- This event has passed.
Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022 la Complexulul Muzeal Bistriţa-Năsăud
30 septembrie, 2022
Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud vă invită să descoperiţi istorii ale omenirii prin mărturii prezente în patrimoniul nostru. Istoria tehnicii o putem urmări amintindu-vă de Prometeu care a dăruit oamenilor focul, aceştia făurind unelte şi devenind meşteșugari.
Dar nu, călătoria nu va fi atât de lungă, vom contura realităţi din perioada pre-industrială. Vom pătrunde în ateliere ale meşteșugarilor unde ingeniozitatea şi cercetarea sunt reprezentate de sisteme şi obiecte în care putem analiza utilitatea propriu-zisă alături de rolul decorativ prin care se înfrumuseţa spaţiul casnic şi gospodăresc. Pentru acele vremuri fiecare obiect era atent gândit. Putem apropia însemnătatea termenului „technologie” de aceste imagini? Acest termen provine din greaca veche şi s-a format prin alăturarea a două cuvinte: techne – artă, meşteşug şi logos – ştiinţă.
Conturăm imagini din perioada pre-industrială pentru a vă prezenta mecanisme, dispozitive, instalaţii fascinante şi inedite ce provin de la sfârşitul secolului XVIII şi a doua jumătate a secolului XIX. În Transilvania avem şansa să întâlnim aceste obiecte din perioada premergătoare revoluţiei industriale mai ales datorită populaţiei germanice din zonă.
Lansăm aşadar mai multe provocări. Prima chiar aici: ştiţi ce reprezintă obiectul, desenat în galben, de pe afiș?
Veniţi să cercetăm, vineri, între orele 14.00-21.00 pe pietonalul Liviu Rebreanu şi la sediul Muzeului Bistrița din strada General Grigore Bălan nr.19.
Vă așteptăm cu drag!
Manager,
Dr.Alexandru Gavrilaș