București: Studiul reptilelor”, un modul al Școlii de Vară care se desfășoară în perioada 5 – 9 septembrie în Sala Atelier a Muzeului Antipa

Untitled-1

Studiul reptilelor

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” îi invită pe cei mici la „Studiul reptilelor”, un modul al Școlii de Vară care se desfășoară în perioada 5 – 9 septembrie în Sala Atelier a Muzeului.

Modulul își propune să ne aducă mai aproape de natura care ne înconjoară, chiar și de animale mai puțin iubite și înconjurate de numeroase prejudecăți cum sunt șerpii și vom vedea că și aceste animale au nevoie de ajutorul nostru pentru a supraviețui.

Reptilele sunt primul grup de vertebrate care au colonizat cu adevărat uscatul în urmă cu mai bine de 300 de milioane de ani, devenind complet independente de mediul acvatic. Deși aceste animale reprezintă în prezent doar o fracțiune din diversitatea faunistică a Terrei, oamenii le-au privit întotdeauna cu fascinație și, uneori, cu frică, considerându-le personificarea răului.

Colegul nostru, Dr. Tiberiu Săhlean, vă invită la o călătorie fascinantă prin lumea reptilelor, precum și la o plimbare în timp, pentru a descoperi originea și evoluția lor. Vom încerca să răspundem la întrebări care ne captivează pe toți: „Care este cel mai mare sau mai periculos șarpe din lume?”, „Cât de mare poate crește un crocodil?”, „Dinozaurii erau reptile?”, precum și multe altele. Ne vom delecta atât cu „monștri” din epoci de mult apuse, cât și cu cei care încă mai trăiesc printre noi, ca veritabile „fosile vii”. Și, nu în ultimul rând, ne vom plimba prin muzeu admirând țestoase, șopârle, șerpi și crocodili care populează locuri exotice și vom afla cât de periculoase sunt, cu adevărat, aceste animale.

Cursul care se desfășoară zilnic între orele 10:15 și 12:30 se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani iar taxa de participare este de 150 lei/persoană sau 250 lei/2 frați.

Înscrierea participanților se poate face pe adresa de e-mail: [email protected]

Parteneri media:  EmailWing, MediaIQ, UnitedMedia, Calendar Evenimente, comunicatedepresa.ro, Centruldepresa.ro, Oraşul Meu, Grădinite.com, Prokid.ro, GoKID.ro, Salut Bucureşti, inParc, mamica.ro, melc-codobelc.ro, agendacopiilor.wordpress.com, HotNews, SmartWoman, Mămica de azi, Mami, stiripentrucopii.com, kidsnews.ro, labucatarie.ro.

Detalii: www.antipa.ro și pe pagina de Facebook a Muzeului de Istorie Naturală „Grigore Antipa”: www.facebook.com/muzeulantipa.

Botoșani: conferința „Sublim și tragic în destinul deputaților Sfatului Țării al Basarabiei (1917-1918). Studiu de caz: Deputatul Ștefan Holban (1886-1961)”

i negrei

Muzeul Județean Botoșani găzduiește miercuri, 31 august 2016, ora 13:00, în Sala Polivalentă a Muzeului de Istorie Botoșani, conferința „Sublim și tragic în destinul deputaților Sfatului Țării al Basarabiei (1917-1918). Studiu de caz: Deputatul Ștefan Holban (1886-1961)”.

Prezintã dr. Ion Negrei, cercetător științific la Institutul de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei; vicepreședinte al Asociației Istoricilor din Republica Moldova.

Manifestarea este organizată în parteneriat cu Fundația „Nicoară” Botoșani.
Muzeul Judetean Botosani
str. Unirii, nr. 15
tel. 0231.513.446 fax. 0231536989
www.muzeubt.ro

București: lansarea monografiei „Patrimoniul imobiliar al familiei Chrissoveloni de-a lungul veacurilor”, istoric de artă dr. Oana Marinache, în data de 10 septembrie, începând cu ora 17:00

chrissoveloni-v01_cover

Asociația și Editura Istoria Artei împreună cu Imobiliara Chrissoveloni au deosebita plăcere să vă invite la evenimentul de lansare a monografiei „Patrimoniul imobiliar al familiei Chrissoveloni de-a lungul veacurilor”, istoric de artă dr. Oana Marinache, în data de 10 septembrie, începând cu ora 17:00, la Cărturești Carusel.

Urmașul familiei de bancheri, făcând parte din a cincea generație, Jean Chrissoveloni, povestește cum a luat naștere această monografie: „Am rugat-o [pe Oana Marinache] să îmi găsească planuri și documente referitoare la clădirea din strada Lipscani nr. 41/55 pe care o refăceam și pe care am închiriat-o Librăriei Cărturești; mi le-a adus după câteva zile și am fost atât de impresionat de eficacitatea ei încât am început să îi cer altele și altele despre clădirile care au aparținut familiei noastre. Pe măsură ce am strâns o adevărată colecție, ne-am gândit să realizăm o carte. Totuși conceptul, motivația și inițiativa realizării acestei cărți se bazează pe dorința noastră de a arăta că înainte de instaurarea comunismului în România a existat o cultură care a creat lucruri frumoase: clădiri, lucrări de artă, muzică, cărți, sport și afaceri; este modul nostru de a demasca MINCIUNA groaznică care a fost comunismul și în felul acesta ne răzbunăm, în felul nostru, pe tot ceea ce a distrus.”

Lucrarea deschide colecția „Familii istorice” a Editurii Istoria Artei, prilejuindu-ne o călătorie în timp, din secolul al XIX-lea până în prezent, reconstituind istoria principalelor reședințe, sedii de bancă, centre comerciale, moșii care au aparținut familiei de origine greacă, Chrissoveloni și a celor cu care s-au înrudit (Filipescu, Lakeman-Economu, Suțu, Colibășanu). Astfel este restabilit rolul jucat de personalități precum Zannis, Nikolaos, Jean și Nicolae Chrissoveloni la dezvoltarea financiară și comercială a țării noastre, precum și colaborarea cu arhitecți, ingineri și constructori (Nicolae Cuțarida, Josef Jacob Schieffelleers, Edmond Van Saanen-Algi, Ștefan Burcuș, George Matei Cantacuzino, August Schmiedigen, Georges Cristinel) în vederea realizării principalelor edificii din țară și străinătate.

O bogată ilustrație, provenind din albumele de familie Chrissoveloni, completează cercetarea întreprinsă la Arhivele Naționale ale României, sediul central și direcțiile județene și la Arhiva Primăriei Municipiului București. Proiectul editorial a beneficiat de susținerea financiară a S.C. Imobiliara Chrissoveloni S.A. (http://www.chrissoveloni.ro/, [email protected])

Datele tehnice sunt: 368 pagini, format 21 x 28 cm, duotone și color. Conceptul grafic îi aparține lui Cristian Gache. Monografia este comercializată exclusiv în lanțul librăriilor Cărturești, prețul de vânzare fiind de 99 lei.

Lansarea din 10 septembrie este precedată de un tur ghidat, origanizat de Oana Marinache, pe str. Lipscani și str. Negustori, în data de 4 septembrie, de la ora 17:00. Pentru detalii și înscrieri: www.eia.ro și [email protected]

Arad: vernisajul expozitiei de pictura, semnata de artistul italian ANTONIO DEL DONNO

Antonio Del Donno_afis

Complexul Muzeal Arad va invita la vernisajul expozitiei de pictura, semnata de artistul italian ANTONIO DEL DONNO,

eveniment care va avea loc la Muzeul de Arta Arad/Sala Ovidiu Maitec (str. Gh. Popa, 2-4, etaj 2), vineri 02 septembrie, orele 18.00.

Deschiderea expozitiei va avea loc in prezenta domnului prof. univ. dr. Aurel CHIRIAC, directorul Muzeului Tarii Crisurilor Oradea.

Curator: Enrico BINACO

Expozitia este deschisa la Arad, pana in duminica, 25 septembrie a.c.

Dal vangelo_ Tecnica mista su tela_53X53

Dal vangelo_ Tecnica mista su tela_53X53

Pentru mai multe informatii privind opera artistului ANTONIO DEL DONNO, accesati
http://www.deldonno.com/

Va asteptam la MUZEU!

Adelina Stoenescu,

Departamentul de Relatii Publice a
Complexului Muzeal Arad

office: +40 257 281 847
[email protected]
www.museumarad.ro
https://www.facebook.com/complexul.muzealarad/?ref=hl

Complexul Muzeal Arad
este membru fondator al
Retelei Nationale a Muzeelor din Romania

www.muzee.org

Sibiu: conferință de presă cu tema „Dublă premieră în expoziția permanentă din Palatul Brukenthal” – redeschiderea pentru public a Salonului Oriental din aripa de nord (închis în anii ’50) și expunerea pentru prima oară în România a ceasului de buzunar al Baronului Samuel von Brukenthal

Muzeul_National_Brukenthal_Sibiu

Joi, 1 septembrie, la ora 10:00, în saloanele de recepție de la etajul I al Palatului Brukenthal va avea loc o conferință de presă cu tema „Dublă premieră în expoziția permanentă din Palatul Brukenthal” – redeschiderea pentru public a Salonului Oriental din aripa de nord (închis în anii ’50) și expunerea pentru prima oară în România a ceasului de buzunar al Baronului Samuel von Brukenthal.

Tot cu acest prilej vor fi comunicate presei logo-ul și simbolul anului bicentenar 2017.

Participă Sabin Adrian Luca – Director General, Dana Hrib – Director Adjunct, Dorin Barbu – Șeful Laboratoarelor de restaurare MNB.

Marius GHEORGHIU

Secţia Educaţie, Marketing şi Comunicare

MUZEUL NAŢIONAL BRUKENTHAL

Piaţa Mare nr 4 -5

550163 Sibiu

ROMANIA

tel: (+4) 0269 217691

fax: (+4) 0269 211545

E-mail: [email protected]

Web site: www.brukenthalmuseum.ro

București: conferința „Dinozaurii între mit și realitate”, la Antipa

14102870_1328870893808376_5256833659254078662_o

Dinozaurii între mit și realitate

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” are plăcerea să vă invite la conferința „Dinozaurii între mit și realitate”, susținută de către Conf. Univ. Dr. Zoltan Csiki-Sava, din cadrul Facultății de Geologie și Geofizică, Universitatea din București. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 3 septembrie  începând cu ora 17:00, în Sala Multimedia a Muzeului.

Mult timp după descoperirea dinozaurilor, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, aceștia au fost văzuți drept marii perdanți ai evoluției, victime ale competiției cu mamiferele și ale inadecvării lor la condițiile de mediu în schimbare.

Această percepție generală asupra dinozaurilor a început să se schimbe ca urmare a descoperirilor recente. Departe de a fi fost lenți și greoi, în general slab echipați să facă față provocărilor mediului lor de viață, dinozaurii ni se relevă azi drept niște organisme cu totul și cu totul excepționale, fiind cu nimic mai prejos decât animalele care domină azi Terra, susține paleontologul Zoltan Csiki-Sava.

Conferința „Dinozaurii între mit și realitate” urmărește să prezinte succint această transformare radicală în imaginea publică a dinozaurilor, de la niște animale preistorice greoaie și stranii, la unele ce populau o lume plină de dinamism și culoare. Și face acest lucru urmărind istoria, lungă deja de două secole, a descoperirii dinozaurilor și modul în care noi și noi observații au determinat oamenii de știință să își schimbe concepțiile referitoare la aceste animale impresionante – iar în felul acesta, să modifice și modul în care publicul larg percepe dinozaurii.

Participarea la eveniment este gratuită!

Înscrierea se poate face pe adresa de e-mail [email protected].

Vă așteptăm cu drag!

Detalii: www.antipa.ro și pe pagina de Facebook a Muzeului de Istorie Naturală „Grigore Antipa”: www.facebook.com/muzeulantipa.

Galaţi: Exponatul lunii septembrie: ALBUM FOTOGRAFIC – HORTENSIA PAPADAT-BENGESCU LA KARLSBAD

image description

image description

Exponatul lunii septembrie:

ALBUM FOTOGRAFIC – HORTENSIA PAPADAT-BENGESCU LA KARLSBAD

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, propune publicului gălăţean, în cadrul proiectului expoziţional Exponatul lunii, prezentarea unui bun muzeistic cu valoare deosebită din patrimoniul instituţiei.

În luna septembrie 2016, aducem în atenția vizitatorilor un album fotografic al scriitoarei Hortensia Papadat-Bengescu, care cuprinde 21 de fotografii realizate în anul 1933, la Karlsbad (astăzi Karlovy-Vary, Cehia).

Fotografiile surprind imagini din celebra stațiune balneară și o înfățișează pe Hortensia Papadat-Bengescu în diferite ipostaze: pe terasa unei cafenele, plimbându-se prin pădurile și grădinile stațiunii ori admirând peisajele încântătoare ale Karlsbad-ului. Supranumit „parcul de sănătate al Europei”, orașul Karlsbad a fost frecventat de Hortensia Papadat-Bengescu în repetate rânduri, pentru a urma un tratament balnear împotriva reumatismului cronic de care suferea. (muzeograf Mihaela Damian)

Albumul fotografic inedit poate fi admirat la Muzeul „Casa Cuza Vodă”, secţie a Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, în perioada 1 – 30 septembrie 2016, de miercuri până duminică, între orele 1000 – 1800.

Biroul Relații publice,

Nicoleta Gheorghe

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi

Str. Al. I. Cuza, nr. 80, e-mail: [email protected]

Facebook: https://www.facebook.com/muzeuldeistorie.galati/

https://www.facebook.com/muzeugl

Prahova, Programul evenimentelor culturale dedicate celei de-a IV-a ediții a Zilei Limbii Române

14207867_1421202481239651_4187501324778028917_o

Programul evenimentelor culturale dedicate celei de-a IV-a ediții a

Zilei Limbii Române

1. Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova , Ploiești, str. Toma Caragiu, nr. 10
31 august 2016, ora 11.00
Vernisajul expoziției lunii septembrie „Fire de soare în amintirea lui George Coșbuc”și
program literar-artistic susținut de elevii Școlii Gimnaziale Apostolache, Școlii Gimnaziale „Andrei Radulescu” Chiojdeanca și de ansamblul „Floricica” al Zonta Club Ploiești.

2. Muzeul ”Casă de târgoveț din secolele al XVIII-lea- al XIX-lea”, Ploiești, str. Democrației, nr. 2
31 august 2016, ora 9.30
”Șezătoare pe prispa lui Hagi Prodan” – participă copiii înscriși la programul estival al muzeului și solista Ana Raicu – elevă la Colegiul de Artă ”Carmen Sylva” Ploiești, care va susține un recital la vioară

3. Muzeul ”I.L. Caragiale” Ploiești, str. Kutuzov, nr. 1
31 august 2016, ora 10.00
Matineu muzeal ”Limba noastră-i o comoară” – participă elevi de la Școala Gimnazială Apostolache și Scoala Gimnazială ”Andrei Rădulescu” Chiojdeanca, coordonați de înv. Marcela Enache

4. Muzeul Ceasului ”Nicolae Simache” Ploiești, Str. N. Simache, nr. 1
31 august 2016, ora 11.00
Vernisajul expoziției temporare ”Ceasuri produse în România”

5. Muzeul memorial ”Paul Constantinescu”, Ploiești, str. N. Bălcescu, nr. 15
31 august 2016, ora 11.00
Matineu muzeal ” Ediția a IV-a a Zilei Limbii Române” – alocuțiuni despre semnificația zilei, lansare de carte, recital instrumental – vioară, violoncel

6. Muzeul Memorial ”Nicolae Iorga” Vălenii de Munte, str. G. Enescu, nr. 1-3
31 august 2016, ora 10.00
Matineu muzeal ”Poezia interbelică”

7. Muzeul ”Casa Domnească” Brebu, com Brebu, jud. Prahova
31 august 2016, ora 10.00
Matineu muzeal ”Limba română în opera poetului național și universal Mihai Eminescu” – participă elevii Școlii ”Matei Basarab” Brebu, coordonați de prof/înv. Ioana Morar

8. Muzeul Memorial ”Cezar Petrescu” Bușteni, str. Tudor Vladimirescu, nr. 2
31 august 2016, ora 11.00
Matineu muzeal ”Cartea, o provocare pentru fiecare” – participă elevi și cadre didactice aflați în tabără la Bușteni.

9. Muzeul Memorial ”Constantin și Ion Stere”, Parcul ”Constantin Stere” Bucov
31 august 2016, ora 11.00
Recital de poezie patriotică pe Aleea Scriitorilor – participă elevi de la Școala ”Constantin Stere” Bucov

10. Muzeul ”Conacul Bellu” Urlați, str. Orzoaia de Sus, nr. 12
31 august 2016, ora 15.30
Serată muzeală ”Mult e dulce și frumoasă limba ce-o vorbim” – participă prof. Iuliana Stan, cercul de prieteni ai muzeului, iar solista Ana Raicu elevă la Colegiul de Artă ”Carmen Sylva” Ploiești, va susține un recital la vioară

11. Muzeul ”Conacul Pană Filipescu” – com. Filipeștii de Târg, nr. 868, jud. Prahova
30 august 2016, ora 11.00
Matineu muzeal ”Influențele altor limbi asupra limbii române. Rime, sinonime și jocuri de cuvinte” – participă copiii înscriși la programul estival al muzeului

Alexandria: Cu ocazia Zilelor Municipiului Alexandria, Muzeul Judeţean Teleorman organizează luni, 29 august şi marţi, 30 august 2016, pe durata programului de vizitare, Zlua Porţilor Deschise

afis ZDP aug. 2016

Cu ocazia Zilelor Municipiului Alexandria, Muzeul Judeţean Teleorman organizează luni, 29 august şi marţi, 30 august 2016, pe durata programului de vizitare, Zlua Porţilor Deschise.

Vor putea fi vizitate expoziţiile permanente: Înapoi în timp: Arheologie Numismatică în judeţul Teleorman ( Sala Tezaure Monetare, Sala Neoliticul, Sala Eneoliticul), Colectivizarea în Teleorman. Rezistenţă şi acceptare forţată, Aspecte etnografice ale satului teleormanean şi expoziţiile temporare: Artă spaniolă, „Lemnul în cultura populară teleormăneană”, Exponatul Lunii – Planul Grădinii Publice din Alexandria (1911)– exponat realizat cu ocazia sărbătoririi zilei municipiului Alexandria.

Iaşi: Expoziția ”Socializare și divertisment la 1900”

afis socializare 2016 web

Expoziția ”Socializare și divertisment la 1900”

Muzeul de Istorie a Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional “Moldova” Iaşi vă invită să vizitați, începând de marți, 30 august 2016, o nouă expoziție, la Palatul Culturii. ”Socializare și divertisment la 1900” reunește piese din patrimoniul Muzeului de Istorie a Moldovei, redând atmosfera sfârșitului de secol XIX și început de secol XX.

Ca și celelalte expoziții deschise în această perioadă la Palatul Culturii, ”Socializare și divertisment la 1900” are caracter temporar. Urmând unui parcurs expozițional ce evidențiază atât istoricul edificiului cât și practicile militare din perioadele medievală și modernă, această nouă valorificare a patrimoniului muzeal își propune să aducă în atenția publicului și aspecte legate de viața socială, de cotidian, de manierele de petrecere a timpului liber.

Expoziția, ai cărei curatori sunt muzeografii Zamfira Pungă și Cătălin Pungă, poate fi vizitată cu biletul aferent Muzeului de Istorie a Moldovei (la prețul întreg de 16 lei, cu reducere 50% pentru pensionari, 75% pentru elevi și studenți, gratuit pentru elevii sub 18 ani, în vacanțele școlare).

Manager,

Dr. Lăcrămioara Stratulat

Şef birou Relaţii publice, proiecte, programe, marketing cultural

Dr. Coralia Costaş