- This event has passed.
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează expoziția aniversară 150 de ani de muzeografie orădeană.
30 martie, 2022 - 8 aprilie, 2022
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, organizează expoziția aniversară 150 de ani de muzeografie orădeană. Istoricul Muzeului Țării Crișurilor din Oradea, al cărei vernisaj va avea loc în 30 martie 2022, de la ora 12.00, la Muzeul Țării Crișurilor (Str. Armatei Române nr.1/A).
Expoziția are ca scop principal ilustrarea celor mai importante momente din evoluția Muzeului Țării Crișurilor și, în același timp, dorește să aducă un omagiu colectivului de muzeografi ce au contribuit pe parcursul timpului la îmbogățirea patrimoniului cultural al instituției muzeale.
Înființată la 28 august 1872, precursoarea instituției muzeale orădene, Societatea de Arheologie și Istorie a județului Bihor și a orașului Oradea, și-a propus ca „prin donații, achiziții și săpături arheologice să strângă vestigii ale trecutului istoric al Bihorului” și, totodată, ca din obiectele adunate să se realizeze „o expoziție permanentă ce să se poată vizita de public și în același timp ca această expoziție să fie adăpostită într-un locaș propriu”. Societatea și-a împlinit acest deziderat în 1896, când a organizat pentru prima oară în spațiul bihorean un muzeu dedicat publicului larg, în actuala clădire care găzduiește Palatul Copiilor din Oradea.
Expoziția prezintă numeroase documente, registre vechi, fotografii de epocă, instrumente utilizate de către specialiști de-a lungul anilor, precum și câteva piese deosebite din vechea colecție a Societății, Colecția Ipolyi, numită astfel după episcopul romano-catolic de Oradea Arnold Ipolyi (1823-1886), care a donat orașului prin testamentul său numeroase piese unicate aflate în proprietatea sa personală cu condiția ca ele să fie utilizate în viitoare expoziții destinate cetățenilor orașului.