Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Sibiu: Noaptea Privighetorilor

25 mai, 2018

Muzeul ASTRA are calitatea de partener și de gazdă în cadrul evenimentului Noaptea Privighetorilor. Acesta va avea loc vineri, 25 mai, de la ora 18, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Aici va fi pus în scenă un concert de muzică clasică alături de Radu Nechifor și prietenii săi (Radu Nechifor & friends). Totodată, va avea loc un tur ghidat și o expoziție foto.

Noaptea Privighetorilor, cel mai relaxat duel om-pasăre

Bucureşti, 16 mai, 2018 – Societatea Ornitologică Română moderează duelul muzical dintre păsări și oameni, la a șasea ediție a evenimentului „Noaptea Privighetorilor”. În perioada 20-25 mai au avut loc nu mai puțin de patru „meciuri” între muzicienii din natură și cei de la Conservator. Concertele de muzică naturală și clasică au avut loc până acum la București și Iași pe 20 mai, Cluj pe 22 mai, următorul pe listă fiind Sibiul vineri, 25 mai.

 

„Rețeta de la Noaptea Privighetorilor este simplă – vrem să reîmprietenim oamenii cu păsările din orașe. Cea mai simplă metodă: ieșim într-o zonă unde avem păsări cântătoare, le ascultăm și încercăm să îi învățăm pe participanți cât mai multe despre ele. După ce terminăm tururile ornitologice, vedem ce replică au dat compozitorii de muzică clasică, cei care au înțeles să preia trilurile de păsări în operele lor. Cred că nu mai e nevoie de nicio explicație atunci când alăturăm ciocârlia de numele lui George Enescu, dar și Vivaldi are triluri de pasăre în celebra sa Primăvară. Bach, Beethoven, Mozart, Ceaikovski, Grieg și mulți alții s-au inspirat de la păsări. În 2018, spre deosebire de anii trecuți, organizăm aceste concerte în patru locații, lucru care nu ar fi fost posibil fără sprijinul financiar primit din partea Lidl România”, a declarat Dora Domșa, managerul proiectului Noaptea Privighetorilor.

 

La București, Iași și Cluj, evenimentul a avut loc în Grădinile Botanice, în timp ce la Sibiu gazdă va fi Muzeul ASTRA. Evenimentul organizat de SOR este gratuit, dar accesul se face doar după ce participanții își achită biletele de intrare la grădinile botanice sau la muzeu.

 

Locațiile au fost alese după mai multe criterii, precum apropierea de natură, acustica etc. Cel mai important dintre ele este legat de prezența speciilor de păsări cântătoare – fără ele, fără triluri, nu am avea cel mai relaxat duel om-pasăre. Vizitatorii își achită biletul de intrare, sunt preluați de ghizi ornitologi, fac un tur al grădinii să asculte trilurile, apoi merg la concert. Spre deosebire de clasicele săli de audiție pentru muzică clasică, la Noaptea Privighetorilor nu există fotolii și loje: oamenii stau pe pături, pe izoprene, pe iarbă, pe buturugi.

 

„Pentru Grădina Botanică din București, colegii au garantat prezența privighetorii roșcate (Luscinia megarhynchos), dar există multe alte specii – de la mierle la pițigoi, vrăbii de casă și de câmp, ciocănitori, muscari, țicleni și chiar fazani. Ne propunem să răspundem la orice întrebare legată de păsările din orașe, ne propunem să îi reîmprietenim pe oamenii din orașe cu vecinii lor cei mai buni, cei care cântă în loc să dea cu bormașina la prima oră a dimineții”, a mai spus Dora Domșa.

***

Societatea Ornitologică Română (SOR) este cea mai importantă organizație independentă de conservare a păsărilor din România. Un ONG premiat, SOR, lucrează pentru a proteja păsările sălbatice și habitatele lor în România de peste 25 de ani. Misiunea noastră este să ne asigurăm că populațiile noastre unice de păsări sunt protejate, iar locurile naturale minunate ale României nu sunt exploatate și distruse de evoluțiile dăunătoare. Dorim să îi inspirăm pe oameni să contribuie la protejarea păsărilor și a habitatelor din România și, cu ajutorul lor, să ne asigurăm că şi generațiile noastre viitoare se vor bucura de acestea.

***

 

Lidl este o companie care acționează sustenabil în toate domeniile de activitate. Aceasta este metoda companiei de a își îndeplini promisiunea cu privire la calitate și în același timp de a asigura viitorul pentru Lidl și pentru societate. Compania se implică activ în soluționarea nevoilor din comunitățile din care face parte, în cadrul celor 5 piloni centrali: sortimentul de produse, mediul, societatea, angajații și partenerii de afaceri.

Details

Date:
25 mai, 2018
Event Categories:
,

Organizer

Complexul Național Muzeal ASTRA – Sibiu
View Organizer Website

Venue

Complexul Național Muzeal „ASTRA” – Sibiu
Piaţa Mică nr. 11 - 12
Sibiu, Sibiu 550182 Romania
+ Google Map
View Venue Website