Articole

Sf. Gheorghe: Ziua Limbii Române la Prima Școală Românească din Sf. Gheorghe, jud. Covasna

Sărbătorim ”Ziua Limbii Române” la Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, la punctul muzeal Prima Școală Românească, în perioada 31 august-1 septembrie 2017.
Astfel în data de 31 august vă așteptăm în intervalul 10,00-15,00 cu următoarele activități: vizită ghidată la punctul muzeal Prima Şcoală Românească, scurtă prezentare despre istoricul acestei sărbători, ateliere de scriere cu pana și pe tăblițe.
Iar în data de 1 septembrie 2017 vă invităm să luați parte la evenimentului cultural-literar dedicat Zilei Limbii Române – ”O poveste a limbii române – de la Romulus Cioflec la Adrian Munteanu” ,  de la ora 15,00, la punctul muzeal Prima Școală Românească din Sfântu Gheorghe, județul Covasna.
Invitat special va fi poetul Adrian Munteanu, poet reprezentativ al literaturii române contemporane, membru al Uniunii Scriitorilor din
România, Filiala Brașov.
Sub aura limbii române, Adrian Munteanu își prezintă turneul de performanță poetică (iun.-aug.2017) desfășurat timp de aproape trei luni în SUA și Canada.
Au fost susținute 11 recitaluri în săli sau biserici din Seattle, Vancouver, Toronto, Hamilton, Quebec, Montreal și Ottawa.
Sute de români americani sau canadieni au aplaudat ridicarea poeziei la rang de spectacol, armonia și emoția comună degajate din sonetele recitalului FLUTURELE din FÂNTÂNĂ, titlul volumului lui Adrian Munteanu.
Intrarea este liberă.
Adresa la care se vor desfăşura evenimentele este: strada Váradi József 40, Sfântu- Gheorghe, județul Covasna.
Vă așteptăm cu multe surprize în aceste două zile de sărbătoare a limbii române!

Cristina Ioana Felea-Baubec
Muzeograf PR
Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni
Sf. Gheorghe, str. Gábor Áron, Nr.16
Tel: 0267314139
www.mncr.ro/ www.facebook.com/mncro
secretariat@mncr.ro

Sfântu Gheorghe: proiectul de educație muzeală destinat copiilor: „Meştereşte cu noi vara!’’, 8-10 august 2017

Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni a organizat în perioada 8-10 august 2017 proiectul de educație muzeală destinat copiilor: „Meştereşte cu noi vara!’’, ediţia a VIII-a. Activităţile s-au adresat copiilor cu vârsta de peste 5 ani.

În cadrul primei întâlniri a avut loc prezentarea echipei M.N.C.R, a participanților, după care au fost realizate câteva jocuri legate de descoperirea unor obiecte în cufărul cu surprize, dar și altele legate de expoziția de arheologie. În partea practică copiii au participat la atelierul de modelaj în lut, realizând fiecare câte un vas și un medalion, folosind tehnica vechilor cucutenieni.

În cea de- a doua zi a proiectului participanții au vizitat expoziția de arheologie ”Așezarea preistorică Păuleni-Ciuc, Dâmbul Cetății”, au pictat pe vase ceramice, folosind motive din expoziția vizitată și au realizat o felicitare, folosind tehnica origami.
Ultimele activități din cadrul proiectului de educație muzeală ” Meșterește cu noi vara!”, la Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni au avut loc joi, 10 august 2017.
În cadrul acestei întâlniri copiii au încercat să descopere obiectele din ”Cutia cu surprize”, folosindu-se doar de simțul tactil, au jucat mima, au desenat vasul de provizii și au țesut la războaiele de țesut miniaturale. Obiectele confecţionate de copii şi tineri în cadrul atelierelor au fost luate acasă de către aceştia la terminarea atelierului.
La finalul activităților reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Covasna, Biroul de analiză și prevenire a criminalității, CMS Șef Toth Sigismund și Insp.PR Farkas Zsuzsanna, au realizat o scurtă prezentare referitoare la ”Educația rutieră” și măsurile de prevenție.

Proiectul s-a bucurat de prezența a 49 de copii pe parcursul celor trei zile de activități.

Ghidajele și explicațiile au fost realizate atât în limba română cât și în limba maghiară.

Toți copii au primit diplome de participare și caiete cu jocuri, legate de expoziția de arheologie, în cadrul căreia s-au desfășurat toate activitățile.

Echipa M.N.C.R a fost formată din: Cristina Felea-Baubec, Eugenia Filip, Mirela Mureșan, Florin Herțeg și voluntara Iulia Mureșan.

Mulțumim copiilor pentru participare și le dorim o vacanță frumoasă în continuare!

Pentru mai multe informaţii vă rugăm să ne contactaţi:

Baubec-Felea Cristina, muzeograf M.N.C.R: feleacristina@gmail.com

Telefon: 0267 – 314139.

www.mncr.ro

https://www.facebook.com/mncro/

Sfântu Gheorghe: Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni anunţă lansarea unui nou proiect destinat copiilor: „Meştereşte cu noi vara! Ediţia a VIII-a”.

Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni anunţă lansarea unui nou proiect destinat copiilor: „Meştereşte cu noi vara! Ediţia a VIII-a”.

Atelierele şi activităţile vor avea loc la sediul Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, din str. Gábor Áron nr. 16. Acestea se vor organiza în zilele de 8-9-10 august 2017, în intervalul orar 10:00 – 11:30.

Activităţile se adresează copiilor cu vârsta de peste 5 ani.

 

Programul atelierelor:

Întâlnirea 1: 08 august

Vizită cu ghidaj de specialitate în expoziția de arheologie ‘’Așezarea preistorică Păuleni-Ciuc, Dâmbul Cetății’’

Atelier de modelare manuală a lutului: vas și jucării din lut.

Întâlnirea 2: Jocul “Cutia cu surprize”

09 august Atelier de pictură pe vase ceramice

Întâlnirea 3: Atelier de ţesutul la războaie miniaturale.

10 august Premierea participanților.

Tarif: 5 lei/copil/întâlnire (fiecare întâlnire durează maxim 90 de minute).

 

Participarea se face în limita locurilor disponibile (20 de locuri/întâlnire).

 

Toţi copiii şi tinerii participanţi vor fi coordonaţi şi supravegheaţi de specialiştii din cadrul Muzeului. Pe lângă acestea vor fi iniţiate şi o serie de activităţi conexe, activităţi educativ-creative, menite să dezvolte creativitatea, îndemânarea şi abilităţile de comunicare ale copiilor participanţi.

Obiectele confecţionate de copii şi tineri în cadrul atelierelor vor fi luate acasă de către aceştia la terminarea atelierului.

Vă aşteptăm cu drag să meşterim împreună şi vara aceasta!

Pentru mai multe informaţii vă rugăm să ne contactaţi:

Baubec-Felea Cristina, muzeograf M.N.C.R: feleacristina@gmail.com

Telefon: 0267 – 314139;

www.mncr.ro/ www.facebook.com/mncro

secretariat@mncr.ro

Sfântu Gheorghe: evenimentul cultural-literar tradiţional „La umbra nucului bătrân”, 08 iulie 2017, ora 15.00

Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, evenimentul cultural-literar tradiţional „La umbra nucului bătrân”, 08 iulie 2017, ora 15.00, la Prima Școală Românească din Sfântu Gheorghe, județul Covasna

Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, în colaborare cu Despărţământul ASTRA Covasna-Harghita şi Liga cultural-creştină „Andrei Şaguna”, organizează evenimentul cultural-literar tradiţional „La umbra nucului bătrân”, în data de 08 iulie 2017, începând cu ora 15.00, la punctul muzeal Prima Școală Românească din Sfântu Gheorghe, județul Covasna.

Programul se încadrează în evenimentul „Zilele Andrei Şaguna”, ediţia a XXV-a.

Programul evenimentului:

Ora 14,30 Sosirea invitaţilor la punctul muzeal „Prima Școală Românească” din cadrul Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Sf. Gheorghe

Ora 15,00 Vizitarea punctului muzeal „Prima Școală Românească” (ghidaj de specialitate)

Ora 15,30 – Prezentarea invitaţilor

Ora 15,40 – Lansarea revistei „Caietele de la Araci” nr. 7; prezintă prof.dr. Nicolae Scurtu, istoric literar, București

Ora 15,50 – Evidențierea istoricului și programului revistei Caietele de la Araci în cei patru ani de apariție; prezintă redactor-șef Luminița Cornea

Ora 16,00 – Masă rotundă cu tema „Memoria timpului trăit”,

Moderator: scriitorul Ion Topolog

Cu participarea scriitorilor – colaboratori ai revistei „Caietele de la Araci” și a invitaților prezenți, ce pot să-și prezintă recentele apariții din propria creație.

 

Ora 16,50 Program artistic susținut de actrița Duța Guruianu și de eleva Alexandra Voiculescu (Liceul de Artă, Brașov)

Ora 17,15 Discuții – sesiune de autografe

Manifestarea este coordonată de către prof. dr. Luminiţa Cornea.

Vă așteptăm!

Pentru mai multe informaţii vă rugăm să contactaţi Biroul Relaţii Publice al MNCR (Cristina Ioana Felea-Baubec, e-mail: feleacristina@gmail.com) sau vizitaţi site-ul muzeului: www.mncr.ro.

Cristina Ioana Felea-Baubec

Muzeograf PR

Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni

Sf. Gheorghe, str. Gábor Áron, Nr.16

Tel: 0267314139

www.mncr.ro/ www.facebook.com/mncro

secretariat@mncr.ro

Sfântu–Gheorghe: proiectul cultural-literar educaţional ”Ultimul Clopoțel”

Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni organizează proiectul cultural-literar educaţional Ultimul Clopoțel, ediția a III-a, în data de 16 iunie 2017, de la ora 10.00, la punctul muzeal Prima Școală Românească.

Participanții la program sunt elevii clasei a IV-a A, coordonați de prof. înv. primar, Mona Macovei, de la Școala Gimnazială ,,Nicolae Colan”, din Sfântu -Gheorghe. Aceștia au participat în anul școlar 2016-2017, de mai multe ori la ateliere de creație, în cadrul muzeului nostru, evidențiindu-se prin entuziasmul lor și prin creațiile literare / desenele lor realizate după povestiri ale scriitorului Romulus Cioflec.

În paginile broșurii „Povestim și desenăm cu Romulus Cioflec”, ce urmează să fie lansată în cadrul acestui eveniment, sunt prezentate povestirile și desenele elevilor după fragmente din două nuvele de Romulus Cioflec, respectiv, ‘’Lacrimi călătoare’’ și ’’Rândunica’’. Sunt povestiri ce înfățișează viața copiilor de altădată din mediul rural. Ei percepeau bucuria și frumosul în natura înconjurătoare, imaginându-și jocuri și activități pe măsura fanteziei lor și a posibilităților pe care le aveau. Știau să iubească cu deosebită dăruire micile viețuitoare ce făceau parte din viața lor. Elevii de astăzi au înțeles mesajul și atmosfera povestirilor a căror acțiune se petrece chiar în satul natal al autorului Romulus Cioflec (1882-1955). Îi felicităm cu bucurie pe toți elevii participanți: Armin Victorel Bercescu, Delia Budău, Ioana Alexandra Chiriță, Anisia Maria Ioviță, Delia Cosmina Irimia, Iannys Daniel Mămăligoi, Matyas Nemeth, Andrei Daniel Ștefan Obreja, Dennise Raul Obreja, Antonia Denisa Olaru Mare, Denisa Ioana Orban, Norbert Gabriel Sică, Angela Maria Tiron, Andrei Massimilian Varga, Alexandra Vârtosu și pe învățătoarea lor, doamna prof. înv. primar Mona Macovei.

Activitățile se vor desfășura conform următorului program:

Ora 10,00 – Sosirea invitaţilor la Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Sf. Gheorghe.

Ora 10,10 – Deplasarea la punctul muzeal Prima Școală Românească.

 

Ora 10,20 Vizitarea punctului muzeal Prima Școală Românească.

 

Ora 10,30 – Atelier de creație în sala de clasă – discutarea creațiilor realizate în timpul anului școlar.

Ora 11,00 – Lansarea broșurii „Povestim și desenăm cu Romulus Cioflec” realizată de elevi de la Școala Gimnazială ,,Nicolae Colan”, Sfântu Gheorghe.

Ora 11,30 – Festivitatea de premiere

Manifestarea este coordonată de către prof. dr. Luminiţa Cornea, care asigură organizarea acestui eveniment.

Vă aşteptăm să participaţi la acest proiect cultural-literar educațional, într-o atmosferă plăcută, asigurată de Prima Școală Românească din Sfântu-Gheorghe.

Pentru mai multe informaţii vă rugăm să contactaţi Biroul Relaţii Publice al MNCR (Cristina-Ioana Felea-Baubec, e-mail: feleacristina@gmail.com) sau vizitaţi site-ul muzeului: www.mncr.ro.

Cristina- Ioana Felea-Baubec

Muzeograf PR

Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni

Sfântu-Gheorghe, județul Covasna

Sf. Gheorghe: Noaptea muzeelor la Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni

Noaptea muzeelor la Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni,
sâmbătă, 20 mai 2017.

Mulțumim frumos.
Numai bine!
Cristina- Ioana Felea-Baubec
Muzeograf PR
Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni
Sf. Gheorghe, str. Gábor Áron, Nr.16
Tel: 0267314139
www.mncr.ro/ www.facebook.com/mncro
secretariat@mncr.ro

Sf. Gheorghe: Ateliere creative la Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni

dsc_0453

Ateliere creative în cadrul proiectului de educație muzeală ’’Sărbătoarea primăverii la Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni’’, Sfântu-Gheorghe, județul Covasna
Februarie-martie 2017
Echipa M.N.C.R  a organizat în perioada 20 – 21 februarie 2017, la Colegiul Național “Mihai Viteazul’’ din Sfântu- Gheorghe,  mai multe activități creative având ca temă sărbătoarea românească de Dragobete (numit şi “Cap de primăvară”, “Năvalnicul” sau “Logodnicul Păsărilor”).
Muzeograful M.N.C.R, Florin Herțeg, le-a prezentat copiilor semnificația acestei frumoase sărbători a iubirii la români. Elevii au aflat astfel despre obiceiurile, tradițiile și superstițiile acestei zile.
Partea interactivă a constat din organizarea unui atelier de pictură pe vase ceramice, care a avut ca temă motivul inimii, pictat de cei mai mulți elevi. Activitățíle creative au fost coordonate de către Mirela Mureșan și Laura Dănilă, conservatori M.N.C.R.

La ateliere au participat:
Clasa pregătitoare A  (25 elevi), prof. învățătoare *Floroian Rodica,* *Coznean Alina.*
Clasa a-I-a B (24 elevi), prof. învățătoare *Melania Banciu și Gabriela Prundar**;*
Clasa a-II-a B (31elevi), prof. învățătoare *Gabriela Calotescu,* *Gina Dorneanu; *
Clasa a III-A  (20 elevi), prof. învățătoare *Maria Gavrilă și Liliana Laurențiu ;*
Clasa a-III-B  (18 elevi), prof. învățătoare *Andreea Stroie.*
Mulțumim cadrelor didactice pentru implicare și deschidere față de activitățile creative propuse și față de parteneriatul cu muzeul nostru.
Felicitări elevilor pentru participarea activă și pentru realizarea unor obiecte deosebit de frumoase!
De asemenea sperăm că participanții au petrecut momente plăcute alături de echipa noastră și au aflat lucruri noi și interesante.
’’Sărbătoarea primăverii’’ continuă la Muzeul Național al Carpaților
Răsăriteni în perioada următoare cu alte activități interesante.
Păstrăm tradiția și ducem mai departe poveștile vechilor sărbători românești!
Pentru mai multe informații și imagini vizitați site-ul www.mncr.ro.
Cristina Ioana Felea-Baubec
Muzeograf PR
Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni
Sf. Gheorghe, str. Gábor Áron, Nr.16
Tel: 0267314139
www.mncr.ro/ www.facebook.com/mncro
secretariat@mncr.ro

Araci, comuna Vâlcele, jud. Covasna: evenimentul cultural-artistic „Toamna, acasă, la Romulus Cioflec”, 24 noiembrie 2016, ora 14.00

afis

Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, evenimentul cultural-artistic

„Toamna, acasă, la Romulus Cioflec”, 24 noiembrie 2016, ora 14.00.

Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, în colaborare cu Liceul de Artă ‘’Plugor Sándor’’, organizează evenimentul cultural-artistic „Toamna, acasă, la Roulus Cioflec”, în data de 24 noiembrie 2016, începând cu ora 14.00, la Casa memorială “Romulus Cioflec”, din localitatea Araci, comuna Vâlcele, jud. Covasna.

 

Programul evenimentului:

 

Ora 14,00 Sosirea elevilor la Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Sf. Gheorghe

 

Ora 14,00 – 14,30 – Deplasarea la Casa memorială „Romulus Cioflec” din Araci, comuna Vâlcele

 

Ora 14,30 – 15,00 Vizitarea Casei memoriale „Romulus Cioflec”; discuţii interactive asupra vieţii şi activităţii scriitorului.

 

Ora 15,00 – 15,30 – Prezentarea volumului: Romulus Cioflec: „Cu ceasul”* „Cu mâţele la vânat”, povestiri ilustrate de elevi de la Liceul de Artă „Plugor Sándor”, Sf. Gheorghe, editat de MNCR la Tinta Printing Studio, 2016.

 

Ora 15,30 – 16, 00 Program artistic în interpretarea elevilor de la Liceul de Artă „Plugor Sandor”: Ferencz Renate – pian; Ferencz Silvia – vioară; prof. îndrumător Opra Monica.

Duet flaut şi vioară- prof. Csilla Cucu şi prof. Miklos Jacinta.

Ora 16,00 – 16,30 – Întâlnire cu familia scriitorului: fiica: Gabriela Corodeanu; nepotul: Sebastian Frîncu; strănepotul: Vlad Frîncu.

16,30- Sesiune de autografe şi discuţii.

Manifestarea este coordonată de către prof. dr. Luminiţa Cornea, colaborator M.N.C.R.

Vă aşteptăm să participaţi la acest eveniment cultural-artistic.

Pentru mai multe informaţii vă rugăm să contactaţi Biroul Relaţii Publice al MNCR (Cristina Ioana Felea-Baubec, e-mail: feleacristina@gmail.com) sau vizitaţi site-ul muzeului: www.mncr.ro.

Cristina Ioana Felea-Baubec

Muzeograf PR

Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni

Sfântu Gheorghe: Ateliere creative la M.N.C.R-decoraţiuni de toamnă, 2-3 noiembrie 2016

afis-ateliere-de-toamna-ro

Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni,

Ateliere creative la M.N.C.R-decoraţiuni de toamnă, 2-3 noiembrie 2016

În perioada 2-3 noiembrie 2016, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni organizează programul „Ateliere creative la M.N.C.R – decoraţiuni de toamnă”.
Dacă cei mici sunt în vacanţă, atunci îi aşteptăm la muzeu să meşterim împreună lucruri haioase şi frumoase. Noi le oferim materialele, ei trebuie să vină cu voia bună şi cu chef de creaţie. Ne jucăm şi realizăm decoraţiuni de toamnă vesele şi colorate.
Program: Miercuri, 2 noiembrie şi joi, 3 noiembrie, între 10:00 – 12:00 .
Durata unui atelier: cca. 60 de minute.
Tarif: 3 ron / participare.
Atelierele se vor desfăşura la sediul central al Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, din str. Gábor Áron, nr. 16, Sfântu Gheorghe.
Programul se adresează copiilor aflaţi în vacanţa de toamnă, cu vârsta de peste 4 ani.
Vă aşteptăm!
Cristina Ioana Felea-Baubec
Muzeograf PR
Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni
Sf. Gheorghe, str. Gábor Áron, Nr.16
Tel: 0267314139
www.mncr.ro/ www.facebook.com/mncro
secretariat@mncr.ro

img_0091 img_0087 img_0093

Sf. Gheorghe, jud. Covasna: Conferinţă de presă având ca temă “O valoroasă donaţie intrată în patrimoniul MNCR”, pentru Casa memorială „Romulus Cioflec” din Araci, comuna Vâlcele, jud. Covasna

Fotografie din colecţia Maria-Mioara Cioflec

Vă invităm  să luaţi parte la conferinţa de presă referitoare la *“**O valoroasă donaţie intrată în patrimoniul MNCR”, pentru Casa memorială
„Romulus Cioflec” din Araci*, *miercuri, 10 august* *2016*, de la ora  *10,00,* la sediul Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, str. Gábor Áron, nr.16, Sf.Gheorghe, jud.Covasna.

Casa memoriala Romulus Cioflec biroul scriitorului
Scurtă descriere:
*O valoroasă donaţie intrată în patrimoniul M.N.C.R*, pentru Casa memorială „Romulus Cioflec” din Araci. *Donaţia doamnei Maria-Mioara Cioflec* (n. 1942), nepoată a scriitorului, fiica cea mai mică a fratelui Octavian Cioflec (1900 -1983), domiciliată în Lipova, jud. Arad.
Doamna Maria Cioflec a ajuns, în ultima perioadă, deţinătoarea lucrurilor luate de la Araci. Gândul dânsei a fost să le doneze muzeului din Araci, de fapt s-a gândit că ar fi firesc ca toate să se întoarcă acolo de unde au plecat. Prin această donaţie, dna Maria Cioflec consideră că şi-a
îndeplinit o datorie de onoare faţă de părinţi şi faţă de bunici, faţă de înaintaşii domniei sale, de aceea a donat totul cu mare bucurie şi cu
dragoste.

Sediul Casei Memoriale Romulus Cioflec din Araci curtea
Donaţia cuprinde 50 de fotografii, documente, scrisori, plus cele două tablouri ale părinţilor, pictate de Antonia Gavriliţă-Cioflec în anul 1922, pe care dna Maria Cioflec le-a donat oficial în luna aprilie 2016, care au fost prezentate în presă, fiind considerate „exponate-vedetă” în cadrul evenimentului „Noaptea muzeelor”, ediţia 2016.
Dintre documente, cel mai vechi datează din anul 1919. Este o declaraţie, semnată Constantin Cioflec, tatăl scriitorului, privind pagubele cauzate familiei de primul război mondial. Interesante sunt concluziile din ultima parte a declaraţiei, care se referă la traseul parcurs în perioada refugiului până în Siberia şi înapoi. Acestea şi fotografiile menţionate mai sus se află în legătură directă cu geneza romanului „Pe urmele destinului” de Romulus Cioflec.
Prezentarea va fi realizată de către prof.dr. Luminiţa Cornea, muzeograf M.N.C.R.
Vă aşteptăm cu interes!
Cu consideraţie,
Cristina Ioana Felea-Baubec
Muzeograf PR
Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni
Sf. Gheorghe, str. Gábor Áron, Nr.16
Tel: 0267314139
www.mncr.ro/ www.facebook.com/mncro
secretariat@mncr.ro