- This event has passed.
Târgoviște: Expoziția de arte vizuale – FotoObiect – Bogdan DRĂGOI
6 septembrie - 27 octombrie
Expoziție de arte vizuale – FotoObiect – Bogdan DRĂGOI
Consiliul Județean Dâmbovița și Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” din Târgoviște au deosebita onoare să vă invite, în perioada 6 septembrie – 27 octombrie 2024, expoziția de artă „#FotoObiect” a artistului târgoviștean #Bogdan_Drăgoi. Expoziția face parte din proiectul #Tineri_artiști_dâmbovițeni care în acest an a ajuns la a IV-a ediție și se desfășoară la parterul Muzeului de Artă, în sala de expoziții temporare.
Artistul, pasionat de fotografie și impresionat de creația unora dintre cei mai importanți artiști moderni și cineaști, aduce pe simezele Muzeului de Artă compoziții fotografice și colaje.
Expoziția reunește o selecție de 31 de fotografii (din câteva serii mai ample) și 2 colaje pe care artistul le-a realizat în decursul experimentelor sale cu obiecte, culori, texturi, forme.
În prezentarea demersului său artistic acesta nota: „În diversele mele abordări vizuale, obiectele/fragmentele de obiecte m-au inspirat în construcția unor structuri compoziționale, sintetizări, combinări eterogene, căutând expresivități ale formelor și texturilor, raporturi cromatice, metafore vizuale etc.
Am început o serie de fotografii experimentale, realizate pe film, între anii 2001-2002. Avantajul acestei tehnici a fost acela că mi-a permis să compun și recompun diverse structuri compoziționale mobile, imortalizate pe hârtia fotografică. Au fost ca un fel de schițe mai elaborate pentru viitoare lucrări de grafică, pictură, pictură-obiect, colaj/asamblaj. În această expoziție vor fi și două lucrări de colaj-asamblaj, rezultate din aceste căutări. Au fost și influențe ale unor artiști vizuali universali moderni, cum ar fi: Kurt Schwiters, Robert Rauschenberg și chiar din zona cinematografiei prin metaforele vizuale și atmosfera specifice regizorului Andrei Tarkovsky.
Cu această expoziție intitulată “FotoObiect” încerc să arăt o anumită direcție de studiu compozițional, într-o viziune proprie, creând o lume subiectivă a formelor.” (Bogdan Drăgoi – artist vizual, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Romania și profesor arte plastice la Liceul de Arte “Bălașa Doamna” din Târgoviște).
Vă așteptăm cu drag să vă delectați pentru câteva momente la Muzeul de Artă (Calea Domnească 185) din Târgoviște