- This event has passed.
Târgu-Mureș: Conferința națională de pedagogie muzeală „Realizări şi perspective în domeniul pedagogiei muzeale în muzeele cu specific de ştiinţe ale naturii din România”
1 noiembrie, 2017 - 3 noiembrie, 2017
Realizări şi perspective în domeniul pedagogiei muzeale în muzeele cu specific de ştiinţe ale naturii din România
Secția de Științele Naturii din cadrul Muzeului Județean Mureș organizează, în perioada 1 – 3 noiembrie 2017, ediția a VI-a a Conferinței naționale de pedagogie muzeală „Realizări şi perspective în domeniul pedagogiei muzeale în muzeele cu specific de ştiinţe ale naturii din România”.
Deschiderea oficială va avea loc la Sala Mică din Palatul Culturii din Târgu-Mureș, cu începere din data de 2 noiembrie 2017, de la orele 11,00.
La conferință vor fi prezentate programe și proiecte educaţionale, având la bază promovarea patrimoniului cultural, dedicate publicului larg, care s-au dovedit a fi de succes în anul 2017.
S-au înscris cercetători științifici și muzeografi de la instituții muzeale din România, precum și cadre didactice din învățământul preuniversitar, care activează în domeniul pedagogiei muzeale: Muzeul Național Peleș Sinaia, Muzeul Regiunii Porților de Fier din Drobeta Turnu Severin, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” din Tulcea, Muzeul Județean Teleorman din Alexandria, Muzeul Olteniei Craiova, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova din Ploiești, Muzeul Judeţean de Științele Naturii Prahova din Ploieşti, Colegiul Naţional „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu-Mureş, Școala Gimnazială „Dr. Bernády György” din Târgu-Mureș, Grădinița cu Program Prelungit „Paradisul Copilăriei” din Târgu-Mureș, Grădiniţa Program Prelungit „Arlecchino” – structură a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 6 din Târgu-Mureş.
În cadrul manifestării, va fi vernisată fotoexpoziția temporară „Povestea Porților de Fier”. Vernisajul va fi urmat de un moment deosebit – un atelier demonstrativ de pedagogie muzeală, realizat de Muzeul Regiunii Porţilor de Fier din Drobeta Turnu Severin, în colaborare cu Școala Gimnazială „George Coșbuc” din Târgu-Mureș.Comunicările prezentate vor fi publicate ulterior în revista de pedagogie muzeală a Muzeului Județean Mureș, Pedagogie muzeală, Științele Naturii V – VI, din anul 2018.
Daniela-Ramona Botoș
șef de secție Secția de Științele Naturii
Muzeul Județean Mureș