- This event has passed.
Slatina: expoziția Impresii Cromatice a artistului plastic Mihai Marin Cârstea la Galeria Artis a Muzeului Județean Olt.
30 septembrie, 2022 - 7 octombrie, 2022
Expoziția „IMPRESII CROMATICE“
Vineri, 30 septembrie 2022, cu începere de la ora 14.00, va avea loc vernisajul expoziției Impresii Cromatice a artistului plastic Mihai Marin Cârstea la Galeria Artis a Muzeului Județean Olt.
Mihai Marin Cârstea a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“, promoția 1988. A realizat numeroase expoziții personale la București, Dej, Bârlad, Vaslui, San Antonio și SUA, precum și participări la expoziții colective.
Este un artist nelipsit al taberelor de creație de la Comarnic, Garana, Sighișoara, Sfântul Gheorghe, Baia de Fier.
Expoziția Impresii cromatice de la Galeria Artis a Muzeului Județean Olt cuprinde un număr de 32 de lucrări. Pe simezele galeriei sunt așezate peisaje în diferite momente ale zilei și anotimpuri, flori.
Artistul și-a echilibrat lucrările din punct de vedere cromatic și prin exactitatea cu care și-a definit precizia planurilor compoziționale, a ajuns la o modernă simplitate a formelor.
Prin creațiile sale, Mihai Marin Cârstea s-a dovedit a fi o personalitate artistică originală afirmându-se cu o pictură vibrantă care, prin paleta cromatică plină de lumină, prin poziția artistică înnoitoare, a reușit să trasmită privitorului un mesaj de mare calitate.
Într-o serie întreagă de opere, a izbutit să reliefeze accente de sinteză cromatică și arhitecturală a formelor, de colorit strălucit și delicat totodată.