Bucureşti: întâlnirea Clubului România-UNESCO

Va invitam la intalnirea Clubului Romania-UNESCO, miercuri 3 decembrie 2008, ora 17, la sediul MUZEULUI DE ARTA „VASILE GRIGORE” (str. Maria Rosetti 29).

Programul intalnirii este urmatorul:

– Cartea „Doamne, ce doamne!”, de Maruca Pivniceru – prezinta dr. Mihaela Varga
– Imigratia germana in vechiul regat – prezinta  dr. Wolfram G. Theilemann, directorul Casei Friedrich Teutsch din Sibiu. D-l Theilemann este doctor in istorie al Universitatii din Leipzig.
– Despre Platon Pardau (1934-2002) cu romancierii George Balaita si Eugen Uricariu.

Vă asteptăm cu plăcere.

Director general,
Viorel Mihail Rău

Bucureşti: „Limacii Marini” la Muzeul Antipa

MUZEUL NAŢIONAL DE ISTORIE NATURALĂ “GRIGORE ANTIPA” vă invită să participaţi Duminică, 30 noiembrie, începând cu orele 11,00, la ultima prezentare din cadrul programului interactiv şi interdisciplinar pentru copii şi părinţi – ÎNTÂLNIREA de DUMINICĂ – ediţia 2008.

Titlul prezentării din această lună este „Limacii marini” şi urmează a fi susţinută de către doamna Gabriela ANDREI, muzeograf. Conferinţa se va derula sub forma unei prezentări în power point, bogat ilustrată şi accesibilă elevilor. Participanţii vor afla informaţii inedite despre biologia acestor specii, adaptările la mediul lor de viaţa, probleme de conservare, etc.
limacii-marini
Iepuraşi, flori, frunze, diademe şi discuri sunt numai câteva dintre formele pe care le au limacii marini, prezenţi în toate mările şi oceanele Lumii. Unele dintre aceste specii trăiesc la suprafaţa apei, navigând în culori de camuflare, alţii, la adâncimi de câţiva metri, câteva sute şi chiar câţiva mii de metri, în abisurile oceanelor. Cei din mările calde au culori vii, strălucitoare, în timp ce fraţii lor din zonele foarte reci îmbracă mai ales haina albă, în ton cu moda polară! Cum sunt alcătuiţi, cum se hrănesc, cum se apără şi cât de deştepţi sunt limacii marini, dar şi multe altele, le vom afla pe parcursul Întalnirii din ziua de 30 noiembrie 2008.

Această prezentare va fi urmată de aplicaţia practică prin care se urmăreşte fixarea şi evaluarea cantitativă şi calitativă a informaţiilor asimilate de către participanţi şi desigur, premierea celor mai activi copii. În finalul ÎNTÂLNIRII, tot ca de obicei, se va anunţa “tema pentru acasă” asociată prezentării.

Sunt asteptaţi toţi copiii curioşi, cu vârste cuprinse între 7-14 ani, dar şi toţi cei care sunt interesaţi să afle date inedite referitoare la adaptările speciilor care vieţuiesc în condiţii deosebite de mediu.
Rezervarea locurilor se face la telefon 021.312.88.26 int. 119 sau pe adresele de e-mail: florentinap # antipa.ro sau dianai # antipa.ro
Costul participării este de 4 RON/persoană, atât pentru adulţi cât şi pentru copii.

Informaţii suplimentare: Dr. Aurora Stănescu, autorul programului (tel: 021.312.88.26, int. 118; 0788.593.485 sau e-mail: auroras # antipa.ro )
detalii www.antipa.ro

Florentina Purdescu
Department of Public Relations, Cultural marketing & Educational Programs
„Grigore Antipa” National Museum of Natural History
Sos. Kiseleff No. 1, 011341, Bucharest, Romania
Phone (0040-1) 312.88.26
Fax     (0040-1) 312.88.63
E-mail: florentinap # antipa.ro     florentinapurdescu # yahoo.com

Timişoara: expoziţie Oravitzan

invitatieoravitzan1Muzeul de Arta Timisoara va invita sa vizitati in premiera un spatiu aflat in plin proces de restaurare. Cele opt sali situate la etajul 2 al Palatului Baroc, in aripa vestica, incluzand maiestuasa Sala Baroca, ofera, in acest stadiu al procesului de restaurare, un spatiu propice pentru expunerea reputatului artist timisorean Silviu Oravitzan.
Dupa ce a sustinut expozitii personale in galerii celebre de la New York, Viena, Paris sau Marsilia, artistul se intoarce la Palatul Baroc cu peste 150 de lucrari, incluzand instalatii, sculpturi si picturi. Tema principala a expozitiei-eveniment este lumina, cea care explodeaza in clipele urmatoare Invierii si se elibereaza din incorsetarea spatiului material si agresiv in care este continuta. „Silviu Oravitzan are drept „materie primă” lumina, iar lumina nu acceptă din partea privitorului analiză, deci nici discurs. În faţa lucrărilor lui ai tendinţa să contempli şi să nu spui nimic” – Livius Ciocarlie.

Vernisajul va fi organizat 4 decembrie a.c., la ora 18.00, cu participarea doamnei Ana Maria Altman, profesor de istoria artei si curator al galeriilor Albertina – Viena, doamnei Madalina Diaconu, prof.-dr. in cadrul Univesitatii de Filosofie si Pedagogie din Viena si domnului Radu Preda, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Cluj-Napoca.

Vernisajul va fi precedat de o conferinta de presa, in data de 3 decembrie, ora 12.00, la care va participa artistul Silviu Oravitzan, alaturi de Marcel Tolcea, directorul Muzeului de Arta.
Vernisajul si conferinta de presa vor avea loc in salile de expozitie, la etajul II al Palatului Baroc din Piata Unirii (intrarea prin expozitia de Arta Decorativa).
Expozitia va fi insotita de catalogul Silviu Oravitzan, o lucrare complexa si ampla, care cuprinde reproduceri dupa lucrarile artistului, precum si critici semnate de personalitati din lumea artelor.
Evenimentul si crearea catalogului au fost sustinute de Tender S.A. si de Fundatia Tender.

Expozitia va fi deschisa pana in data de 31 ianuarie 2009 si va putea fi vizitata zilnic, intre orele 10 si 18, lunea inchis.

Cu stima,
Bogdan Nadastean
Inspector Relatii Publice
Muzeul de Arta Timisoara

Braşov: Expoziţia „Copiii şi copilăria la 1900”

Muzeul „Casa Mureşenilor” vă invită vineri, 28 noiembrie, ora 13.00, la deschiderea expoziţiei „Copiii şi copilăria la 1900”. Prin intermediul acestei expoziţii am realizat o incursiune în universul copilăriei sfârşitului de veac XIX şi început de secol XX, oferind ocazia publicului vizitator să descopere o parte din vârsta inocenţei şi a bucuriei. Cei care vor trece pragul muzeului nostru, mai ales cei mai tineri dintre ei, vor putea descoperi jucăriile folosite de străbunicii noştri, fotografii reprezentând copii din jurul anului 1900, scrisori din perioadă, cărţi de poveşti. Totodată, copiii ce vizitează această expoziţie vor putea desena, modela în lut şi juca puzzle, dar şi asculta muzică şi poveşti de altădată.
Expoziţia reflectă şi obiceiuri legate de sărbătoarea Crăciunului, şi va fi deschisă la Muzeul „Casa Mureşenilor” în perioada 28 noiembrie 2008 –   31 martie 2009.

Vă aşteptăm!
Director
Dr. Valer Rus

casa-muresenilor

Alexandria: Expoziţie „Familia Regală – O istorie în imagini”

La Muzeul Judeţean Teleorman va fi vernisată vineri, 28 noiembrie 2008, ora 12.00, expoziţia “Familia regală – o istorie în imagini”.

Expoziţia este organizată de Muzeul Naţional de Istorie a României şi grupează aproximativ 100 de fotografii şi cărţi poştale ilustrate care permit publicului vizitator să regăsească familia regală nu doar în posturi oficiale, ci şi în viaţa lor particulară, în momente existenţiale fundamentale (naştere, căsătorii) şi la vârste diferite (din primii ani de viaţă şi până aproape de anul morţii lor).
Cronologic, demersul muzeografic se încadrează în intervalul 1877 – noiembrie 1940. În rândul exponatelor vor fi incluse şi o serie de obiecte, legate de istoricul familiei regale, care au intrat recent în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României.

Independenţa, dobândirea statutului de regat, primul război mondial, Marea Unire, momente cruciale în edificarea României moderne, au reprezentat tot atâtea ocazii de a ne aminti de familia regală. Iată că expoziţia propusă de Muzeului Naţional de Istorie a României iese din tipare şi, fără a neglija întrutotul aspectul politic, prezintă şi dimensiunea umană a familiei regale a României. Îi veţi regăsi astfel alături de regii şi reginele României: Carol I, Ferdinand, Elisabeta şi Maria şi pe copii lor, principesa Maria, principele Carol, principesa Elisabeta, principesa Maria (Mărioara sau Mignon), principele Nicolae, principesa Ileana, principele Mircea, unii dintre ei, devenind la rândul lor regi, dar şi pe o parte dintre nepoţii    acestora.
Vernisajul având loc în preajma zilei de 1 Decembrie, atunci când se aniversează 90 de ani de la Marea Unire, în expoziţie va fi prezent şi momentul în care Regele Ferdinand şi Regina Maria au fost încoronaţi la Alba Iulia, pe 15 octombrie 1922, ca regi ai României Mari.

Expoziţia “Familia regală – o istorie în imagini” va rămâne deschisa la Muzeul Judeţean Teleorman până pe data de 15 ianuarie 2009 .

Biroul de Presă
Corina Iordan

familiaregala

Bucureşti: lansarea volumului „Muzeu focus. Cum sa cunoastem mai bine vizitatorii muzeelor”

Reteaua Nationala a Muzeelor din Romania si Muzeul National de Geologie va invita la lansarea volumului „Muzeu focus. Cum sa cunoastem mai bine vizitatorii muzeelor”. Lansarea are loc vineri, 28 noiembrie, la orele 16.00, la Muzeul de Geologie.
muzeul-national-de-geologie
Volumul este unul dintre rezultatele proiectului Muzeu Focus. Proiectul, realizat impreuna cu Institutul de Cercetari EcoMuzeale, este unul dintre cele 3 proiecte finantate ale Retelei finantate prin AFCN. El a urmarit dezvoltarea capacitatii muzeelor de a derula studii privind vizitatorii.

Pe langa lansarea volumului, vom discuta si despre alte rezultate ale proiectului, despre stadiul cercetarii de marketing in muzeele romanesti, precum si despre asteptarile publicului de la expozitiile de baza ale muzeelor.

Prezenta dvs. ne-ar onora si bucura in egala masura

Numai bine
Alexandra Zbuchea
coordonator proiect

invitatiemuzeufocus

Slobozia: vernisarea expoziţiei ,,Războiul reîntregirii naţionale prin obiectivul ialomiţeanului Costică Acsinte”

Muzeul Judeţean Ialomiţa vă invită luni, 1 decembrie 2008, orele 11.30, la vernisarea  expoziţiei ,,Războiul reîntregirii naţionale prin obiectivul ialomiţeanului Costică Acsinte”, expoziţie dedicată aniversării a 90 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri din 1918.
Se împlinesc anul acesta 90 de ani de la realizarea unităţii naţionale. Cel mai vechi deziderat al poporului român s-a înfăptuit la 1 decembrie 1918, nu atât prin jocul politic al marilor puteri şi al liderilor români, cât mai ales prin voinţa şi  jertfa oamenilor de rând al caror gând şi fapt s-au contopit în înfăptuirea acestui mult aşteptat act.
Pentru a marca acest eveniment, Muzeul Judeţean Ialomiţa va deschide expoziţia de fotografii inedite, realizate de foto-reporterul de război ialomiţean, Costică Acsinte, în perioada anilor 1916-1919.
Reporter de război, artist fotograf, Costică Acsinte a surprins atât imagini de pe frontul de Est: Mărăşeşti, Galaţi- Barboşi, cât şi scene din viaţa de zi cu zi a acelei perioade. Prin ochii celui ce a trait acele intense momente, putem astazi descoperii in expoziţia de la Muzeul Judeţean Ialomiţa, imagini din cadrul manifestărilor premergatoare unirii de la Cernăuţi, Chişinău, imagini ale trupelor aliate aflate pe frontul de luptă, chipuri de ofiţeri şi soldaţi în timpul operaţiunilor militare, ori în momente de repaus.
Fără a se rezuma doar la surprinderea imaginilor de pe front, Costică Acsinte imortalizează clipe încarcate de rezonanţă istorică precum retragerea populaţiei civile sau întoarcerea guvernului român din Moldova. Personalităţi ce au condus destinele ţării în primul război mondial şi în perioada interbelică, regele Ferdinand, regina Maria, generalul Henri Berthelot, şeful Misiunii Militare franceze, prinţul Carol al II-lea se regăsesc în fotografiile din această colecţie.
Cele 100  de imagini, prezentate în condiţii grafice deosebite, au fost selectate dintr-un album de 320 de fotografii, achiziţionat de către Muzeul Judeţean Ialomiţa în anul 2007,de la familia fotografului. Astfel, expoziţia reprezintă primul pas în valorificarea ineditului album de fotografie.
Toţi cei interesaţi sunt invitaţi sa participe la vernisajul ce va avea loc luni, 1 decembrie 2008, la orele 11.30, la Muzeul Judeţean Ialomiţa.
Vă aşteptăm!
Cătălina Cernea,
Muzeul Judeţean Ialomiţa

afis-expozitie-slobozia

Satu Mare: Manifestări dedicate Zilei Unirii

28 noiembrie 2008  – cu începere de la ora 10

– Vernisajul expoziţiei „ 90 de ani de la Marea Unire”
– Concerte omagiale susţinute de corurile colegiului „ Mihai Eminescu” şi   „ Ioan Slavici”
– Sesiune ştiinţifică naţională organizată în colaborare cu Arhivele Naţionale Direcţia
– Judeţeană Satu Mare.
– Lansare de carte „ Istoria ce-am petrecut în crâncenul război” – autor Mihai Dan.
– Casa Memorială dr. Vasile Lucaciu – program artistic susţinut de elevii Şcolii Generale Apa
– depuneri de coroane

29 noiembrie 2008

– Simpozion „ 90 de ani de la Marea Unire”, în colaborare cu Primăria Negreşti – Oaş şi Casa de Cultură  Negreşti – Oaş.

1 Decembrie 2008 Muzeul Orăşenesc Tăşnad

– Expoziţie foto – documentară  „ 90 de ani de la Marea Unire”

Braşov: Lansare de carte la Casa Mureşenilor

Marti, 25 noiembrie 2008, ora 13,00, Muzeul „Casa Muresenilor” Brasov va invita la prezentarea volumul colectiv „PORTRETELE MUZICII ROMANESTI – 2008” urmata de un recital vocal-instrumental.

Participa: CLAUDIA POP – soprana
ANCA ILEA – pian
PETRUTA MANIUT – muzicolog

Muzeul „Casa Muresenilor” Brasov
Piata Sfatului nr. 25
Tel./Fax: (40)268-477864
www.muzeulmuresenilor.ro
casa_muresenilor # yahoo.com

Braşov: Casa Mureşenilor „Recitalul de la ora cinci”

„aşadar, pentru a suta oară…”

Opera Braşov şi Muzeul „Casa Mureşenilor” Braşov organizează miercuri, 26 noiembrie 2008, ora 1700, la sediul Muzeului, Recitalul de la ora cinci, sub genericul: „aşadar, pentru a suta oară…”.

Cu această ocazie, recitalul nostru ajunge la numărul 100. Prima manifestare a avut loc la 30 noiembrie 2005. De atunci, miercuri de miercuri, artiştii Operei Braşov, solişti vocali, interpreţi instrumentişti, actori, balerini, se întâlnesc cu iubitorii muzicii, în saloanele devenite, de multe ori, neîncăpătoare, ale Muzeului „Casa Mureşenilor”.
Prin calitate, înalt profesionalism şi seriozitate, această inedită desfăşurare artistică, s-a impus în viaţa muzicală braşoveană, devenind deja o tradiţie.
La acest recital aniversar va fi lansat studiul „Romana”, dedicat dansului de salon creat de academicianul Iacob Mureşianu.
Ansamblul de balet al Operei Braşov, sub conducerea coregrafei Nermina Damian, va da viaţă „Romanei” exact în saloanele în care acest magnific dans românesc de coloană, s-a jucat pentru prima oară în anul 1850.
Apoi, pagini celebre din repertoriul liric universal vor fi interpretate de către soprana Simona Mărcan, mezzosoprana Carmen Topciu, tenorul Mihai Irimia, basul Dan Popescu şi pianista Sena Ducariu. Participă actorii Nora Vlad şi Attila Török.
Cu acest prilej se va închide expoziţia „55 de ani de Operă la Braşov”.

Locurile fiind limitate, intrarea se va face pe bază de invitaţii care se ridică de la sediul muzeului, în limita locurilor disponibile.

Vă aşteptăm cu drag.

Director,

Valer Rus
Muzeul „Casa Muresenilor” Brasov
Piata Sfatului nr. 25
Tel./Fax: (40)268-477864
www.muzeulmuresenilor.ro
casa_muresenilor # yahoo.com