Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Oradea: ZILELE MUZEULUI ŢĂRII CRIŞURILOR

27 iulie @ 07:17 EET

ZILELE MUZEULUI ŢĂRII CRIŞURILOR

EDIŢIA A XVIII-A

ORADEA

14-20 MAI 2014

 

14 MAI

Ora 11.00 Deschiderea oficială a evenimentului

Loc de desfăşurare: Secţia de artă a Muzeului Ţării Crişurilor (Palatul baroc, B-dul Dacia nr. 1-3)

Orele 11.30-13.00 Eveniment: Lansare de carte

Loc de desfăşurare: Secţia de artă a Muzeului Ţării Crişurilor (Palatul baroc, B-dul Dacia nr. 1-3)

Moderator: dr. Aurel Chiriac.

Vor fi prezentate ultimele apariţii în Editura Muzeului Ţării Crişurilor, cele trei anuare (Crisia, Biharea, Nymphea) şi cataloage de artă. Vor fi prezentate, în mod special, două volume: Florina Ciure, Relaţiile dintre Veneţia şi Transilvania în secolele XVI-XVII, Brăila-Oradea, 2013; Gruia Fazecaş (coordonator), Studii de arheologie. In honorem Doina Ignat, Oradea, 2014.

Organizator: Secţia de istorie a Muzeului Ţării Crişurilor

15 MAI

Ora: 12.00 Eveniment: Vernisaj expoziţie: Arta 1900 şi Oradea. Secession-ul. Specialiştii muzeului propun o expoziţie care pune în circulaţie o parte din patrimoniul valoros deţinut de instituţie. Prin ea vom descoperi o societate orădeană care a trăit în „Micul Paris de pe Peţa”, la cumpăna dintre veacurile al XIX-lea şi al XX-lea, ce s-a dovedit a fi în pas cu vremurile, dovadă în acest sens fiind obiectele de artă decorativă (fructiere, sfeşnice, vaze de sticlă) şi mobilier expuse.

Loc de desfăşurare: Muzeul Memorial „Aurel Lazăr” (Str. Aurel Lazăr nr.13)

Organizator: Secţia de artă a Muzeului Ţării Crişurilor

Orele 18.00-22.00 Eveniment: Video Art Event,Ediţia a V-a.

Conceptul actualei manifestări, White Canvas, are drept scop să propună imagini video în derulare, care să deschidă privitorului un întreg orizont de interogaţii ale propriei sale poziţii, ale propriului său context, cît şi asupra lumii la care face referire acesta.

Loc de desfăşurare: Noul sediu al Muzeului Ţării Crişurilor (Fosta Garnizoană), Str. Armatei Române nr.1/A

Organizatori: Universitatea Oradea, Facultatea de Arte – Departamentul de Arte Vizuale, Visual Container – Milano (Italia), Asociaţia Culturală Conflux, Oradea (România), Complexul „Muzeul Ţării Crişurilor”

 

16 MAI

Orele 18.00-22.00 Eveniment: Video Art Event, ziua a II-a

Loc de desfăşurare: Noul sediu al Muzeului Ţării Crişurilor (Fosta Garnizoană), Str. Armatei Române nr.1/A

Ora 19.00 Eveniment: Vernisaj expoziţie Pastila Roz.

Autori: Marian Codrea şi Beaver; Curator: David Aron Indig.

Expoziţia, organizată într-un spaţiu neconvenţional (mansarda unei fabrici de pungi), propune o sculptură cu un mecanism robotic, ce întoarce capul după privitor.

Loc de desfăşurare: Str. Ioan Budai Deleanu nr.1, Oradea

Organizatori: Grupul Pastila Roz, Complexul „Muzeul Ţării Crişurilor”

 

17 MAI

Ora: 12.00 Eveniment: Vernisaj expoziţie Civilizaţia focului în Ţara Crişurilor. Valori patrimoniale din colecţiile muzeului ilustrînd importanţa focului în viaţa omului.

Este o expoziţie care evidenţiază rolul focului în asigurarea existenţei umane din aceste locuri, din paleolitic pînă astăzi. Vor fi expuse obiecte aflate în patrimoniul muzeului, respectiv amnare, instalaţii de încălzit, iluminat, pentru prepararea hranei, dar şi altele care evidenţiază locul focului în ritualurile specifice lumii satului şi nu numai.

Orele: 19.00-1.00 Eveniment: NOAPTEA MUZEELOR

În cadrul acestei manifestări de cuprindere europeană, Complexul „Muzeul Ţării Crişurilor” oferă vizitatorilor:

Expoziţie Civilizaţia focului în Ţara Crişurilor. Valori patrimoniale din colecţiile muzeului ilustrînd importanţa focului în viaţa omului

Loc de desfăşurare:Muzeul Ţării Crişurilor (Palatul baroc, B-dul Dacia nr. 1-3);

 

Expoziţie Lăzarea – Tabără de artă plastică „Prietenia”

Loc de desfăşurare:Muzeul Ţării Crişurilor (Palatul baroc, B-dul Dacia nr. 1-3);

 

Spectacol de teatru: Iubire de clovn

Povestea ilustrată de acest spectacol de stradă se petrece în lumea circului, unde doi clovni reuşesc, ca prin minune, să dea viaţă unei păpuşi. Spectacolul combină într-un mod atractiv dans, muzică, mimă, cuvinte, jocuri, lumină şi fum, efecte pirotehnice şi multă culoare.

Scenariul şi regia: Daniel Vulcu; Scenografia: Oana Cernea; Distribuţia: Sebastian Lupu, Sorin Ionescu, Alexandru Rusu, Igor Lungu, Corina Cernea, Mihaela Gherdan.

Ora de începere: 19.30

Loc de desfăşurare: Parcul Muzeului Ţării Crişurilor (Palatul baroc, B-dul Dacia nr. 1-3)

Organizatori: Teatrul „Regina Maria”, Muzeul Ţării Crişurilor, Episcopia Romano-Catolică Oradea

Balaurul Ignis (Foc), în mărime naturală (circa 3 m înălţime), va întîmpina la muzeu copiii şi nu numai. Va fi expus de către firma Theming and Animatronics Industries SA Madrid. A fost prezent şi la Amsterdam-European Attraction Show 2009 etc.

Loc de desfăşurare:Muzeul Ţării Crişurilor (Palatul baroc, B-dul Dacia nr. 1-3);

Şi în acest an, Sala de Onoare a Palatului baroc poate fi vizitată datorită Episcopiei Romano-Catolice de Oradea.

Loc de desfăşurare:Muzeul Ţării Crişurilor (Palatul baroc, B-dul Dacia nr. 1-3);

*

Expoziţie: Arta 1900 şi Oradea. Secession-ul

Loc de desfăşurare: Muzeul Memorial „Aurel Lazăr” (Str. Aurel Lazăr nr. 13);

*

Recitări din poeziile lui Ady Endre (participă actori şi publicul larg)

Loc de desfăşurare: Muzeul Memorial „Ady Endre” (Parcul Traian nr. 1).

 

18 MAI ZIUA INTERNAŢIONALĂ A MUZEELOR SUB GENERICUL MUSEUM COLLECTIONS MAKE CONNECTIONS

Ora 18.30 Eveniment: Seară de gală. Concert de muzică barocă franceză şi italiană cu titlul Il fuoco d’amore, susţinut de baritonul Vlad Crosman (România), acompaniat de Martina Weber (Italia), viola da gamba, şi Pierre Rinderknecht (Franţa), la teorbă. Toţi trei activează în prezent în cadrul Centrului de muzică barocă de la Versailles (Franţa). Programul va cuprinde pagini celebre din creaţia compozitorilor Clerambault, Lambert, Campa, Caccini, Frescobaldi şi Monteverdi.

Loc de desfăşurare: Filarmonica de Stat Oradea (Str. Moscovei nr.5)

Organizatori: Complexul „Muzeul Ţării Crişurilor”, Filarmonica de Stat Oradea

 

Pentru Seara de gală intrarea va fi pe bază de invitaţii. Publicul interesat va putea intra în posesia acesteia la casieria Filarmonicii, în limita locurilor disponibile.

19 MAI

Ora 18.45 Eveniment: Concert coral susţinut de Coro La Valle, Sover (Italia). Vor prezenta cîntece cu tematică religioasă.

Loc de desfăşurare: Catedrala greco-catolică „Sf. Nicolae” din Oradea (Str. Iuliu Maniu)

Organizatori: Complexul „Muzeul Ţării Crişurilor”, Episcopia Greco-Catolică Oradea, Consulatul Onorific al României în Regiunea Trentino-Alto Adige

20 MAI

Ora 18.30 Eveniment: Concert coral susţinut de Corul Filarmonicii de Stat Oradea şi Coro La Valle. Repertoriul, în cazul Corului Filarmonicii, va fi compus din bucăţi muzicale celebre, iar cel al corului italian din muzică populară tradiţională din nordul Italiei.

Loc de desfăşurare: Filarmonica de Stat Oradea (Str. Moscovei nr.5)

Organizatori: Complexul „Muzeul Ţării Crişurilor”, Filarmonica de Stat Oradea, Consulatul Onorific al României în Regiunea Trentino-Alto Adige

Intrarea la evenimentele din cadrul Zilelor Muzeului Ţării Crişurilor, ediţia a XVIII-a,este liberă, cu excepţia Serii de gală, unde se vor distribui invitaţii gratuit prin casieria Filarmonicii şi nu numai.

Organizatori:

Complexul „Muzeul Ţării Crişurilor”

Consiliul Judeţean Bihor

Parteneri:

Teatrul „Regina Maria”

Filarmonica de Stat Oradea

Consulatul Onorific al României în Regiunea Trentino-Alto Adige

Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Bihor

Universitatea Oradea, Facultatea de Arte – Departamentul de Arte Vizuale

Episcopia Romano-Catolică Oradea

Episcopia Greco-Catolică Oradea

Muzeele Memoriale „Aurel Lazăr”, „Ady Endre”

Asociaţia „Prietenii Muzeului Ţării Crişurilor”

Asociaţia Culturală Conflux Oradea

Visual Container – Milano (Italia)

Details

Date:
27 iulie, 2024
Time:
07:17 EET
Event Category:
Event Tags: