petroșani, Baia Mare, Târgu Mureș, precum și în Europa, la Viena, Leipzig, Berlin, Bratislava, Komárno, Somorja, Pécs, Londra, Madrid, Balcic, Varna, în Belgia, dar și în Asia (China, Vietnam, Coreea). Din 1978 este colaborator la revista „Ifjúmunkás”, publică caricaturi și ilustrații în ziarul „Harghita”, în „Informația Harghitei” și în revista „Urzica”. În 1990 a fondat ziarul satiric „Tromf”, unde a fost redactor grafic, a fost fotoreporter la „Uj Sport” și corespondent la publicația „Valóság” din București. Din 1992 este colaborator-șef la „Ifi Fórum”, iar din 1993 este colaborator și fotoreporter al „Európai Idő”, „Brassói Lapok” și reporter la „Udvarhelyi Hirado”. Începând din 1994 este caricaturist al ziarului „Boróra Deru” și corespondent al ziarului „Kisalfold” din Győr. În 1996 devine fondator și președinte al Fundației Pro Satira Umor, iar din 1999 este redactor-șef adjunct și grafician al revistei „Curierul Poliției” din Harghita.
Are expoziții permanente deschise la Lăzărești (30 lucrări), la Harghita Vendégváró și Harghita Jazz Club (45 de lucrări). A ilustrat peste 85 de volume literare și are peste 2.500 de articole, fotografii, caricaturi și ilustrații apărute în diferite reviste și ziare. A realizat o statuie în bronz pentru Inspectoratul Județean de Poliție Harghita.
Este prezent în diverse cataloage sau lexicoane: Almanahul „Scânteia” (1986), Budapest Art Expo (1995) – Hungexpo Co. Ltd (catalog/lexicon), Romániai Magyar Kl Kicsoda (1997-2000) lexikon, Magyar karikatúristák adat és szignótára 1848-2007 lexikon (2008), Csíkszereda emléktárgyai 2018 (cu 40 de imagini), Tabăra Internațională de Arte Plastice Mărtiniș (catalog/lexicon, 2020). A participat la taberele de creație organizate la Lăzarea, Komarno (1996), Bistrița (2017, 2018), Mărtiniș (1995, 2021, 2022), Nyergestető (2022), Ipotești-Botoșani (2022) și este membru în diverse organizații culturale și profesionale: Fotoclub Prisma (1986), MURE/AZMR (1990), Asociația Artiștilor Fotografi – AAF, EFIAP (1994), Societatea Ziariștilor Români/Organizația Internațională a Jurnaliștilor/Federația Internațională a Jurnaliștilor – SZR/OIJ/FIJ(1994), Uniunea Ziariștilor Profesioniști – UZP (1995), Fotoclub Harghita (1995).
Vernisajul va avea loc sâmbătă, 17 septembrie 2022, ora 11.00, în spațiul Colecției de Artă din Piața Revoluției, nr. 12. Curator: Liviu Șoptelea; prezentare: Ana Coșereanu.
Vă așteptăm la vernisaj și la vizionarea expoziției!