Sibiu: Expoziţia: …skoro damoi! Speranță și disperare. Hoffnung und Verzweiflung,

Skoro damoi, afirmația mereu repetată despre întoarcerea iminentă acasă a celor deportați din Transilvania în lagărele de muncă rusești, a fost inițial condensată în comunitățile de lagăre din Donbass, Urali și Siberia într-un cifru al speranței care mobilizează forțele și susține viața, pentru ca mai târziu, când a fost demascat ca zvon propagandistic despre întoarcerea acasă, să se transforme într-o expresie a dezamăgirii, resemnării și chiar a disperării. Cu acest titlu din sfera emoționalului, expoziția se referă doar la un singur aspect principal în contextul celor trei niveluri importante de prezentare – evenimentul deportării trăit subiectiv, așa cum îl confruntă vizitatorul din jurnalele originale, din reconstituirea în memorie în interviuri, din numeroasele scrisori și fotografii din lagăre în procesarea muzeală. Faptele istorice formează linia directoare pe un al doilea nivel de prezentare. Este vorba de evenimentele cronologice legate de deportarea bărbaților și femeilor transilvăneni sași în lagărele de muncă din Uniunea Sovietică în legătură cu consecințele celui de-al Doilea Război Mondial.

Acestea sunt integrate în condițiile economico-politice ale vieții din societatea rusă postbelică, care, la rândul ei, a fost modelată de devastarea războiului cauzată de invazia trupelor germane, de epurările staliniste și de proastă gestionare bolșevică, cu foamete și represalii masive. Deportarea forțată a sașilor transilvăneni în Uniunea Sovietică în perioada 1945-1949 a făcut parte din măsurile de reparații de război rusești mult mai ample care au vizat întreaga populație de etnie germană din cele cinci state est-europene care au intrat sub controlul militar rusesc după cel de-al Doilea Război Mondial. Pe baza deciziei Comitetului de Stat pentru Apărare al URSS din 15 decembrie 1944 și a Ordinului secret 7161, au fost ordonate și executate mobilizarea și internarea tuturor germanilor apți de muncă – bărbați cu vârste cuprinse între 17 și 45 de ani, femei cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani – aflați pe teritoriile din România, Iugoslavia, Ungaria, Bulgaria și Cehoslovacia eliberate de Armata Roșie, precum și transferul lor în URSS pentru muncă. Aproximativ 70.000 de cetățeni români de etnie germană au fost deportați în lagărele de muncă din regiunile miniere din Bazinul Doneț, Urali și Siberia de Vest începând cu 13 ianuarie, inclusiv aproape 30.000 de sași, dintre care aproximativ 12% au căzut victime ale foametei și epuizării.

/DE/

Das Skoro damoi, die stetig wiederkehrende Aussage von der baldigen Heimkehr der aus Siebenbürgen in die russischen Arbeitslager Verschleppten, verdichtete sich in den Lagergemeinschaften im Donbass, im Ural und in Sibirien anfangs zur Chiffre von kräftemobilisierender und lebenstragender Hoffnung, um später, als propagandistisches Heimkehrgerücht entlarvt, zum Ausdruck von Enttäuschung, Resignation, gar Verzweiflung zu gerinnen. Mit diesem Titel aus der Sphäre des Emotionalen verweist die Ausstellung nur auf einen Hauptaspekt im Kontext der drei wichtigen Präsentationsebenen – das subjektiv erlebte Deportationsgeschehen, wie es dem Besucher aus original erhaltenen Tagebücher, aus dem Nachvollzug in der Erinnerung in Interviews, aus zahlreichen Briefinhalten und Fotografien aus den Lagern in musealer Aufarbeitung entgegentritt. Den Leitfaden stellen hierbei auf einer zweiten Präsentationsebene die historischen Fakten. Das sind die Ereignisse in ihrem chronologischen Ablauf rund um die Verschleppung siebenbürgisch-sächsischer Männer und Frauen in die Arbeitslager der Sowjetunion im Zusammenhang mit den Folgen des Zweiten Weltkriegs. Sie sind eingebettet in die wirtschaftlich- politischen Lebensbedingungen in der russischen Nachkriegsgesellschaft, die ihrerseits geprägt war von den Kriegszerstörungen durch die deutsche Truppeninvasion, von den Stalinistischen Säuberungen und der bolschewistischen Misswirtschaft mit ihren massiven Hungersnöten und Repressalien. Die Zwangsverschleppung der Siebenbürger Sachsen in die Sowjetunion 1945 – 1949 war Teil von viel umfangreicheren russischen Kriegsreparationsmaßnahmen, die die gesamte Bevölkerung deutscher Volkszugehörigkeit aus den fünf osteuropäischen Staaten, die nach dem Zweiten Weltkrieg unter russische Militärkontrolle geraten waren, im Blick hatte. Aufgrund des Beschlusses des Staatskomitees für Verteidigung der USSR vom 15. Dezember 1944 und des Geheimbefehls 7161 wurde die Mobilisierung und Internierung aller arbeitsfähigen Deutschen – Männer im Alter von 17 bis 45 Jahren, Frauen von 18 bis 30 Jahren -, die sich auf den von der Roten Armee befreiten Territorien Rumäniens, Jugoslawiens, Ungarns, Bulgariens und der Tschechoslowakei befinden, sowie deren Verbringung zur Arbeit in die URSS angeordnet und vollzogen. Ca. 70.000 rumänische Staatsbürger deutscher Volkszugehörigkeit wurden ab dem 13. Januar in die Arbeitslager der Bergwerkregionen im Donezbecken, des Ural und Westsibiriens verschleppt, darunter knapp 30.000 Sachsen, wovon etwa 12% dem Hunger- und Erschöpfungstod zum Opfer fielen.