Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Pitești: lansarea volumului IV al Enciclopediei Argeşului şi Muscelului.

7 decembrie @ 01:36 EET

Consiliul Judeţean Argeş și Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti organizează, luni, 29 septembrie 2014, orele 12, în Sala de Conferinţe a Bibliotecii Judeţene Dinicu Golescu, Argeş, lansarea volumului IV al Enciclopediei Argeşului şi Muscelului.

Lucrarea cuprinde patru volume, fiind elaborată de: Biblioteca Judeţeană Dinicu Golescu Argeş (volumul I), Biblioteca Universităţii din Piteşti (volumul II), Muzeul Judeţean Argeş (volumul III) și Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Goleşti (volumul IV), sub egida Consiliului Judeţean Argeş, Universității din Pitești, Consiliului Local Piteşti și Clubului Enciclopediștilor din Argeș-Muscel.

Sunt evidenţiate: personalităţi – figuri emblematice, originare din Argeş–Muscel; oameni de seamă integraţi zonei prin activitate relevantă, proprietăţi, implicare comunitară; forme de relief; structuri administrative; instituţii publice; repere economice, politice, edilitare, ştiinţifice, didactice, culturale, religioase, medicale, sportive; mijloace media; genealogii; asociaţii obşteşti; alte informaţii de interes general sau particular.

Proiectul s-a lansat la 5 octombrie 2006, în Sala de Conferinţe a Bibliotecii Judeţene Dinicu Golescu, Argeş şi reprezintă iniţiativa coordonatorului ştiinţific, prof. univ. dr. Petre Popa, istoric, susţinut îndeaproape de redactorii responsabili (dr. Octavian Mihail Sachelarie, dr. Ileana Bălan, dr. Spiridon Cristocea, dr. Filofteia Pally), redactorii de specialitate, tehnoredactori, documentarişti, lectori, consilieri editoriali, operatori.

La eveniment, vor participa: realizatori, colaboratori, editori, reprezentanţi ai instituţiilor culturale şi mass-media locală.

Director general,

Dr. Filofteia Pally

Biroul de presă al Muzeului Goleşti

Details

Date:
7 decembrie, 2024
Time:
01:36 EET
Event Category:
Event Tags:
,