București: Deschiderea expoziţiei temporare “Copilăria de altădată, la ţară”

AFIS_Expozitia_Copilaria-de-altadata-la-tara_MNIR_2012

Deschiderea expoziţiei temporare “Copilăria de altădată, la ţară”,

de Ziua Copilului

 

Muzeul Naţional de Istorie a României anunţă vernisajul expoziţiei temporare “Copilăria de altădată, la ţară”, vineri, 1 iunie, ora 12.00, la sediul din Calea Victoriei nr.12, Bucureşti.

Expoziţia este organizată în parteneriat cu Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” (Bucureşti), Muzeul Naţional Secuiesc (Sf. Gheorghe), Complexul Naţional Muzeal ASTRA (Sibiu), Muzeul de Etnografie Braşov, Complexul Muzeal Judeţean Neamţ (Piatra-Neamţ), Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova (Ploieşti) şi Asociaţia Muzeul Jucăriilor (Bucureşti) şi reuneşte obiecte deosebite din patrimoniul acestora.

A devenit o tradiţie pentru Muzeul Naţional de Istorie a României să organizeze anual, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului şi în ajunul Crăciunului, o expoziţie dedicată vârstei inocenţei, amintind aici cele două proiecte expoziţionale din ultimul an – “Colecţie de copilării” (iunie – iulie 2011) şi „De la Moş Gerilă la Moş Crăciun” (decembrie 2011 – ianuarie 2012).

Dacă în expoziţiile amintite mai sus am prezentat jucării şi jocuri ale copiilor de la oraş, de data aceasta am ales jucăriile copiilor de la sat, dorind să aducem în faţa contemporanilor de toate vârstele, acest minunat univers, care, din păcate, este prea puţin cunoscut. Jucăriile prezentate sunt impresionante prin modestia materialului din care au fost realizate, prin simplitatea şi în acelaşi timp, ingeniozitatea celor care le-au meşterit. Veţi admira jucării care au aparţinut copiilor români, saşi şi secui care şi-au trăit viaţa la sat, nucleul societăţii în epocile trecute ale istoriei.

„Expoziţia este una inedită, care face parte dintr-o anume viziune, în care muzeul nu este un loc unde sunt depozitate rămăşite ale trecutului, ci un loc în care oamenii vin în contact cu viaţa altor oameni. Numeroasele jucării prezente în expoziţie ne aduc aminte că viaţa noastră poate deveni istorie. Cu ajutorul lor ne întoarcem în timp, la vremea copilăriei.” – dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, Director General al Muzeului Naţional de Istorie a României.

Este o expoziţie extrem de interesantă, pentru că însăşi lumea jucăriilor este de o diversitate uluitoare. Este o lume în care păpuşi, animale, instrumente de tot felul sunt date copiilor ca sa se bucure şi se vor bucura şi vizitatorii, revăzându-le. Expoziţia îşi doreşte să facă cunoscut publicului larg tezaurul de jucării, mobilier miniatural şi piese vestimentare pe care îl avem în ţară care ilustrează copilăria, arătând bogăţia spirituală a lumii satului.

Această expoziţie, care beneficiază de un catalog, este rodul colaborării excelente între mai multe muzee importante ale ţării şi a sprijinului necondiţionat al colegilor din aceste muzee, cărora le mulţumim cu acest prilej, în numele vizitatorilor care ne vor trece pragul.

Expoziţia va fi deschisă în perioada 1 iunie – 2 septembrie 2012 şi va putea fi vizitată de miercuri până duminică între orele 10.00 – 18.00. Catalogul expoziţiei va fi disponibil pentru public după vernisaj şi va putea fi achiziţionat de la magazinul muzeului.

VA ASTEPTAM!

___________________________________________________________________________

From: Muzeul National de Istorie a Romaniei <pr.mnir@gmail.com>

Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să contactaţi

MUZEUL NAŢIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI

Tel./fax. 021 – 311.33.56; Tel. 021 – 315.82.07 / int. 1015; 1008

Secţia Educaţie, Relaţii Publice, Marketing şi Organizare Expoziţii – persoană de contact Adela Stan

Tel./fax. 021 – 311.33.56; Tel. 021 – 315.82.07 / int. 1008, 1015; E-mail: pr.mnir@gmail.com

http://www.mnir.ro, http://www.facebook.com/pages/MNIR, http://twitter.com/MNIR_

Chişinău: vernisajul expoziţiei „Basarabia 1812-1947. Oameni, locuri, frontiere”, luni, 28 mai 2012, ora 13:00, la sediul Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova

EXPOZIŢIA TEMPORARĂ „BASARABIA 1812-1947. OAMENI, LOCURI, FRONTIERE” DESCHISĂ ȘI LA CHIȘINĂU

Muzeul Naţional de Istorie a României în parteneriat cu Institutul Cultural Român “Mihai Eminescu” din Chişinău, anunţă vernisajul expoziţiei „Basarabia 1812-1947. Oameni, locuri, frontiere”, luni, 28 mai 2012, ora 13:00,  la sediul Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova.

 

Au luat cuvântul dr. Oberländer-Târnoveanu, Directorul general al Muzeului Naţional de Istorie a României, Excelenţa Sa Domnul Marius Lazurcă, Ambasadorul României în Rep. Moldova, Domnul dr. Petru Guran, Directorul Institutului Cultural Român “Mihai Eminescu”, Domnul Alexe Rău, Directorul Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova.

 

Expoziţia, comemorează două sute de ani de la încheierea Tratatului de la Bucureşti, care a consfinţit anexarea părţii de răsărit a Principatului Moldovei.

Pe 16/28 mai 1812 s-a semnat la Bucureşti, la Hanul lui Manuc, tratatul care încheia războiul ruso-turc din anii 1806-1812, prin care Basarabia a fost anexată de Imperiul Ţarist. La 200 de ani de la acel moment, expoziţia aduce în prim plan, prin intermediul hărţilor, documentelor, imaginilor, publicaţiilor şi obiectelor, principalele trasee diplomatice, evoluţia frontierelor şi societăţii acestei provincii. Principalele subiecte abordate sunt: cartografia istorică a Basarabiei înainte şi după 1812; anexarea Basarabiei prin Tratatul de la Bucureşti din 1812, realipirea sudului Basarabiei în urma Războiului Crimeei prin Congresul de la Paris (1856); pierderea sudului Basarabiei prin deciziile Congresului de la Berlin (1878), ce a urmat războiului ruso-româno-turc; unirea Basarabiei cu România (1918), tratatul de recunoaştere de către principalele Puteri Aliate a unirii Basarabiei cu Regatul României (1920), Basarabia în perioada interbelică; ocupaţia sovietică din 1940, în urma Pactului Molotov – Ribbentrop şi campania de eliberare a Basarabiei (1940-1941); Conferinţa de pace de la Paris 1946-1947 şi Tratatul de pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate.

La realizarea acestei expoziţii au colaborat: Ministerul Afacerilor Externe, Arhivele Naţionale ale României, Biblioteca Naţională a României precum şi colecţionarii particulari Valentin Mandache, Mădălin Ghigeanu, Diana Mandache, Lucreţiu Tudoroiu, Cristian Scăiceanu.

Expoziţia este însoţită de un catalog care, în cele 156 de pagini ale sale reuneşte, pentru prima dată, documente şi imagini privitoare la Basarabia în contextul evoluţiei frontierelor sale, prezentarea concentrându-se pe textele tratatelor şi protocoalelor încheiate în urma congreselor şi conferinţelor de pace, a oamenilor şi locurilor din acest important spaţiu geopolitic. Sursele documentare care au fost utilizate provin din fondurile Muzeului Naţional de Istorie a României, Arhivei Ministerului Afacerilor Externe, Arhivelor Naţionale ale României, Arhivelor de Stat ale Turciei din Istanbul, Bibliotecii Naţionale a României şi colecţiilor private amintite.

Toate sursele istorice folosite în realizarea expoziţiei „Basarabia 1812-1947. Oameni, locuri, frontiere” au avut ca scop readucerea în contemporaneitate, cât mai viu şi veridic cu putinţă, a portretului românului din Basarabia, a universului său cotidian, de-a lungul ultimelor două secole. Cunoaşterea vieţii românilor basarabeni, precum şi a peisajului natural şi uman al ţinutului estic al Moldovei sunt azi mai necesare decât oricând, deoarece una dintre consecinţele cele mai dramatice ale stăpânirii străine, impuse prin tratatul din 1812, a fost aceea a unui început de înstrăinare artificială a acelora care trăiesc pe cele două maluri ale Prutului, de ignorare a rădăcinilor comune de limbă, civilizaţie şi destin.

_____________________________________________________________

Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să contactaţi:
MUZEUL NAŢIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI
Persoană de contact: Cornel Ilie, muzeograf, Secţia Patrimoniu
Tel./fax. 021 – 311.33.56; Tel. 021 – 315.82.07 / int. 1023;
sau
Secţia Relaţii Publice, Marketing Cultural, Educaţie Muzeală şi
Organizare Expoziţii
Tel./fax. 021 – 311.33.56; Tel. 021 – 315.82.07 / int. 1008, 1015;
E-mail: pr.mnir@gmail.com
http://www.mnir.ro, http://www.facebook.com/pages/MNIR,
http://twitter.com/MNIR_

Arad: Ziua copilului, Ziua Muzeului în Galeria Real

Ziua copilului, Ziua Muzeului în Galeria Real

Copiii sunt sărbătoriți și pe 2 iunie în Galeria Real. Aici, Ziua copilului este marcată printr-o serie de ateliere de creativitate, realizate în parteneriat cu muzeele locale, în 13 orașe din țară.

Îi invităm pe copii în Galeriile Real sâmbătă, 2 iunie, de la ora 11.00, la Ziua copilului, Ziua Muzeului. Aici vor desena, picta, modela ori chiar căuta în nisip comori nebănuite: fosile preistorice de dinozauri sau roci prețioase” – spune Ioana Laura Pașca, director marketing Galeria Real.

Evenimentul are loc în Galeriile Real din: București, Arad, Cluj-Napoca, Baia Mare, Constanța, Deva, Galați, Oradea, Pitești, Ploiești, Satu Mare, Suceava, Timișoara.

Listă locații pentru Ziua Copilului, Ziua Muzeului în Galeria Real:

București – Berceni, Str. Drumul Dealul Bisericii nr. 67 – 109 – Atelier „Pe urmele lui T-Rex” în parteneriat cu Muzeul de Istorie Naturală Grigore Antipa

București – Titan, B-dul Theodor Pallady nr. 51- Atelier „Pe urmele lui T-Rex” în parteneriat cu Muzeul de Istorie Naturală Grigore Antipa

Arad – Calea Radnei nr. 298 – Atelierul de pictură “În vitrina cu povești” în parteneriat cu Complexul Muzeal Arad

Baia Mare – Bdul București nr. 144 – Atelierul “Descoperă rocile” în parteneriat cu Muzeul de Mineralogie

Cluj – Bdul Muncii nr. 1- 15 – Atelierul de pictură „Culorile copilăriei” în parteneriat cu Muzeul de Artă

Constanța 1 – Sos. Mangaliei nr. 195A – Atelierul „Micul arheolog” în parteneriat cu Muzeul de istorie națională și arheologie

Constanța 2 – Bdul Aurel Vlaicu nr. 168 – Atelierul „Micul arheolog” în parteneriat cu Muzeul de istorie națională și arheologie

Deva – Calea Zarandului nr. 87 – Atelierul „Dacii și romanii” în parteneriat cu Muzeul civilizației dacice și romane

Galați – Bdul Galați nr. 3-A – Atelierul de pictură „Culorile copilăriei” în parteneriat cu Muzeul de arte vizuale

Oradea – Str. Ogorului nr. 171- Atelierul de pictură “Culorile copilăriei, culorile speranței” în parteneriat cu Muzeul Țării Crișurilor

Oradea – Str. Suișului nr. 10A – Atelierul de pictură “Culorile copilariei, culorile speranței” în parteneriat cu Muzeul Țării Crișurilor

Pitești – Str. Dobrogeanu Gherea nr. 1 – Atelierul de desen “Din lumea insectelor” în parteneriat cu Muzeul Județean

Satu Mare – Drum Carei 77 – 79- Atelierul de podoabe din piele în parteneriat cu Muzeul Județean

Suceava – Scheia, Str. Humorului nr. 86 – Atelierul de pictură „Motive Țărănești” în parteneriat cu Muzeul Bucovinei

Ploiești – Comuna Blejoi, sat Blejoi, nr. 1200 – Atelierul de pictură „Culorile copilăriei” în parteneriat cu Muzeul Județean de Artă Ion Ionescu-Quintus

Timișoara 1 – Calea Aradului, nr. 56A – Atelierul de pictură „Culorile copilăriei” în parteneriat cu Muzeul de artă.

Timișoara 2 – Calea Sagului, nr. 223, Chisoda – Atelierul de pictură „Culorile copilăriei” în parteneriat cu Muzeul de artă.

Persoane de contact:

Carmen Tudor, PR Executive DECI SE POATE,

0729 981 917, carmen@decisepoate.ro

Ioana Laura Pașca, Marketing Director Galeria Real,

0748 843 066, ioana.pasca@galeriareal.ro

Braşov: Festivitatea de premiere şi prezentare a lucrărilor câştigătoare – Concursul de artă plastică „Oraşul meu, Braşov”, ediţia a XII-a

Evenimentul: Festivitatea de premiere şi prezentare a lucrărilor câştigătoare – Concursul de artă plastică „Oraşul meu, Braşov”, ediţia a XII-a

Data: Vineri, 1 iunie 2012, ora 13.00

Organizator: Muzeul Artă Braşov, B-dul. Eroilor 21

Festivitatea de premiere şi prezentare a lucrărilor câştigătoare – Concursul de artă plastică „Oraşul meu, Braşov”,

Ediţia a XII-a

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, Muzeul de Artă Braşov, în colaborare cu Asociaţia Brassai Braşov, a organizat a XII-a ediţie a Concursului de artă plastică „Oraşul meu, Braşov”. Tema concursului a fost “Braşovul istoric” (case vechi şi noi, curţi interioare, străzi, cetatea, bastioane, monumente istorice, biserici şi case memoriale). La concurs au participat 309 elevi (clasele V-VII) din 13 şcoli braşovene.

Festivitatea de premiere şi prezentare a lucrărilor câştigătoare va avea loc vineri, 1 iunie 2012, ora 13.00, la sediul Muzeului de Artă Braşov din B-dul. Eroilor nr. 21 (lângă Hotel Capitol). 

Mai multe amănunte pe http://www.muzeulartabv.ro/Evenimente.

PERSOANĂ DE CONTACT – Muzeul de Artă Braşov

Bartha Arpad

Tel. 0268477286

E-mail: bartha.arpad@muzeulartabv.ro

București: De 1 Iunie la Muzeul Ţăranului

afis-1-iunie-2012-muzeul-taranului

De 1 Iunie la Muzeul Ţăranului

De ziua copilului îi aşteptăm pe cei mici, dar şi pe cei mari în curtea muzeului între orele 10:00 şi 18:00 la:

– târg mic de obiecte pentru copii făcute de artişti şi studenţi, între orele 10:00 şi 18:00;

– târg de jucării aduse de copii pentru schimb sau vânzare, între orele 10:00 şi 18:00;

piesa de animaţie D`ale lui Păcală şi Tândală, susţinută de Trupa de copii a atelierului de teatru de la MŢR coordonată de Beatrice Iordan, de la ora 13:00, la Clubul Ţăranului;

– atelier de design vestimentar. Autoportret, eu şi hainele mele, ora 10.30;

– expoziţii în aer liber: Grădini şi lumini şi Păpuşi pe sfoară;

– atelier de cusut haine pentru păpuşi, de la 10.00 şi de la 14.00;

– atelier de block-print (procedeu de imprimare cu modele indiene din lemn pe pânză), de la 11.00 şi de la 15.00;

– atelier de mozaic, de la ora 14.00;

– atelier de creaţie puzzle 3D;

– atelier de hârtie manuală cu Răzvan Supuran;

– dulciuri: vată pe băţ, turtă dulce, prăjiturele.

Toate pregătite de: Mirela Florian, Ruxandra Grigorescu, Beatrice Iordan, George Turliu

Intrarea este liberă.

Partener: Clubul Ţăranului

Parteneri media: 24-Fun, Radio România, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Internaţional, RFI, Itsy Bitsy, Zeppelin, Igloo, Observator cultural, Cultura, BeWhere!, www.LiterNet.ro, HotNews.ro, webpr.ro, Port.ro, b365.ro, onlinegallery.ro, modernism.ro, www.ArtClue.net, www.artline.ro, www.artactmagazine.ro, www.decosieco.ro, www.inparc.ro, www.comunicatedepresa.ro

Cluj-Napoca: expoziţiei Obiecte/Subiecte a artiştilor Arie Berkowitz, Digi Dekel, Belu Simion Făinaru, Yehudit Matzkel, Philip Rantzer

afis-Obiecte-Subiecte

Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituţie de cultură subordonată Consiliului Judeţean Cluj, vă invită joi, 31 mai, 2012, orele 18, la vernisajul expoziţiei Obiecte/Subiecte a artiştilor Arie Berkowitz, Digi Dekel, Belu Simion Făinaru, Yehudit Matzkel, Philip Rantzer.

Expoziţia prezintă lucrările a 5 artişti israelieni de origine română care au venit în Israel la vârste diferite, dar care fiecare păstrează cu sine amintiri din ţara unde s-au născut, din cultura locurilor unde au copilărit. Fiecare aduce poveştile sale prin obiecte moştenite, găsite, cumpărate, primite, fotografiate sau reconstituite. Felul în care fiecare obiect este prezentat sau compus cu alte obiecte sau imagini devine o poveste în sine, despre artist, despre familia sa, despre oamenii din jurul său, din trecut sau din prezent. Trecutul revine în prezent cu întrebări: unde şi cum trăim, ce se întâmplă în spaţiul unde trăim acum, cum se păstrează moştenirea noastră spirituală.

Artiştii participanţi la proiect comentează subiecte ca: istoria personală, originea românească, copilăria petrecută în ţara natală, legătura cu locurile natale dar şi cu ţara în care s-au integrat, raportarea lor la cultura şi modul de viaţă din ţara de origine şi din ţara în care trăiesc, amprenta religiei şi a tradiţiilor asupra lor.

Arie Berkowitz este un artist şi designer foarte cunoscut, care creează obiecte artistice din materiale, obiecte sau fragmente de obiecte găsite, sugestive pentru locuri sau întâmplări trecute, din care a rămas doar amintirea. www.arieberkowitz.co.il

Belu Simion Făinaru compune obiecte şi instalaţii în care subiectele principale sunt întrebări despre religie şi despre emigranţii dezrădăcinaţi. Prin detalii sau obiecte banale, combinate în moduri surprinzătoare, artistul aduce în discuţie teme importante, mari despre trecut şi prezent.

Digi Dekel lucrează cu imagini ale obiectelor interpretate prin fotografiere şi re-fotografiere. Deşi totul este la vedere, ceva lipseşte. Artistul transmite privitorului starea de spirit în care şi-a petrecut copilăria, când regimul comunist controla tot, chiar şi detalii intime din viaţa fiecăruia.

Yehudit Matzkel fotografiază obiecte găsite sau cumpărate, obiecte din biografia personală sau care amintesc de biografia personală. Pentru că nu a cunoscut casa bunicilor, ea re-inventează cultura, tradiţiile, reconstituie trecutul, îl interpretează din perspectiva prezentului personal. Artista reconstituie biografia familiei şi moştenirea culturală. www.matzkel.co.il.

Philip Rantzer încearcă să lege istoria sa din România de cultura şi modul de viaţă din Israel, să creeze o simbioză între acestea. Alt subiect important în lucrările lui Philip Rantzer este dialogul dintre el şi tatăl său, doi oameni cu vederi diferite şi legaţi, fiecare, de locurile unde au trăit mai mult, dialog prin care el încearcă să creeze o punte de înţelegere între cele două lumi. www.philiprantzer.com.

Expoziţia este realizată cu spijinul Ambasadei Israelului la Bucureşti şi a Comunităţii Evreilor din Cluj-Napoca şi va fi deschisă până în data de 24 iunie a.c.

Parteneri media: Radio Cluj, TVR Cluj, Zile şi Nopţi, Gazeta de Cluj, Tele Europa Nova, Făclia, Szabadság, Krónika, Art Act Magazine, Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, Ce facem diseară?, Radio Renaşterea, Welcome2cluj.

Călin Stegerean

Director

Slatina: ateliere de pictură pentru preşcolari şi elevi de gimnaziu şi liceu cu tema Despre copilărie

afis-codreanu-2012

Ziua Internaţională a Copilului, menționată prima dată la Geneva la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor în august 1925, sărbătorită în întreaga lume (chiar dacă la date diferite) este marcată de Muzeul Judeţean Olt prin organizarea unei serii de ateliere de pictură pentru preşcolari şi elevi de gimnaziu şi liceu cu tema Despre copilărie, desfăşurate între 29 mai -1 iunie 2012, la sediul muzeului de pe strada Ana Ipătescu nr.1.

În ziua de vineri, 1 iunie 2012, Muzeul Judetean Olt invită toţi elevii şi tinerii care nu au mai mult de 18 ani să viziteze expoziţiile temporare: Grup 4+4 de la Galeria Artis a muzeului şi Bărbaţi în arta textilă românească precum şi expoziţiile permanente de la sediul muzeului în regim de gratuitate.

Muzeul Judeţean Olt

Director,

Drd. Laurenţiu Guţică Florescu

Timișoara: DESCOPERĂ MUZEUL DE ARTĂ

DESCOPERĂ MUZEUL DE ARTĂ

ediţia a III-a

Liceul Teoretic ”William Shakespeare” din Timișoara, prin Clubul IMPACT Shakespeare, şi Muzeul de Artă vă invită să luați parte la activitățile educativ- culturale din perioada 31 mai-1iunie 2012, între orele 10.00- 14.30, în incinta muzeului din Piaţa Unirii (Palatul Baroc).

Proiectul isi propune promovarea artei plastice si arhitecturale, ca zestre locală timişoreană. Beneficiarii direc ți sunt elevi din unitățile de învățământ timișene, dar activităţile sunt deschise atât cadrelor didactice cât și părinților. Personaje din tablouri sau doamne şi domni îmbrăcaţi în haine de epocă, vor invita pe rând grupuri de copii în Holul de Onoare, prezentându-le reguli de conduită în Muzeu, istoria culturală a Muzeului și a Palatului Baroc.

În cadrul expoziţiei ”Corneliu Baba” şi a Galeriei de Artă Europeană vor fi îndrumați de opt ”ghizi”, membri ai Clubului IMPACT Shakespeare, în căutarea personajelor întâlnite în Holul de Onoare și a tainelor din artă.

Doritorii vor putea să-şi exprime bucuria descoperirii artei si a muzeului lasându-şi impresiile pe o foaie în stil artistic, cele mai deosebite lucrări fiind premiate, sau participând la activităţile de aprofundare a tainelor artei prin joc.

Pe lângă experienta câştigată, fiecare participant va pleca acasă cu un semn de carte sau un autocolant cu însemnele Muzeului, cărţi poştale şi publicaţii ale muzeului, însoțite de invitația de a continua și în altă zi minunata călătorie prin lumea artei!

Vor fi prezenţi şi beneficiarii serviciilor oferite de Centrul de Zi Alzheimer din Timişoara.

Pentru mai multe detalii despre acest eveniment, contactati-ne: Alina Golea-0748493052, Vacariu Luminiţa- 0752117201.

Vă așteptăm!

Proiect finanţat prin programul YouthBank Timişoara

Sibiu: Peisagişti germani şi austrieci din secolele XVII-XIX din colecţia Muzeului Naţional Brukenthal Sibiu

peisagisti-germani-austrieci-Brukenthal-Sibiu

Expoziţia: Peisagişti germani şi austrieci din secolele XVII-XIX din colecţia Muzeului Naţional Brukenthal Sibiu

Locaţia: Muzeul de artă Timişoara, Palatul Baroc, Piaţa Unirii, nr.1

Vernisaj:  vineri, 1 iunie 2012, ora 17

Durata:    1 iunie – 1 iulie 2012

Curatori: Dr. Valentin Mureşan, Muzeul Naţional Brukenthal Sibiu, Galeria de Artă

Marius Cornea, Muzeul de Artă Timişoara

Parteneriatului dintre Muzeul Naţional Brukenthal Sibiu şi Muzeul de Artă Timişoara a fost inaugurat cu o expoziţie de natură statică germană şi austriacă din colecţia Pinacotecii Brukenthal, deschisă la Timişoara în 2011. În acest an, cunoscuta galerie de artă sibiană oferă publicului timişorean o etalare de peisaje aparţinând tot pictorilor şcolii germane şi austriece şi însumând 24 de tablouri. Pentru a-l face cunoscut pe întemeietorul faimosului muzeu sibian, în expoziţie e inclus şi ultimul portret ad vivum (făcut pe la 1800), al baronului Samuel von Brukenthal (1721-1803). Dar în expunerea actuală sunt prezente nu numai lucrări din colecţia sa – ce cuprinde mai ales opere ale unor pictori din secolele XVII-XVIII – ci şi câteva peisaje achiziţionate de Muzeu la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Lucrările prezentate ilustrează evoluţia peisajului german şi austriac, care (ca şi în cazul celorlalte genuri), în secolele XVII-XVIII asimilează eclectic influenţe ale diverselor şcoli europene, desfăşurând compoziţii şi efecte baroce. Caracteristici ale peisagisticii olandeze se observă la Hans Graf (1653-1710) sau la Christian Hülfgott Brand (1695-1756), iar influenţe italiene la Franz Beich (1665-1748) şi la Gabriel Canton (1710-1753). Apoi, sub influenţa peisagisticii lui Poussin şi Lorrain, Anton Faistenberger (1663-1708) dezvoltă unele note clasiciste. Lucrările lui Max. Josef Schinnagel (1694-1761) marcate de stilul lui Salvator Rosa, aduc deja elemente ce vor deveni caracteristice peisajului romantic de la începutul secolul XIX. Spre mijlocul acestui secol se constată o apropiere de natură ca model, (ca la August Behrendsen (1819-1886), dar cu accentuarea rigorilor desenului impus de stilul academist, care mai târziu, va fi combinat cu jocuri de lumină şi culoare specifice impresionismului, ca în peisajul lui Ludwig Hans Fischer (1848-1912).

În cadrul vernisajului, vor lua cuvântul Marcel Tolcea, directorul Muzeului de Artă Timişoara, Alexandru Gh. Sonoc, şeful Galeriilor de Artă ale Muzeului Brukenthal, Valentin Mureşan şi Marius Cornea, curatori.

Expoziţia va fi deschisă până în data de 1 iulie a.c. şi poate fi vizitată zilnic între orele 10-18 (lunea închis).

Bogdan Nădăştean

Compartiment Relaţii Publice

Muzeul de Artă Timişoara

0728 278 631

www.muzeuldeartatm.ro

București: vernisajul expoziţiei de sculptură şi tapiserie „Jocuri de copii”, autor Rita Şhapira Shain

INVITATIE_RITA-SHAPIRA-SHAIN

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită vineri, 1 Iunie 2012, ora 10.00, la vernisajul expoziţiei de sculptură şi tapiserie „Jocuri de copii”, autor Rita Şhapira Shain.

Cu această expoziţie, artista îşi exprimă cele mai frumoase gânduri faţă de copilărie şi ii aşteaptă pe toţi copiii Bucureştiului si să îi treacă pragul, într-un periplu prin lumea sculpturii şi a tapiseriei. Autoarea doreşte să ţină şi un mic workshop în care le va vorbi copiilor despre sculptură şi educaţia prin artă.

Membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România din anul 1999 şi sculptor de renume mondial, Rita Şhapira, a urmat cursurile Academiei de Artă din Bucureşti unde a studiat sculptura cu maestrul Medrea şi a participat la majoritatea expoziţiilor de sculptură şi artă decorativă din România  http://www.cimec.ro/PaginiGazduite/rita/default.htm

Operele sale fac parte din colecţii private aflate în ţări precum: Canada, Mexic, Statele Unite, Elveţia, România şi Israel. O parte din acestea vor putea fi vizitate la Sala de expoziţii „Gheorghe Focşa” a Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” în perioada 1 – 10 Iunie 2012, de miercuri până duminică, între orele 11.00 – 19.00.

RSVP 021/317 91 03 int. 143

Va asteptam cu drag!


Biroul Relatii Publice:

Iuliana Grumazescu

muzeograf

Telefon: 317. 91. 03/ interior 143

muzeulsatului_ig@yahoo.com

iulia.grumazescu@muzeul-satului.ro

Soseaua Kiseleff nr. 28-30, sector 1, Bucuresti

www.muzeul-satului.ro Citește mai mult

Timişoara: Ioan Iacob – Prima Lux, Prima Nox

afis_iacob

Expoziţia: Ioan Iacob – Prima Lux, Prima Nox
Locaţie:    Muzeul de Artă Timişoara, Palatul Baroc, Piaţa Unirii nr.1
Vernisaj:   Vineri, 1 iunie 2012, ora 18
Durata:     1 iunie – 1 iulie 2012
Muzeul de Artă Timişoara organizează expoziţia pictorului Ioan Iacob. Născut în 1954 în apropiere de Mediaş, artistul emigrează împreună cu familia în 1975 în Germania.
Absolvent al Institutului de Artă din Düsseldorf, Ioan Iacob s-a făcut remarcat încă din studenţie şi apreciat în lumea colecţionarilor şi a galeriştilor.
A expus în numeroase oraşe din Germania, dar şi în Bruxelles, Liège, Haifa sau Tel-Aviv. Recent, a avut o serie de expoziţii în România, la Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia, la Cluj, Sibiu sau Constanţa.
În cadrul vernisajului va lua cuvântul Marcel Tolcea, directorul Muzeului de Artă Timişoara.
Expoziţia se va afla pe simeze până în data de 1 iulie 2012, putând fi vizitată zilnic între orele 10 – 18 (lunea închis).
Bogdan Nădăştean
Compartiment Relaţii Publice
Muzeul de Artă Timişoara
0728 278 631
www.muzeuldeartatm.ro

Brăila: simpozionul „Poetica Anei Blandiana – exerciţii de asceză”

afis-Simpozion-poetica-Anei-Blandiana

Simpozion „Poetica Anei Blandiana – exerciţii de asceză”

Muzeul Brăilei în parteneriat cu Şcoala cu clasele I-VIII „Constantin Sandu Aldea” Brăila organizează joi, 31 mai 2012, ora 17, la Casa memorială „Panait Istrati” din Grădina Publică, simpozionul „Poetica Anei Blandiana – exerciţii de asceză”, în cadrul etapei I a Festivalului Naţional de Creaţie şi Interpretare „Ana Blandiana”.

Invitaţi de onoare: Ana Blandiana, Romulus Rusan, Nicolae Băciuţ.

Participă profesori şi elevi de la şcoli şi licee din Brăila şi Galaţi.

Coordonatorul festivalului: Gabriela Vasiliu.

Moderatorul simpozionului: Zamfir Bălan.

Diana Cosarca
Muzeul Brailei
Serviciul Relatii Publice
Piata Traian nr.3
tel. 0339401003 fax 0339401002
www.muzeulbrailei.ro

program1-Simpozion-poetica-Anei-Blandianaprogram2-Simpozion-poetica-Anei-Blandiana

Mogoşoaia: George Tiutin la Casa Artelor de la Palatul Mogoşoaia

Invitatie GTiutin - Pamant-Cosmos - A5.indd

George Tiutin la Casa Artelor de la Palatul Mogoşoaia

02 -20 iunie 2012

 

 

Pământ versus Cosmos este deviza metaforică sub care George Tiutin, distins ceramist format la începutul anilor ’60 în atelierul condus de arhitectul Mac Constantinescu şi de sculptoriţa Zoe Băicoianu, revine la palatul Mogoşoaia. În intenţia autorului, această expoziţie constituie un omagiu adus dascălilor săi.

La Casa Artelor, artistul îşi prezintă creaţiile realizate în ultimul deceniu asamblate într-o instalaţie simbolică ce compune, prin juxtapuneri ale obiectului savant elaborat cu materia brută (lut, caolin sau material refractar) două metafore spaţiale de o deosebita forţă. Cu o supremă exigenţă faţă de sine şi de profesie, Tiutin aduce în faţa publicului doar două din numeroasele cicluri pe care le-a creat de-a lungul timpului; ambele fac apel la aceleaşi forme de sferă aplatizată, una trimiţând prin istorie – sugerată în desenul grecesc – la teluric, cealaltă amintind, prin textura intens licitată, de viaţa cristalizată în misterioase concreţiuni geologice, cuprinse şi ele în marea curgere universală care este cosmosul. Textul programatic al colegului său de generaţie şi de opere monumentale, Florin Ciubotaru, semnalează just demersul actual al lui Tiutin, drept „un efort de cuprindere“, o contrapondere faţă de fragmentarul si puţin semnificativul dominante în lumea contemporană.

Expoziţia care se va deschide sîmbătă, 02 iunie, ora 17, va fi prefaţată de criticul de artă Mihai Plămădeală.

Parteneri media: modernism, diseara, senso tv, artactmagazine, calendar evenimente, looms, artindex.


 

Doina Mândru

Invitatie GTiutin - Pamant-Cosmos - A5.indd

Mogoşoaia: Rendezvous cu tango

AFIS TANGO A

Duminică 3 iunie, ora 17, Rendezvous cu tango, la Palatul Mogoşoaia

Tango: rendezvous internaţional este un concert omagial conceput de Alejandro Drago în memoria marelui compozitor Astor Piazzolla, legendă a muzicii argentiniene de care ne despart 20 de ani. Repertoriul ales introduce auditoriul în istoria tangoului, prezentând opere ale unor argentinieni care au compus tango înaintea lui Piazzolla, ale unor contemporani sau continuatori ai marelui Astor, în aranjamentul muzical semnat de Alejandro Drago. La Palatul Mogoşoaia, vor răsuna acordurile calde ale muzicii lui Mariano Mores, Sonia Possetti, Julián Plaza, Gerardo Matos Rodríguez, Alejandro Drago şi Astor Piazzolla.

Concertul omagial Piazzolla debutează în 02 iunie la Bistriţa şi are ca protagonişti o mică orchestră internaţională, cu 9 instrumentişti care evoluează în Argentina, Olanda, Portugalia, Romania, Ungaria, Statele Unite. Tango rendezvous internaţional va fi reluat joi 7 iunie, ora 18, la sala Radio.

Organizatori: Societatea de Concerte Bistriţa şi Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti.

Sponsori: Şerban şi Asociaţii, Looms, EximBank.

Parteneri media: Radio Romania Cultural, Sapte Seri, Zile şi Nopţi, Agenţia de carte.ro, ArtActMagazin, Calendar evenimente, Diseara.ro, Sensotv, Modernism, Looms, Artindex.

Doina Mandru

București: Atelierele pentru copii de 4-8 ani – Despre teatru, artă și arhitectură

marioneta Lowendal

marioneta Lowendal

GLOBAL MINDSCAPE ÎN PARTENERIAT CU FUNDAȚIA LӦWENDAL

organizează

 

Atelierele pentru copii de 4-8 ani

Despre teatru, artă și arhitectură

 

Global Mindscape și Fundația Lӧwendal invită copiii cu vârsta de 4-8 ani să participe la atelierele “Despre teatru, artă și arhitectură” coordonate de Angelica Iacob, cu participarea artistului Eduard Constantin.

Atelierele sunt realizate la sediul Fundației Lӧwendal.

sediul Fundației Lӧwendal

sediul Fundației Lӧwendal

Copiii vor fi introduși în farmecul Bucureștiului de altădată: plină de eleganță și pitoresc, vila din zona fostului Parc Ioanid este reprezentativă pentru arhitectura neoromânească de la începutul secolului al XX-lea. Copiii vor observa modul în care lumea artei și cea a teatrului s-au împletit în creația artistului George Lӧwendal și vor realiza propriile lucrări inspirate de colecția găzduită în această locație inedită.

Atelierele se desfășoară astfel:

Sâmbătă, 26 mai, ora 11.00 – Detalii arhitecturale; ne familiarizăm cu arhitectura neoromânească și cu povestea Parcului Ioanid, iar în final pictăm ce ne-a plăcut mai mult din vila care adăpostește Fundația Lӧwendal

Sâmbătă, 2 iunie, ora 11.00 – Vitraliul; observăm vitraliul din salonul de la intrare, privim exemple și din alte locații, apoi realizăm proiecte de vitraliu

Sâmbătă, 9 iunie, ora 11.00 – Personajul și costumul; admirăm portrete și schițe de costum semnate Lӧwendal, iar apoi ne potretizăm în costume și decoruri fanteziste

Sâmbătă, 16 iunie, ora 11.00 – Despre marionete – “păpușa are mișcări mult mai vii decât omul adevărat, pe care îl stingheresc construcția anatomică și legea gravitației” – ne familiarizăm cu schițele de marionete realizate de Lӧwendal și imaginăm personaje și aventurile acestora

Înscrieri:

e-mail: office@globalmindscape.ro, telefon: 0724 083 932, 0758 833 263 (Angelica Iacob)

Locație: P-ța Gh. Cantacuzino nr. 1, sector 2, București (lângă Grădina Icoanei)

Tarif: 40 lei / copil / atelier

Pentru participarea la minim trei ateliere și pentru înscrierea copiilor din aceeași familie se oferă o reducere de 5%

www.globalmindscape.ro, www.lowendal.ro

Mănăstirea Secu, jud. Neamț: Simpozionul Național „Rolul Mănăstirii Secu în viața religioasă a Țării Moldovei”

SIMPOZIONUL NAȚIONAL

„Rolul Mănăstirii Secu în viața religioasă a Țării Moldovei”

 

 

Mitropolia Moldovei și Bucovinei – Arhiepiscopia Iașilor, Mănăstirea Secu, jud. Neamț și Complexul Muzeal Național ”Moldova” Iași organizează Simpozionul Național „Rolul Mănăstirii Secu în viața religioasă a Țării Moldovei”, ediția I, în perioada 25 – 27 mai 2012.

La deschiderea oficială a Simpozionului, care va avea loc vineri, 25 mai 2012, ora 11.00, la Mănăstirea Secu, jud. Neamț, vor participa reprezentanți ai autorităților locale din județul Neamț, reprezentanți ai Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și stareții marilor mănăstiri din județul Neamț.

Lucrările Simpozionului se vor desfășura pe data de 25 mai între orele 15.00 – 18.30, continuând a doua zi, 26 mai, între orele 11.00 – 14.00. Vor fi prezenți și cercetători din Republica Moldova, prilej cu care se va încheia un Protocol de colaborare în baza căruia grupe de studenți din Basarabia vor putea efectua practica arheologică pe șantierul arheologic sistematic de la Mănăstirea Secu, deschis la ruinele unui vechi schit al mănăstirii.

Organizatorii intenționează să permanentizeze această manifestare cultural-științifică, iar materialele prezentate vor fi editate într-un Buletin informativ.

Director General, Dr. Lăcrămioara Stratulat

Șef Birou Relații Publice, Dr. Tamilia Marin

Călăraşi: expoziţia MĂRTURII CREŞTINE LA NORDUL DUNĂRII

afis-crestinism-calarasi

Muzeul Dunării de Jos, în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Brăilei, Muzeul Judeţean Ialomiţa şi Protoieria Călăraşi vă invită

miercuri, 23 mai a.c., ora 1230 , la deschiderea expoziţiei

MĂRTURII CREŞTINE LA NORDUL DUNĂRII

Expoziţia se concentrează asupra unui important fenomen religios şi social – începuturile creştinismului la Dunărea de Jos.

Perioada de început a vieţii creştine în nordul Dunării este confirmată de un număr apreciabil de piese arheologice paleocreştine, descoperite în peste o sută de aşezări daco-romane.

Astfel, pot fi admirate în vitrinele muzeului piese de importanţă capitală pentru spaţiul nord dunărean – Donariul de la Biertan (sec. IV p. Ch.), opaiţul de bronz de la Luciu, opaiţul de la Capidava cu silueta lui Iisus Hristos în relief, sau Tetraevangheliarul de la Humor, prima carte bisericească tipărită în limba română la ordinul lui Ştefan cel Mare (copie).

Toate acestea demonstrează vechimea creştinismului la nordul Dunării şi faptul că acest spaţiu este unul din primele încreştinate.

Piesele expuse au, deopotrivă, valoare religioasă, artistică, dar, mai ales, una istorică, acestea constituind un element de permanenţă în trecerea prin istorie a poporului român şi a bisericii sale.

Manager, Dr. Marian NEAGU

Cercetător, Dr. Valentin PARNIC

Zalău: proiectul cultural „Familia în Week-end la muzeu”

Muzeul Județean de Istorie și Artă vă invită la manifestările organizate în perioada 18 – 20 mai 2012 la Muzeul de Artă „Ioan Sima”, în cadrul derulării proiectului cultural „Familia în Week-end la muzeu”.

Proiectul cultural „Familia în week-end la muzeu” organizat de Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău,  cu finanțare de la Administrația Fondului Cultural Național se derulează în intervalul aprilie – iunie 2012, în parteneriat cu şapte şcoli din judeţ: Scoala Gimnazială Borla, Şcoala Gimnazială Marca, Şcoala Gimnazială „Traian Creţu” Năpradea, Şcoala Gimnazială Plopiş, Şcoala Gimnazială cu Predare în Limba Maghiară „Bathory Istvan” Şimleu Silvaniei, Şcoala Gimnazială „Corneliu Coposu” Zalău şi Şcoala Gimnazială „Porolissum” Zalău. Contribuţia instituţiilor şcolare constă in realizarea unei expoziţii de catre elevi, de la documentare, colectare, expunere, mediatizare la prezentare şi diseminare. Această activitate inedită are menirea de a familiariza tinerii cu specificul activităţii de muzeografie, vernisajul expoziţiei intitulate „ Viaţa de familie prin obiecte şi fotografii” este programat pentru vineri 18 mai 2012, la Galeria de Artă „Ioan Sima”, locul unde se vor derula toate activităţile proiectului cultural.

În zilele de sâmbătă şi duminică (19-20 mai 2012), pe lângă concursurile de desene pe asfalt şi pe carton, participanţii vor putea urmări evoluţia trupelor de reconstituire istorică „Lupii Daciei” şi „Vulturii Romei” formate din elevii de clasa a IV-a de la Şcoala Gimnazială „Simion Bărnuţiu” din Zalău, urmată de iniţierea copiilor în jocuri din trecut (ţurca, rota şi Ţări, oraşe, fete, filme sau băieţi…) şi „micii arheologi în căutarea de comori”.

Ca elemente de noutate, copiii vor fi familiarizaţi cu noţiunea de restaurator şi implicarea efectivă în realizarea de còpii ştiinţifice (replici) după piese de podoabă purtate în epoca romană şi iniţiaţi în tehnica de scriere antică pe tăbliţe cerate, fiind premiate cele mai reuşite redări caligrafice. La finalul manifestărilor va fi desemnată şi premiată FAMILIA EVENIMENTULUI, cea care s-a implicat în cele mai multe activitați derulate pe parcursul celor două zile.

Evenimentele derulate prin intermediul acestui proiect cultural au rolul de a stimula interesul pentru valorile de patrimoniu cultural deţinut în familie şi oferirea unei alternative de petrecere a timpului liber la muzeu, în scop cultural-educativ şi recreativ pentru întreaga familie.

Slobozia: Noaptea Muzeelor la Muzeul Județean Ialomița

In cadrul programului european Noaptea Muzeelor, care are drept scop descoperirea si constientizarea  valorilor culturale, sensibilizarea unui public larg in fata unui bogat si divers patrimoniu cultural, Muzeul Judetean Ialomita participa cu o tematica diversa pentru toate categoriile de public si anume accesul gratuit in expozitia permanenta ,,Evoluția comunităților umane în bazinul Ialomiței. Omul și râul.” , Colectia de arta ,,Nicolae si Zamfira Tuzlaru” si expozitia  temporara  ,,Pasari si Flori”.

Sambata, 19 mai 2012, intre orele 22:00-1:00, accesul publicului este gratuit, acesta va beneficia de ghidaje de specialitate din partea personalului institutiei. De asemenea, vor avea loc proiectii de filme referitoare la istoria,  cultura si traditia judetului Ialomita. Intre orele 21:00-22:00, in cadrul acestui program  ca fi prezentata o piesa de teatru in limba franceza sustinuta de trupa de teatru a Colegiului National MIHAI VITEAZUL.

Va asteptam!

 

Muzeul Judetean Ialomita

Biroul de Relatii cu Publicul

Liliana Burlacu

Iași: Colocviul ELENA CUZA – ISTORIA UNEI VIEȚI

Colocviul ELENA CUZA ISTORIA UNEI VIEȚI

Muzeul Unirii din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași organizează Colocviul Elena Cuza Istoria unei vieți. Lucrările se vor desfășura luni, 21 mai 2012, ora 16.30, la Muzeul Unirii- Sala Dublei Alegeri.

La acest eveniment vor participa muzeografi din București, Piatra Neamț, Vaslui și Galați. Vor fi susținute comunicări despre personalitatea Principesei Elena Cuza, epoca în care ea a trăit și reședințele în care aceasta a locuit, în diverse perioade ale vieții sale.

Director General, Dr. Lăcrămioara Stratulat

Șef Birou Relații Publice, Dr. Tamilia Marin

Sf. Gheorghe: Noaptea muzeelor la Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni

afis-noaptea-muzeelor-2012-sf-gheorghe

Ziua Internaţională a Muzeelor şi Noaptea muzeelor

la Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni

În acest an comunitatea muzeală de pretutindeni marchează 35 de ani de la lansarea Zilei Internaţionale a Muzeelor – 18 mai. Scopul acestei zile este de a promova rolul muzeelor într-o societate aflată în continuă schimbare.

Tema anului 2012, în jurul căreia sunt axate toate activităţile din muzeele din întreaga lume este: Muzeele într-o lume în schimbare. Noi provocări, o nouă inspiraţie. ICOM (International Council of Museums – Consiliul Internaţional al Muzeelor) spunea că „Astăzi lumea se schimbă într-un ritm tot mai rapid. Noile tehnologii generează idei noi, gigabiţi de informaţii, noutăţi de o instabilitate în continuă creştere, toate acestea fiind livrate prin intermediul social media. Muzeele moderne trebuie să concureze cu acest furios ritm al mediului înconjurător pentru a se putea face auzite.”

Pentru a întâmpina aceste realităţi înconjurătoare Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni a deschis, în data de 18 mai 2011, noile sale expoziţii, care au îmbinat armonios caracteristicile noilor tehnologii cu informaţia ştiinţifică rezultată în urma cercetărilor din diverse domenii.

Vineri, 18 mai 2012, vă aşteptăm să vizitaţi gratuit expoziţiile noastre şi să ne spuneţi părerea dumneavoastră:

Aşezarea preistorică Păuleni Ciuc Dâmbul Cetăţii – sediul central, Sf. Gheorghe

Prima Şcoală Românească din Sfântu Gheorghe

Casa memorială Romulus Cioflec din Araci

Sâmbătă, 19 mai 2012 sărbătoarea continuă, imediat după Parada Cârnaţilor! Pentru prima dată în calitate de membri ai RNMR (Reţeaua Naţională a Muzeelor din România) şi pentru a 5-a oară în oraşul Sfântu Gheorghe găzduim Noaptea Muzeelor. Începând cu orele 17:00 vă aşteptăm în curtea muzeului cu muzică pe toate gusturile: muzică populară din Ardeal şi din împrejurimi, în limbile română şi maghiară, muzică irlandeză, pop, blues, surprize de tot felul şi multă, multă voie bună. Invitaţii noştri din acest an: Formaţia Mioriţa (Întorsura Buzăului), Feri Ségercz şi prietenii săi, Elena Stoica Band (Bucureşti), Youvenis (Întorsura Buzăului), Alexandra Cîrlănescu, Remus Vlăduceanu şi Selfish Murphy (Sfântu Gheorghe). Ora chitarelor este dedicată tuturor celor care doresc să ne cânte o melodie. Luaţi-vă cu voi instrumentele sau doar curajul şi veniţi să cântaţi alături de noi!

Dacă programul din curte se va încheia în jurul orelor 23:00, asta nu înseamnă că închidem muzeele, dimpotrivă. Vă aşteptăm să vizitaţi expoziţia „Aşezarea preistorică Păuleni Ciuc Dâmbul Cetăţii” care va fi deschisă până la ora 02:00 am, şi punctele muzeale Prima Şcoală Românească din Sfântu Gheorghe şi Casa Memorială Romulus Cioflec din Araci, care vor putea fi vizitate până la orele 24:00, la cerere, pe bază de programare, la nr. de telefon 0267 – 314139, respectiv 0735561675.

Pentru detalii despre invitaţii noştri şi alte informaţii vă rugăm vizitaţi pagina de internet www.mncr.ro sau pagina de Facebook a muzeului.

Partenerii noştri în organizarea evenimentului sunt Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, Asociaţia Cultural-Ştiinţifică „Carpaţii Răsăriteni” din Sf. Gheorghe şi CPECA Covasna.

Parteneri media: Observatorul de Covasna, Mesagerul de Covasna, www.intorsura.ro .

Vă aşteptăm cu drag!

Dacă nu sunteţi în apropierea noastră vă recomandăm să vizitaţi alte muzee din ţară care sărbătoresc Noaptea Muzeelor la acest sfârşit de săptămână, şi care vă aşteaptă cu o ofertă culturală variată. Pentru a afla ce vă oferă puteţi accesa link-ul de mai jos:

http://www.noapteamuzeelor.ro

Cu deosebit respect,

Andrea Deák

Şef-secţie

Cristina Felea

Muzeograf PR

București: Al patrulea circuit muzeal pentru publicul bucureștean

Al patrulea circuit muzeal pentru publicul bucurestean

19 mai 2012

Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes care se afla deja la a opta editie si este sarbatorit de aproximativ 3.000 de muzee din Europa, la care s-au inscris cca 130 de muzee din Romania – in crestere fata de editiile anterioare. In acest an, Noaptea Muzeelor se va desfasura sambata, 19 mai. Reţeaua Naţionala a Muzeelor din Romania (RNMR) este partener oficial al evenimentului la nivel international. RNMR invita publicul sa afle detalii despre activitatile organizate cu aceasta ocazie de catre muzeele din Romania vizitand site-ul www.noapteamuzeelor.ro. De asemenea, din 2011 RNMR coordoneaza si organizarea circuitului muzeal din Bucuresti, care a fost initiat in 2008 de catre Muzeul National de Arta al Romaniei. In 2012, RNMR propune vizitatorilor, in premiera, si un circuit-pilot in Cluj.

In Bucuresti vizitatorii pot alege sa-si petreaca noaptea de 19 spre 20 mai 2012 parcurgand atat muzee care si-au facut o traditie din sarbatorirea acestui eveniment, cat si muzee sau organizatii culturale care s-au alaturat in 2011 sau chiar in acest an. Printre muzeele care se afla la prima participare amintim: Muzeul de Arta Veche Apuseana “Ing. Dumitru Furnica-Minovici”, Muzeul National al Pompierilor, Universitatea Spiru Haret, Scoala Centrala si Biblioteca Naţionala a Romaniei (World Press Photo Romania, in colaborare cu Fundaţia Culturala EIDOS). Muzeele isi asteapta vizitatorii sa le descopere expozitiile si sa participe la activitatile speciale.

Publicul poate opta sa mearga din muzeu în muzeu cu bicicleta I’Velo, cu un MINI-taxi Noaptea Muzeelor sau cu autobuzul RATB Noaptea Muzeelor. Mai mult decat atat, vizitatorii sunt invitati sa completeze taloanele de concurs si sa dea check-in pentru a castiga premiile puse in joc (trei biciclete MINI Folding Bike si cinci telefoane Samsung Galaxy Note).

Animatia evenimentului poate fi vizualizata urmand urmatorul link:

http://www.youtube.com/watch?v=OKIwlimXhZM&feature=BFa&list=UL2iYozfEXEbQ

Cu bine,

Angelica Iacob

Coordonator Noaptea Muzeelor România

contact@noapteamuzeelor.ro, noaptea_muzeelor@yahoo.com

0724 083 932, 0758 833 263

www.noapteamuzeelor.ro

Deva: Noaprea muzeelor la Muzeul Civilizatiei Dacice și Romane

invitatie-noapte-alba-deva

Noapte alba la Muzeul Civilizatiei Dacice si Romane Deva

 

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva în colaborare cu Consiliul Judeţean Hunedoara, Asociaţia „Terra Dacica Aeterna”, Asociaţia „Ordinul Arcaşilor Hunedoreni”, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Hunedoara, Liceul de Muzică şi Arte Plastice „Sigismund Toduţa” Deva, Palatul Copiilor Deva şi Societatea de Radiodifuziune Bucureşti organizează sâmbătă, 19 mai, evenimentul cultural Noaptea Muzeelor.

 

Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi aflat deja la a VIII-a ediţie. Evenimentul este patronat şi anul acesta de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM). Noaptea muzeelor este pandantul nocturn al Zilei Internaţionale a Muzeelor, care are loc pe 18 mai. Aproximativ 3.000 de muzee din Europa sărbătoresc anual evenimentul.

 

Printre aceste muzee se numără şi Muzeul devean şi filiale sale din teritoriu, respectiv muzeele din Brad şi Orăştie.

 

Activităţile organizate de Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva se desfăşoară la clădirea Magna Curia, sâmbătă, 19 mai, între orele 12,00 – 24,00 după următorul program:

 

12,00 – 24,00 – Demonstraţii de luptă şi tehnică militară susţinute de Asociaţia „Terra Dacica Aeterna”.

 

12,00 – 20,00 – Vizionare de filme istorice şi audiţii de piese de teatru. Anul 2021, declarat „Anul Caragiale”, este astfel marcat şi de muzeul nostru prin audiţiile celor mai cunoscute schiţe ale lui I.L. Caragiale transpuse în domeniul dramatic de cunoscuţi actori ai scenei româneşti.

 

16,00 – Vernisajele a trei expoziţii, cea de Ştiinţele Naturii care face parte din expoziţia de bază a muzeului, una de fotografie realizată de Palatul Copiilor Deva şi una de artă plastică, care reuneşte tablourile artistei Gabriela Brănescu şi a unor elevi de la Liceul Pedagogic „Sabin Drăgoi” din Deva.

 

17,00 – 18,00 – Concert susţinut de elevi ai Liceului de Muzică şi Arte Plastice „Sigismund Toduţa” Deva.

 

La dispoziţia publicului vor fi puse standuri cu produse alimentare, artizanal-meşteşugăreşti ş.a.

 

Muzeul de Etnografie Brad vernisează la ora 17,00 expoziţia „Ceramica de Obârşa”, care va putea fi vizitată până la orele 22,00.
             Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Orăştie îşi va desfăşura activităţile între orele 19.00 – 24.00, după următorul program:
19.00 – 19.30 – parada portului popular.
19.30 – 20.00 – cuvânt de deschidere din partea oficialităţilor.
20.00 – premierea participanţilor la parada portului popular şi tombolă.
20.30 – vernisajul expoziţiei temporare „Strai de sărbătoare, textură şi culoare”.
22.00 – 24.00 – simpozion ştiinţific: „Ţinutul Orăştiei”.

 

Intrarea va fi liberă la toate unităţile muzeale.
Gina Boda
Sef Birou Relatii cu Publicul

 

Constanţa: Noaptea muzeelor cu Clio şi Euterpe

constanta

Sâmbătă, 19 mai 2012, între orele 20:00 – 24:00, la sediul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Piaţa Ovidiu nr. 12, va avea loc manifestarea Noaptea muzeelor cu Clio şi Euterpe (intrarea liberă).
Veţi avea ocazia să audiaţi pagini memorabile din repertoriul muzical clasic în interpretarea artiştilor scenei constănţene şi studenţilor de la specializarea canto din cadrul Facultăţii de Arte a Universităţii Ovidius.

Secretariat MINAC

București: evenimentul aniversar Anotimpuri – Muzeul Satului – 76 de ani (1936-2012)

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în perioada 17-20 mai, evenimentul aniversar Anotimpuri – Muzeul Satului – 76 de ani (1936-2012).

Cu acest prilej, sunt sărbătoriţi nu numai cei 76 de ani de existenţă ai unei instituţii – emblemă a României, dar şi ctitorii muzeului – Dimitrie Gusti şi Şcoala Sociologică de la Bucureşti.

Astfel, pe parcursul a patru zile, vizitatorii vor avea ocazia să participe la ateliere interactive ale meşterilor populari, să viziteze 5 expoziţii cu tematici diverse, să asculte muzică populară românească, dar şi muzica etniilor conlocuitoare, muzică clasică şi ritmuri irlandeze.

Vor fi 3 momente speciale în programul aniversar pe care vizitatorii nu trebuie să le piardă: recitalul potpuriu pe strune de ţambal susţinut de cunoscutul artist Marius Mihalache, alături de fiul său, Lorin Mihalache, spectacolul de dans irlandez susţinut de trupa Irish Way şi lecţia de muzică otomană şi demonstraţia de pictură pe apă, momente susţinute de familia Ozkececi şi Centrul Cultural Turc „Yunus Emre” din Bucureşti.

Pe data de 19 mai 2012 se va derula „ Dimineaţa Muzeului„ care face parte din programul european Noaptea Muzeelor..

Din motive de securitate a patrimoniului, Muzeul Satului nu poate fi vizitat noaptea. De aceea, propune vizitatorilor ca în fiecare an, o plimbare cultural-matinală, cu un program antrenant : târg cu meşteri populari, muzică populară românească, muzică tradiţională a etniilor, expoziţii, muzică jazz, spectacol de dans irlandez în dialog cu căluşarii din România, ateliere demonstrative de olărit şi ţesut cu participare gratuită, bucate alese şi multă voie bună.

Biroul Relatii Publice:

Iuliana Grumazescu

muzeograf

Telefon: 317. 91. 03/ interior 143

muzeulsatului_ig@yahoo.com

iulia.grumazescu@muzeul-satului.ro

Soseaua Kiseleff nr. 28-30, sector 1, Bucuresti

www.muzeul-satului.ro

București: Noaptea muzeelor la VASILE GRIGORE

Imprimer

MUZEUL DE ARTĂ

„VASILE GRIGORE – PICTOR ŞI COLECŢIONAR”

Str. Maria Rosetti nr. 29, sector: 2, BUCUREŞTI Tel/Fax: +40-21-211.54.09

Am pregătit:

* Secvente inedite (foto, film, înregistrari audio) din arhiva pictorului Vasile Grigore.

* „Vechi şi nou în obiectiv”: Expoziţie de fotografii realizate de elevii Liceului C.A.Rosetti în zona adiacenta Muzeului si nu numai…
Cele mai bune lucrări vor fi premiate.

* Pentru microbişti : Finala UEFA Champions League 2012 poate fi urmărită şi la Muzeul Vasile Grigore. Vom înregistra cu această ocazie „Scorul” dintre Noaptea Muzeelor şi Regele fotbal.

* Istoria unui obiect:
Lampă pentru petrol (sfarsitul secolului XIX)

Galaţi: Noaptea muzeelor la Muzeul de Istorie

image description

Muzeul de Istorie Galaţi vă invită să luaţi parte la

„MARATONUL EXPOZIŢIONAL”

care se va desfăşura în perioada 18 – 21 mai 2012, şi va cuprinde următoarele secţiuni:

 

ZIUA INTERNAŢIONALĂ A MUZEELOR

 

Vineri, 18 mai, ora 1230-13 30, vernisajul expoziţiei: „ Sunetul, un miraj perpetuu”, urmat de lansarea lucrărilor apărute sub egida Editurii Muzeului de Istorie Galaţi:

– Basarabia – mărturii documentare (1812 – 2012), autori prof. univ. dr.Ion Negrei şi prof. univ. dr. Ion Şişcanu;

– Basarabia, autor Moise N. Pacu, ediţie facsimilată.

Evenimentul editorial marchează comemorarea a 200 de ani de la răpirea teritoriului românesc dintre Prut şi Nistru.

Lucrările vor fi prezentate de :

prof. univ. dr. Ion Şişcanu

conf. univ.dr. Ivan Ivlampie

lect.univ. dr. George Enache

Evenimentele se vor desfăşura la sediul Muzeului de Istorie Galaţi, din Str. Maior Iancu Fotea, nr.2.

NOAPTEA INTERNAŢIONALĂ A MUZEELOR

(program de vizitare: 1800 – 0200)

 

Sâmbătă, 19 mai, ora 2000 , la Muzeul „Casa Cuza Vodă”, din Strada Cuza Vodă, nr.80, vernisajul expoziţiei de numismatică Sistemul monetar românesc – 145 de ani de existenţă.

Între orele 21 – 2130, elevi ai Liceului de Artă „Dimitrie Cuclin” din Galaţi vor susţine un concert nocturn.

Pe tot parcursul Nopţii Internaţionale a Muzeelor, publicul gălăţean este invitat să viziteze expoziţiile găzduite de cele trei secţii ale Muzeului de Istorie Galaţi:

Sediul Muzeului de Istorie Galaţi , Str Maior Iancu Fotea, nr. 2:

a) Expoziţia cu titlul Mărturii arheologice. Situl Negrileşti – Curtea Şcolii.

b) Din ciclul „Colecţii şi Colecţionari” , expoziţia de carte poştală veche, Dor … de satul românesc”, colecţionar Nicolae Stan.

c) Expoziţie de aparatură muzicală şi radiofonică, cu titlul Sunetul, un miraj perpetuu” .

d) Expoziţia Basarabia, pământ românesc”, dedicată unirii Basarabiei cu România (27 martie 1918)

 

Muzeul Casa Cuza Vodă”, Str. Cuza Vodă, nr. 80

a) Expoziţia permanentă: Numismatică, medalistică, filatelie.

b) Expoziţia Ambient monden românesc (a doua jumătate a sec. XIX-prima jumătate a sec. XX).

Muzeul Casa Colecţiilor , Str. Eroilor, nr. 64

 

a) Expoziţia dedicată unei personalităţi din pionieratul aeronauticii româneşti: Smaranda Brăescu – Regina Aerului .

b) Expoziţia Restituiri Maksay.

c) Expoziţia Ambient gălăţean, sfârşitul sec. XIX – începutul sec. XX.

“ÎNTÂLNIRILE DE LA MÂNJINA”

 

Luni, 21 mai 2012, ora 11,30 , la Casa Memorială „ Costache Negri” , din comuna Costache Negri, vă aşteptăm pentru a lua parte la manifestarea tradiţională, Întâlnirile de la Mânjina” ce se va desfăşura sub semnul celor 200 de ani de la naşterea lui Costache Negri (1812 – 2012).

Vizitatorul care trece pragul cadrului expoziţional actual, Ambient românesc – Ambient european: Conacul de la Mânjina , intră în atmosfera tradiţionalelor întâlniri de la Mânjina, la care erau prezenţi Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Alexandru Ioan Cuza …

Ospitalitatea spaţiului este conferită de obiectele de artă decorativă, fotografii şi corespondenţă de familie, lucrări de artă plastică care au aparţinut lui Costache Negri, fiicei sale, familiilor surorilor lui, altor rude şi prieteni, mai mult sau mai puţin cunoscuţi publicului larg.

Pas cu pas, sunt sugerate clipe de viaţă cotidiană patriarhală ale unor oameni care au gândit şi trăit momente importante ale istoriei naţionale.

Programul de la Mânjina se deschide cu un „Te Deum”, serbarea fiind continuată cu programele artistice susţinute de famfara „Valurile Dunării”, de la Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galaţi, şi de grupuri şi ansambluri folclorice din judeţ.

Accesul este GRATUIT pe tot parcursul „MARATONULUI EXPOZIŢIONAL”.

 

Vă aşteptăm la START !

Galaţi: Noaptea Muzeelor la Muzeul de Artă Vizuală

Afis-Noaptea-muzeelor-2012-galati

Sâmbătă 19 mai, Muzeul de Artă Vizuală Galaţi îşi deschide porţile între orele 17.00-01.00, pentru a sărbători  Noaptea Muzeelor împreună cu prietenii săi, vizitatorii. Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi aflat deja la a opta ediţie. Evenimentul este patronat şi anul acesta de Consiliul Europei, de UNESCO ș i de Consiliul Internaț ional al Muzeelor (ICOM).

În curtea muzeului va fi deschis târgul de cadouri şi obiecte lucrate manual ,,Handmade by me”.

Afis-British-Documentary-Galati

La ora 19.00 va debuta ediţia a doua a proiectului “British Documentary iniţiat de British Council Romania, în cadrul programului „New Work- New Audiences”. Proiectul urmăreşte familiarizarea publicului român cu cele mai bune documentare britanice contemporane, premiate la Festivalul Grierson din Marea Britanie şi nu numai. În Noaptea Muzeelor vor fi difuzate 3 documentare, proiecţiile continuând ulterior în fiecare joi, la 18.30, până pe 5 iulie inclusiv.

British-Documentary-Galati

Ora 19.00 EXIT THROUGH THE GIFT SHOP de Banksy

 

„Exit Through the Gift Shop” , realizat de celebrul artist britanic supranumit Banksy, cel a cărui identitate este încă necunoscută publicului, a câştigat 16 premii la festivaluri internaţionale de film şi a primit numeroase nominalizări, în anul 2010 şi în 2011 (inclusiv la premiile Oscar 2011, pentru cel mai bun documentar).O comedie aflată la limita dintre documentar şi reality show, printre elemente de istorie a street art-ului, activism politic şi glamour hollywoodian, filmul îl aduce în prim-plan pe Thierry Guetta care se transformă peste noapte dintr-un cameraman amator într-un artist cu o enormă cotă de piaţă, într-o lume a valorilor discutabile în care superficialitatea şi impostura pot fi calea spre succes.

Ora 21.00 WONDERS OF THE SOLAR SYSTEM: EMPIRE OF THE SUN de Gideon Bradshaw

În acest film,  îl însoţim pe profesorul Brian Cox în călătoriile sale către unele dintre cele mai uimitoare locuri de pe Pământ, pentru a descrie conexiunile noastre strânse cu cea mai mare sursă de energie, Soarele. În India, el este martor al unei eclipse totale de soare, în Norvegia urmărim uluitoarea Auroră Boreală, în America de Sud aflăm legătura dintre forţa apelor şi cea a astrului solar şi,  dincolo de Pământ, vedem răsăritul de pe alte planete din sistemul nostru solar – un film cu imagini extraordinare, de o măreţie şi frumuseţe copleşitoare.

Ora 22.30 ENEMIES OF THE PEOPLE de Rob Lemkin şi Thet Sambath

Unul dintre realizatorii filmului, Thet Sambath, un abil şi dedicat jurnalist de investigaţie, a petrecut 10 ani încercând să se apropie de câţiva dintre cei responsabili pentru uciderea în Cambodgia a aproape două milioane de oameni, în timpul regimului Khmerilor Roşii din a doua jumătate a anilor ’70. Aşa –numitele „Câmpuri ale Masacrului” rămân încă neexplicate, însă, surprinzător, Sambath obţine mărturii şocante şi fără precedent, inclusiv de la „Numărul 2” al fostului regim, Nuom Chea, mărturii ce ne aduc mai aproape de înţelegerea tragediei recente a acestei ţări.

Filmele sunt subtitrate în limba română, iar intrarea este liberă.

Simona Biriş

Organizator proiect British Documentary

Slatina: Noaptea Muzeelor la Muzeul Judeţean Olt

Cu prilejul organizării în premieră la Slatina a evenimentului iniţiat de Ministerul Culturii din Franţa, Noaptea Muzeelor şi organizat în România de R.N.M.R., Muzeul Judeţean Olt vă invită la manifestările dedicate acestui program cultural.

Sunt deschise spre vizitare:

  • Expoziţia permanentă Istorie şi cultură slătineană (etaj)

· Expoziţiile temporare:

Ø Grup 4+4, pictură şi grafică, expun 8 artişti plastici profesionişti, membri U.À.P., România (Traian Boicescu, Gheorghe Gogescu, Viorela Mihăescu, Vintilă Mihăescu, Victor Dima, Lucia Puşcaşu, Petru Vintilă jr., Adrian Socaciu) la Galeria Artis a Muzeului Judetean Olt.

Ø Bărbaţi în arta textilă românească , lucrări de tapiserie şi obiect textil, expun artiştii plastici sus-menţionaţi, galeria de artă contemporană românească Ion Popescu Negreni (etaj)

Atelier de creaţie

  • 17.00-18.30 Pictură pe lemn (decoraţii linguri lemn), cu participarea elevilor de la şcolile Eugen Ionescu şi Vlaicu Vodă din Slatina, la Galeria Artis, de pe bd. A.Ì. Cuza.

Evenimente:

  • 17.00- 19.00 Camellia sinensis- O poveste a ceaiului , cu participarea specialiştilor de la Demmer Teehaus din Slatina
  • 19.00 -20.30 scenetă din schita Five o’clock , de I.L.Caragiale, în interpretarea trupei de teatru a Colegiului Naţional Agricol „Carol I” din Slatina, recent premiată cu Trofeul Caragiale al ediţiei din acest an a concursului Să râdem azi, desfăşurat la Slatina
  • 21.00-24.00 Vizionare filme documentare despre civilizaţia urbană: Slatina aproape uitată şi oamenii ei de neuitat… văzută de Dr. Mircea Serbu şi despre cea tradiţională rurală: Zestrea Românilor

Bucureşti: “Creaţii şi Creaturi din hârtie” – expoziţie de origami –

“Creaţii şi Creaturi din hârtie“

– expoziţie de origami –

19 mai-2 iunie 2012, Sala Interactivă a Muzeului

Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa“ vă invită să vizitaţi expoziţia temporară “ Creaţii şi Creaturi din hârtie“, 19 mai-2 iunie 2012.

Cu ocazia Nopţii Muzeelor, Muzeul Antipa vernisează expoziţia de origami “Creaţii şi Creaturi din hârtie realizată de către Asociaţia De Origami România (ADOR). Această expoziţie poate fi vizitată gratuit între 19 mai-2 iunie în sala interactivă de la etaj.

Expoziţia reuneşte lucrările a 40 de origamişti împătimiţi, din toate colţurile ţării (Bucureşti, Constanţa, Iaşi, Slatina, Cluj, Bacău, Galaţi, Arad, Ploieşti, Sebeş, Craiova, Câmpulung Muscel), de toate vârstele (de la 12 la 50 de ani) şi din toate ariile profesionale (profesori, contabili, geografi, ingineri, piloţi, trezorieri, programatori, dar şi o mulţime de elevi).

Modelele vor fi din cele mai diverse, de la origami clasic, realizat dintr-o singură foaie, la origami modular, format din sute şi sute de piese mai mici. Vizitatorii vor putea admira o cobră realizată dintr-o foaie a cărei dimensiune este de 33cmx990cm sau un model format din 940 de piese. În total expoziţia prezintă 150 de modele diferite, de complexitate medie, ridicată şi foarte ridicată, care cu siguranţă îi vor încânta şi, de ce nu, îi vor inspira pe vizitatori.

Parteneri media: Unitedmedia, comunicatedepresa.ro, Calendar Evenimente, CDPress, Zeppelin, Science Focus, Zile şi Nopţi, Sapte Seri, Centruldepresa.ro, Salut Bucureşti, BeWhere!, SmartFM, RFI, Itsy Bitsy, Oraşul Meu, inParc

Detalii proiect: www.antipa.ro

Informaţii suplimentare: dr. Aurora STĂNESCU, tel. mobil: 0723.149.694, e-mail: auroras@antipa.ro

Târgu-Mureș: Expoziția temporară „Animale din povești”

afis_animale-targu-mures

Expoziția temporară „Animale din povești”

Expoziția temporară „Animale din povești”, organizată de Secția de Științele Naturii din cadrul Muzeului Județean Mureș, își propune să scoată la lumină, din culcușurile lor ascunse în depozitele Secției de Științele Naturii, o serie de animale, pentru a-și ocupa locul, pe care-l merită cu prisosință, de vedete ale celei mai noi expoziții.

Deci, vă dăm întâlnire, cu mic, cu mare, vineri, 18 mai 2012, la ora 12,00, la sediul Secției de Științele Naturii din Târgu-Mureș, de pe str. Horea nr. 24, pentru a vă întâlni cu: ursul brun, vulpea, bursucul, iepurele de câmp, căprioara, hârciogul, dihorul comun, pârșul mare, veverița roșie, cârtița, gaița, corbul, cioara grivă și ciocănitorile, adevărate animale din povești, toate protejate de lege.

Textele explicative conțin, printre altele, curiozități din lumea fiecărui animal expus.

Am beneficiat de sprijinul mai multor parteneri, și anume: Liceul Teoretic ”Bolyai Farkas” din Târgu-Mureș, Colegiul Național ”Unirea” din Târgu-Mureș, Grădinița ”Paradisul Copilăriei” din Târgu-Mureș și Grădinița ”Arlecchino” din Târgu-Mureș, care s-au întrecut în a ne sprijini cu informații științifice de ultimă oră, cu traducerea textelor în limba maghiară, cu culegerea de povești, poezii, ghicitori și cântece.

Copiii de la Grădinița ”Paradisul Copilăriei” din Târgu-Mureș și de la Grădinița ”Arlecchino” din Târgu-Mureș au pregătit un mic moment artistic, cu care ne vor delecta la vernisaj. Nici părinții copiilor nu s-au lăsat mai prejos, furnizându-le acestora costumația necesară realizării momentului artstic.

Daniela Botoș

șef de secție

Sighetul-Marmației: Noaptea Muzeelor

– va anuntam ca din data de 20 Mai 2012, Sectia Etnografie a Muzeului Maramuresului din Sighetu-Marmatiei va avea un nou set de bilete de intrare colectionabile – ilustrate din muzeu;

– aceasta este prima dintr-o serie de actiuni care vor duce la schimbarea tuturor biletelor de intrare la cele trei sectii ale muzeului: Etnografie, Istorie-Arheologie, Stiintele Naturii.

Muzeul Maramuresului va asteapta si la celelalte manifestari dedicate Zilei Internationale a Muzeelor:

– 19 Mai – Expozitia de Etnografie, strada Bogdan Voda nr. 1: vernisare de expozitii, lansare de carte, proiectii de filme documentare;

– 20 Mai – Muzeul satului: vernisare de expozitie, targ de mesteri populari, spectacol folcloric.

Noaptea-muzeelor-2012-Sighetu-MarmatieiSighetu-Marmatiei-noi-bileteSighetu-Marmatiei-20-mai-2012

Galați: Noaptea muzeelor Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii

noaptea-muzeelor-galati

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 19-20 mai 2012, va fi program special de vizitare, în intervalul orar 18:00 – 2:00,
cu ocazia manifestării Noaptea Muzeelor, care se desfăşoară în cele mai importante instituţii muzeale ale Europei, având scopul de a încuraja publicul larg, în special tinerii, să descopere colecţiile muzeelor, în atmosfera nopţii. Intrararea publicului în muzeu se va face doar pe la poarta dinspre punctul de trecere bac, până la ora 1:00!

Accesul va fi gratuit, între orele 18:00-1:00, pentru:

Muzeu:
Expoziţia temporară „Viaţa în pădure”
Expoziţia temporară „Artizanii naturii”
Expoziţia temporară „Diversitatea mineralelor”
Fotoexpoziţia „Insectele”
Microexpoziţia „Fasmide vii”

Acvariu:
Expoziţia temporară „Pești cartilaginoși actuali – rechini, pisici și vulpi de mare”
Expoziţia permanentă „Ihtiofauna bazinului hidrografic al cursului inferior al Dunării”
Expoziţia permanentă „Ihtiofauna recifelor de corali”
Expoziţia permanentă „Ihtiofauna dulcicolă tropicală”

Îi aşteptăm pe toţi „devoratorii de muzee” să intre în minunata lume a peştilor, şi în acest an publicul având ocazia să viziteze spaţiul tehnologic al acvariilor. Astfel, în intervalul orar 18:00-23:30 veţi putea intra în contact cu zona de culise a acvariilor, ea însăşi o expoziţie, prin dotări şi destinaţie. Veţi putea afla mai multe detalii, intrând în dialog cu specialiştii Acvariului, despre tehnica şi procedeele acvaristice prin care sunt asigurate interrelaţiile complexe dintre vieţuitoarele acvatice şi mediul de viaţă artificial în care trăiesc.

Planetariu şi Observator astronomic:
Expoziţia permanentă „Descopera singur Universul”
Expozitia permanentă „Sistemul solar”
Fotoexpoziţia „O scurtă incursiune prin Univers”
Proiecţia multimedia „Două bucăţele de sticlă”
Observaţii astronomice pe terasă

Accesul nu va fi gratuit pentru:

Expoziţia temporară „Reptile vii” (3 lei – copiii, 5 lei – adulţii)
Proiecţiile din cadrul cinematografului 3D (7 lei, indiferent de categoria de vârstă)

Vă aşteptăm cu drag!

http://www.cmsngl.ro

Iași: expoziția „Niccolo Livaditi și epoca sa (1832-1858)””

NICCOLO-LIVADITI

EXPOZIŢIANICCOLO LIVADITI ŞI EPOCA SA (1832-1858)”

 

 

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Muzeul de Artă și Muzeul de Istorie a Moldovei – vă invită la vernisajul expoziției „Niccolo Livaditi și epoca sa (1832-1858)”, ce va avea loc vineri, 18 mai 2012, orele 17.00, la Muzeul Unirii, str. Lăpuşneanu 14.

Expoziţia reuneşte 26 de portrete din colecţiile Muzeului de Artă din Iaşi, Muzeului Naţional de Artă a României din Bucureşti, Muzeului de Artă din cadrul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, Muzeului Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus” şi Muzeului Literaturii Române Iaşi.

Anul acesta se împlinesc 180 de ani de la stabilirea la Iaşi a pictorului italian Niccolo Livaditi, cel care avea să devină portretistul favorit al societăţii moldoveneşti. De-a lungul carierei, acesta a zugrăvit numeroase chipuri de dregători, cucoane, cărturari, negustori, din timpul domniilor lui Mihail Sturdza şi Grigore Alexandru Ghica. Cele mai multe dintre acestea nu au mai fost expuse până acum, aflându-se la prima lor întâlnire cu publicul.

Pictorul Niccolo Livaditi este cel care a introdus în arta plastică de la noi portretul de familie, în care soţii apar alături de copiii lor.

În aceste „cadre pictate” este surprinsă o societate în plină tranziţie, de la modelele orientale spre modele occidentale: se perindă cucoane cu rochii biedermeier, gătite cu bucle „englezeşti”, alături de boieri înveşmântaţi în anteriu şi giubea; tineri purtând redingote apusene („bonjururi”), ofiţeri şi demnitari în noile uniforme, împodobite cu decoraţii otomane şi ruseşti. Aceste portrete sunt excelente documente pentru studiul mentalităţilor, dar şi pentru istoria modei. Dincolo de aceasta, se constată interesul pictorului pentru pătrunderea firii personajelor, pentru expresivitatea portretelor. În portretele realizate de Livaditi apar şi personalităţi ale epocii, precum logofătul Alecu Ghica şi fiul său, domnitorul Grigore Al. Ghica, hatmanul Teodor Balş, logofătul Iorgu Ghica, aga Iancu Manu, Vasile Alecsandri tatăl şi fiul, juristul Gh. Mârzescu, chirurgul Lockmann, actorul Matei Millo.

Multe dintre portretele lui Livaditi sunt lucrări de dimensiuni mici şi mijlocii, menite să fie expuse în intimitatea unui salon de altădată. De aici şi ideea de a prezenta aceste chipuri zugrăvite nu într-o expunere neutră, ci alături de piese de artă decorativă, mobilier, porţelan, argintarie, specifice epocii, care să evoce micul univers al saloanelor de la jumătatea secolului al XIX-lea.

Expoziţia va putea fi vizitată până la 30 iunie 2012.

Director General, Dr. Lăcrămioara Stratulat

Șef Birou Relații Publice, Dr. Tamilia Marin

 

Cu stima,

Gabriela Lazar

Biroul Relatii Publice

CMN MOLDOVA Iasi

Călărași: Noaptea Muzeelor la Muzeul Dunării de Jos

Muzeul Dunării de Jos organizează, sâmbătă, 19 mai a.c., între orele 1800 – 2400, evenimentul cultural-artistic

Noaptea Muzeelor

Publicul va putea vizita gratuit expoziţiile:

Sediu (Str. Progresului nr. 4)

antichitati-calarasi

 

§ FARMECUL DISCRET AL ANTICHITĂŢILOR

 

Expoziţia prezintă superbe vase greceşti care provin din colecţiile Muzeului Naţional de Antichităţi, provenite de la colecţionari pasionaţi din sec. al XIX-lea – începutul sec. al XX-lea : Kalinderu, generalul Nicolae Mavros, fost inspector al carantinelor Dunării între 1829 – 1859 şi secretar al domnitorului Alexandru Şuţu, Duiliu Zamfirescu, Lidia Filipescu, D. Papazoglou.

În premieră absolută, expoziţia de faţă prezintă un vas ce a fost primit cadou de Nicolae Ceauşescu, recuperat după Revoluţie din Palatul Primăverii. Este vorba de o hydrie attică cu figuri roşii ce datează din al doilea sfert al sec. al V-lea î.Chr. cu scene reprezentând thyasos-ul dionysiac. Vasul a fost descoperit probabil în Italia şi a fost donat familiei Ceauşescu de capii Mafiei !

§ MĂRTURII CREŞTINE LA NORDUL DUNĂRII

în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Brăilei şi Muzeul judeţean Ialomiţa.

§ CIVILIZAŢIA ROMANĂ LA DUNĂREA DE JOS – DUROSTORUM

realizată în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a României şi Muzeul de Istorie Silistra.

Secţia etnografie şi artă populară (Str. 1 Decembrie 1918)

§ SUFLETUL DIN ATELIERUL LUI SĂLIŞTEANU

§ GOSPODĂRIA ŢĂRĂNEASCĂ DIN VALEA DUNĂRII

 

Intrarea la manifestarea din 19 Mai este liberă intre orele 1800 – 2400!!

Va aşteptăm cu prietenie !

Director, Dr. Marian NEAGU

Responsabil relaţii publice, Andreea L. PARNIC

Sfântu Gheorghe: 130 de ani de la nașterea scriitorului Romulus Cioflec (1882-1955)

Suita manifestărilor dedicate împlinirii a 130 de ani de la nașterea scriitorului Romulus Cioflec (1882-1955) continuă, în organizarea Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, la Casa memorială „Romulus Cioflec” din Araci.

Cu ocazia Zilei Internaționale a Muzeelor, care în acest an se sărbătore ște pentru a 35-a oară, la Casa memorială „Romulus Cioflec”, va avea loc, joi 17 mai 2012, un eveniment cultural intitulat „Acasă la familia Cioflec”. Organizatorii și-au propus ca pe lângă informațiile privind viața și activitatea scriitorului Romulus Cioflec, să ofere lămuriri cu privire la alți membri ai familiei Cioflec, deoarece „scriitorul Romulus Cioflec mai reprezintă încă un destin literar cu multe necunoscute. De asemenea menţionăm că mulţi dintre membrii familiei Cioflec au constituit repere pe harta culturală a ţării” (Luminița Cornea, Romulus Cioflec – file de monografie, volum în curs de editare).

Evenimentul se va adresa unui public mai puțin familiarizat cu activitatea scriitorului născut la Araci. Sunt invitați, de data aceasta, elevi din clasele primare de la Colegiul Naț ional „Mihai Viteazul” îndrumați de cadrele didactice Camelia Onofrei, Valeria Păcală și Doina Gheorghincă. După vizitarea Casei memoriale, cu un ghidaj specializat realizat de doamna dr.Luminiţa Cornea , în sala multimedia a muzeului, va avea loc un concurs privind viaţa şi activitatea scriitorului dar şi a altor membri ai familiei Cioflec. Concursul este intitulat „130 de ani de la nașterea scriitorului Romulus Cioflec”. Câștigătorii vor fi premia ți cu diplome „Romulus Cioflec”, editate de Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni.

Organizatorii invită cu drag să participe la acest eveniment cultural pe toți cei care nu au vizitat Casa memorială „Romulus Cioflec”, dar și pe toți aceia care sunt interesa ți de fenomenul cultural în general și de muzeul memorial din Araci, în special. Dorim ca manifestarea de la Araci să fie o întâlnire culturală de suflet cu membrii familiei Cioflec, fără a ține seama de trecerea timpului.

Plecarea spre Araci va fi din faţa Colegiului Na țional „Mihai Viteazul” din Sf. Gheorghe, joi 17 mai 2012, ora 10.

 

Pentru mai multe informaţii vă rugăm să contactaţi Biroul Relaţii Publice şi Marketing al MNCR (muzeograf Deák Andrea, e-mail: deakandrea.mncr@gmail.com şi Cristina Felea, e-mail: feleacristina@gmail.com) sau vizitaţi site-ul muzeului: www.mncr.ro.

Cu deosebit respect,

Deák Andrea

Muzeograf PR

Biroul Relaţii Publice şi Marketing

Brăila: Noaptea Muzeelor la Muzeul Brăilei

NoapteaMuzeelor2012_MuzeulBrailei

Muzeul Brăilei vă invită sâmbătă, 19 mai 2012, la ediţia a VIII-a a Nopţii Muzeelor.

„Noaptea Muzeelor” este un eveniment de succes iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM). Reţeaua Naţională a Muzeelor din România ( RNMR), inclusiv Muzeul Brăilei, sunt parteneri oficiali ai evenimentului.

Vor fi deschise gratuit pentru public toate secţiile Muzeului Brăilei, conform următorului program:

– Secţiile din Piaţa Traian nr. 3 (Istorie, Arheologie, Artă, Galeria „Gheorghe Naum”, Centrul Memorial „Nae Ionescu, Vasile Băncilă, Anton Dumitriu, Ana Aslan, Edmond Nicolau”): 14.00 – 24.00;

– Centrul Cultural „Nicăpetre” (str. Belvedere 1): 14.00 – 24.00;

– Casa Memorială „Panait Istrati” (Grădina Publică): 12.00 – 22.00;

– Casa Memorială „Dumitru. Panaitescu Perpessicius” (str. Cetăţii nr. 70): 10.00 – 20.00;

– Secţia „Ştiinţele Naturii” (Parcul Monument):10.00 – 20.00.

Manifestări organizate în sala de conferinţe a Muzeului Brăilei (Piaţa Traian nr. 3):

– ora 14.30: Program artistic susţinut de un grup de copii din parohia Bisericii

„Adormirea Maicii Domnului” (preot Simeon Bănică), din comuna Viziru, jud. Brăila;

– ora 15.00: vizionare de filme documentare realizate de Muzeul Brăilei;

– ora 19.00 : Lansare de carte – lansarea ultimelor volume apărute la Editura Istros a Muzeului Brăilei:

– Ionel Cândea, Costin Croitoru, O bibliografie istorică a Brăilei;

– Săndel Dumitru, Galaţiul aşa cum mi-l amintesc (I);

– Costin Croitoru, Galaţi. O bibliografie arheologică şi numismatică.

Diana Cosarca
Muzeul Brailei
Serviciul Relatii Publice
Piata Traian nr.3
tel. 0339401003 fax 0339401002
www.muzeulbrailei.ro

Cluj: redeschiderea Casei Memoriale Stephan Ludwig Roth

Vineri, 11 mai 2012, la 163 de ani de la execuţia lui Stephan Ludwig Roth la Cluj, Muzeul Municipal Mediaş a redeschis pentru vizitare Casa Memorială din str. Honterus 10 dedicată celui mai important umanist mediesean.

Pentru vizitarea acestui obiectiv vă puteţi adresa la sediul Muzeului din str. M. Viteazu, nr. 46 sau la tel. 0369.445.024, marţi – duminică, orele: 09 – 17.

Imagini: https://www.facebook.com/profile.php?id=100003576078973

Timişoara: Noaptea muzeelor

Timișoara 19 mai 2012

 

Muzeul de Artă

Piața Unirii nr 1, Timișoara

15:00-23:00 – intrare gratuita.

Ultima intrare la ora 22:00

Se pot vizita expozițiile permanente de Pictură Europeană, Artă Contemporană din Banat, colecția Corneliu Baba precum și expoziția temporară Nadia Ioan – Feminitate.

Muzeul Banatului

Bastionul Terezia, strada Popa Sapcă nr 4

10:00-22:00 – intrarea gratuită

Se pot vizita: expoziția temporară ” Ceramica de Jupănești” realizată de către Muzeul Satului Bănățean cu obiecte tradiționale din centrul de olărit Jupânești; expoziția temporară ”Propaganda de război în Voivodina 1941-1945” realizată de către Muzeul Voivodinei din Novi Sad care prezintă metode și mijloace de propagandă din timpul celui de-al doilea Război Mondial.

Muzeul Catedralei Mitropolitane

Piața Victoriei, nr.2

9:00-20:00 intrare gratuită

Aici se pot vedea importante cărţi de patrimoniu cum ar fi Noul Testament de la Bălgrad 1648 (prima traducere in română după izvoare grecesti si slavone), Biblia de la Bucuresti 1688 (prima traducere și imprimare integrală a Bibliei in limba română), Cazania lui Varlaam sau Cartea românească de învătătură 1643 și multe alte cărți deosebit de prețioase din sec. XVI -XVIII alături de manuscrise si pergamente, icoane pe lemn și sticlă românești, grecești și rusești din sec.XV- XIX, cruci de piatră și de lemn, iconostase si un bogat patrimoniu de obiecte de cult necesare serviciului liturgic .

Muzeul Emil Kindlein

Bega Shopping Center, et II

16:00-19:00 – intrarea gratuita

Muzicianul Emil Kindlein a pus bazele primul muzeu particular din vestul ţării. Emil Kindlein Museum prezintă istoria a două meserii înrudite, cea de bijutier şi cea de ceasornicar, din Banatul secolului trecut. Muzeul cuprinde reconstituirea prăvăliei şi atelierului de ceasornicar şi bijutier ce a aparţinut lui Petru Kindlein, fotografii şi obiecte de familie, dar şi o impresionantă colecţie de orologii.

Galeria Calina

Strada Marasesti nr. 1-3

15:00-23:00 – intrarea gratuită

Galeria Calina este un spaţiu independent, dedicat artei contemporane, care încurajează creaţia tinerilor. Amatorii de artă contemporană sunt așteptați cu fursecuri și prosecco la show-ul ”The Golden Hours” by Aitch&Saddo. Aitch îşi reconstruiește istoria personală prin alter-ego-urile și personajele propriei biografii. Se întoarce într-un univers care la șapte ani încăpea într-un apartament cu trei camere, „locuit” de bunici, zâne, mirosuri familiare și furnici înfricoşătoare. Recuperând amintirile „fetiţei”, ea reface povestea care constituie identitatea şi îi dă sens. Şi povestea trebuie luată în serios de oamenii mari. Saddo observă cu atenție bizareriile lumii în care trăieşte și le adună într-o arhivă de senzaţii şi impresii alcătuind un monstruos portret oniric al societății de azi. Mitologia, religia, arhetipurile și imagistica lowbrow sunt instrumentele prin care el reface vârste şi anotimpuri demult uitate. Iar personajele antropomorfice completează peisajul fantastic al unei lumi tot mai fragile.

Galeria Helios

Piața Victoriei nr 6

12:00-20:00 – intrarea gratuită

Galeria Uniunii Artiștilor Plastici din Timișoara vă invită să vizitați expoziția de pictură ”Nostalgii Andine” a artistei Georgeta Cocian.

Muzeul de Artă Timişoara celebrează în acest an „Noaptea Muzeelor” oferind acces gratuit vizitatorilor.
Astfel, cei care vor veni la Palatul Baroc din Piaţa Unirii sâmbătă, 19 mai a.c. între orele 15 şi 23, vor putea admira gratuit colecţiile Muzeului de Artă, primind şi câte o vedere.
Bogdan Nădăştean
Compartiment Relaţii Publice
Muzeul de Artă Timişoara
0728 278 631
www.muzeuldeartatm.ro