Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Timis: expozitie a Taberei de creatie de la Herneacova – 13 aug.

29 mai @ 11:46 EET

Miercuri, 13 august 2014, orele 16 Centrul de agrement de la Herneacova va găzdui vernisajul expoziţiei de închidere a celei de a III-a ediţii a Taberei de creaţie organizate şi găzduite de omul de afaceri Georgică Cornu, în colaborare cu Filiala din Timişoara a Uniunii Artistilor Plastici din România. Curatorul şi coordonatorul taberei a fost pictorul Victor Acatrinei.

La lucrările ediţiei din acest an a taberei de creaţie, ce a avut loc într-un areal natural ideal pentru meditaţie şi creaţie, au participat artiştii plastici profesionişti: Victor Acatrinei, Maria Acatrinei, Rodica Banciu Regep, Ioan Banciu, Petru Galiş, Lucia Moise, Lucia Stoica Kolla, Rodica Strugaru, Viorel Toma, Claudiu Adrian Toma, Dan Iulian Toma, Pavel Torony şi Mihai Vornicu.

Lucrările realizate se vor prezenta gazdelor, organizatorilor, sponsorilor, invitaţilor şi iubitorilor într-o expoziţie de adio, de scurtă durată, adaptată la condiţiile oferite de Centrul de agrement de la Herneacova, urmând ca o selecţie să facă obiectul unei expoziţii de grup ce se va deschide în cursul anului 2015 la Galeria Helios din Timişoara.

Detalii

Dată:
29 mai, 2024
Oră:
11:46 EET
Categorie Eveniment:
Etichete Eveniment: