Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

România: concursul SATUL CULTURAL AL ROMÂNIEI

18 mai @ 03:54 EEST

SATUL CULTURAL AL ROMÂNIEI 2015

13 martie 2015

Asociaţia Cele Mai frumoase Sate din România şi Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” vă invită vineri 13 martie 2015, între orele 12 30 – 1630, sala Victor Ion Popa, Şos. Kiseleff nr. 30, la cea de a doua ediţie a concursului SATUL CULTURAL AL ROMÂNIEI.

Desemnarea câştigătorului va avea loc după prezentarea şi jurizarea candidaturilor comunelor finaliste selectate. Acestea vor prezenta un program cultural compus din minimum 5 evenimente (festivaluri, sărbători, expoziţii, concursuri, simpozioane etc).

SATUL CULTURAL AL ROMÂNIEI este un program AFSR lansat în ianuarie 2014, sub patronajul Ambasadei Franţei în România, cu scopul de a promova patrimoniul cultural şi turistic din satele româneşti.

Localităţile participante au dat dovadă de pasiune, perseverenţă şi efort permanent în păstrarea şi promovarea meşteşugurilor, a tradiţiilor, obiceiurilor şi sărbătorilor cu care se mândresc.

Satele României, cu peisajele lor, cu patrimoniul cultural pe care îl deţin, sunt, de asemenea, locul unde s-au născut mari personalităţi, iar tradiţiile şi obiceurile rezistă încă modernităţii. Ele sunt modele de dezvoltare rurală prin valori reale şi merită să fie supuse aprecierilor unui juriu compus din specialişti de marcă.

Comunele finaliste sunt:

– Biia (Şona), Vinerea (Cugir) şi Săsciori – judeţul Alba

– Vorona – judeţul Botoşani

– Drăguş – judeţul Braşov

– Cumpăna – judeţul Constanţa

– Aninoasa şi Cândeşti – judeţul Dâmboviţa

– Vânători Neamţ – judeţul Neamţ

– Izvoarele – judeţul Prahova

– Gura Râului – judeţul Sibiu

– Jurilovca – judeţul Tulcea

– Prundeni – judeţul Vâlcea

Programul orientativ şi Procedura de jurizare

1130 Sosirea delegaţiilor la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”

1200 Amenajarea standurilor localităţilor candidate

1230 Prezentarea programului evenimentului şi a comunelor jurizate

1245 Prezentare candidaturilor – 10 minute/comună

1500 Vizitarea standurilor

1530 Jurizarea

1630 Anunţarea câştigătorului – SATUL CULTURAL AL ROMÂNIEI 2015

Cerinţele prezentării la concurs au fost înscrise în formularele de jurizare transmise anterior candidaţilor.

Le amintim pe cele mai importante:

-fiecare candidatură va fi susţinută de către primarul şi de către directorul Centrului Cultural local sau de către o altă persoană desemnată;

-candidatura va fi prezentată în echipă, de două persoane, şi va fi însoţită de o proiecţie PowerPoint/video;

-fiecare comună este invitată să-şi amenajeze un stand de prezentare care va cuprinde, în mod obligatoriu, un produs culinar specific (produs simbol – vin, palincă, dulceaţă, etc), pentru care poate obţine în etapa de jurizare, 10 puncte.

Contact AFSR

Marghiol Nicolae

Preşedinte executiv

0749 22 30 53

marghiol.nicolae@gmail.com

www.satefrumoase.ro

Biroul COMUNICARE, RELATII PUBLICE:

Andreea Nanciu – Comunicare si Relatii Publice
Ela Soltuz – Comunicare si Relatii Publice

Telefon: 317. 91. 03/ interior 178
Soseaua Kiseleff nr. 28-30, sector 1, Bucuresti

http://www.muzeul-satului.ro
https://www.facebook.com/pages/Muzeul-National-al-Satului-Dimitrie-Gusti/151598721549409?ref=hl

Details

Date:
18 mai, 2024
Time:
03:54 EEST
Event Category:
Event Tags:
,