Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Oradea: expoziția SECURITATEA, instrument al dictaturii

27 iulie @ 05:53 EEST

În acord cu misiunea instituţională ce i-a fost încredinţată de mai bine de un deceniu, de a contribui la cunoaşterea istoriei recente a României şi la formarea unei culturi politice democratice, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii vă invită la vernisajul expoziției:

SECURITATEA, instrument al dictaturii

The Securitate (the Communist Secret Police), an Instrument of Dictatorship

 

Oradea, 24 februarie – 24 martie 2015

 

Evenimentul va avea loc marți, 24 februarie 2015, ora 12.00, în incinta Muzeului Țării Crișurilor Oradea, din B-dul Dacia, nr. 1-3.

Prezintă:

prof. univ. dr. Aurel Chiriac

Florentina Budeancă, CNSAS

conf. univ. dr. Gabriel Moisa

 

Proiectul CNSAS îşi propune să prezinte publicului într-o formă accesibilă şi sintetică istoria de peste patru decenii a Securităţii, în multiplele ei ipostaze instituţionale, sprijinind în acest mod o mai bună înţelegere a dimensiunii fenomenului totalitar.

Spaţiul expoziţional este structurat pe două niveluri de reprezentare a represiunii.

Primul nivel este cel în care documentele secrete ale Securităţii prezintă principalele metode şi tehnici de urmărire şi de reprimare (supravegherea şi arestarea persoanelor care se opuneau regimului comunist, anchetarea acestora şi tratamentul inuman la care au fost supuşi deţinuţii politici în penitenciarele româneşti); modalităţile de cenzură şi de confiscare a corespondenţei, ascultarea convorbirilor telefonice, filaje; dirijarea informatorilor, precum şi atribuţii ale unor direcţii şi servicii importante implicate în menţinerea regimului comunist. De asemenea, în cadrul expoziției sunt prezentate în format electronic o serie de documente din arhiva C.N.S.A.S. privind temele importante urmărite de Securitate în județul Bihor (cultură, învățământ, cooperativizare, turism, culte și organizații religioase, starea de spirit a populației etc.)

O secvenţă importantă din spaţiul expoziţional este rezervată anului 1989 şi evenimentelor din Decembrie, ilustrată cu ajutorul unor imagini sugestive inedite.

Cel de al doilea nivel aparţine memoriei trăite, înfăţişând experienţa directă a unor oameni, care au acceptat să-şi împărtăşească amintirile lor pe parcursul interviurilor realizate în cadrul Centrului de Istorie Orală – CNSAS. Aşadar, vizitatorii au posibilitatea să vizioneze în cadrul expoziţiei filmul documentar realizat de C.N.S.A.S. (finanţat de EACEA):„SUPRAVEGHEAT DE SECURITATE ÎN ANII ‘70-’80”,în regia lui Nicolae Mărgineanu.

De asemenea, publicul interesat şi instituţiile media sunt invitate să participe, între orele 13.00 şi 15.00, la dezbaterea cu tema „Memoria trecutului recent: arhive, mărturii, semnificații”.

Proiectul a fost realizat de Serviciul Programe Educaţionale, Direcţia Cercetare, Expoziţii, Publicaţii, CNSAS

(Cristina Anisescu – coordonator, Florentina Budeancă, Liviu Burlacu, Felicia Bugnariu şi Cipriana Moisa).

Details

Date:
27 iulie, 2024
Time:
05:53 EEST
Event Category:
Event Tags:
,