București: Complexul Național Muzeal ”Curtea Domnească” Târgoviște prezent la Expoziția Națională Raw Generation – București

COMPLEXUL NATIONAL MUZEAL ”CURTEA DOMNEASCĂ” TÂRGOVISTE

PREZENT LA

EXPOZIȚIA NAȚIONALĂ RAW GENERATION – BUCUREȘTI

Ediția a XII-a a Expoziției Naționale Raw Generation se va desfășura pe 11-12 martie la București, Romexpo, în Pavilionul C6.

Evenimentul este dedicat unui stil de viață sănătos și cât mai natural. El se adresează tuturor, indiferent de alimentația pe care o consumă, pentru că fiecare dintre noi putem face pași, oricat de mici, spre a ne îmbunătăți viața. Expoziția este cu vanzare și va fi întinsă pe o suprafață de aproximativ 2.000 mp în pavilionul C6.

Complexul National Muzeal ”Curtea Domnească” din Târgoviste este prezent cu expoziția ”Veșnicia s-a născut la sat”, ce ilustrează aspecte din viața satului tradițional românesc.

Expoziția va ține două zile și va fi deschisă publicului între orele 10.00-19.00 în ambele zile (sâmbată și duminică).

Arad: exponatul lunii martie la Complexul Muzeal Arad

Vasile Goldis si Ioan Suciu

Vasile Goldis si Ioan Suciu

EXPONATUL LUNII MARTIE LA COMPLEXUL MUZEAL ARAD

Palatul Cultural (Piața George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor)

Marți-Duminică: 09.00-17.00, Luni-închis

BREVETUL DE DECORARE PENTRU

ORDINUL ”COROANA ROMÂNIEI”, ÎN GRAD DE OFIȚER,

APARȚINÂND LUI DR. IOAN SUCIU (1861-1939), AVOCAT ȘI POLITICIAN ARĂDEAN

 

În luna martie, Complexul Muzeal Arad prezintă publicului Brevetul de decorare pentru Ordinul ”Coroana României”, în grad de ofițer, acordat omului politic arădean Dr. IOAN SUCIU (1/14decembrie 1861-10 martie 1939), în anul 1922, de către Regele Ferdinand I.

brevet Ordinul Coroana Romaniei_dr Ioan Suciu_1922

brevet Ordinul Coroana Romaniei_dr Ioan Suciu_1922

 

Ordinul ”Coroana României” a fost instituit în anul 1881, de către regele Carol I, fiind conferit militarilor și civililor, pentru servicii deosebite aduse statului român. Ordinul cuprinde cinci grade: mari cruci, mari ofițeri, comandori, ofițeri și cavaleri.

Ordinul și brevetul pentru decorare au fost conferite avocatului arădean Dr. Ioan Suciu, care deținea, la acea vreme, în anul 1922, funcția de șef al Serviciului contencios Cluj, în Ministerul Agriculturii și Domeniilor. În anul 1981, brevetul de decorare pentru Ordinul ”Coroana României”, în grad de ofițer, era donat muzeului arădean, alături de alte obiecte aparținând Dr. Ioan Suciu.

În cadrul Colecției de istorie a Complexului Muzeal Arad se evidențiază și cele două Ordine ”Coroana României”, în grad de mare cruce, conferite lui Vasile Goldiș, ”șeful secțiunii cultelor și instrucțiunii în Consiliul Dirigent al Națiunii române din Ardeal” și lui Ștefan Cicio-Pop, ”vicepreședinte al Marelui Sfat Național și șeful secțiunii militare în Consiliul Dirigent al Națiunii române din Ardeal”, așa cum se precizează în brevetele acordate în 11 decembrie 1918.

Ioan Suciu s-a născut la Șiștarovăț (județul Arad), în anul 1861. A urmat cursurile liceului din Arad, unde a fost coleg de clasă cu Vasile Goldiș, iar în anul 1888 era absolvent al Facultății de Drept din Budapesta. Din anul 1889 a deschis un birou avocațial la Arad, devenind din 1890 și membru al Sinodului Diecezan Ortodox Român Arădean. Timp de patru ani, între 1906-1910, a fost ales deputat în Dieta de la Budapesta, pe listele Partidului Național Român, de către votanții cercului electoral Ineu. În timpul Primului Război Mondial, în anul 1916, a fost internat în lagărul politic de la Sopron (Ungaria), însă la sfârșitul războiului, în noiembrie 1918, a avut un rol în organizarea Gărzilor Naționale Românești și a Consiliilor Naționale Române. În calitate de membru al Consiliului Național Român Central, a participat la tratativele româno-maghiare de la Arad, din 13-15 noiembrie 1918, unde s-a decis soarta Transilvaniei. Din 18 noiembrie 1918, Dr. Ioan Suciu s-a ocupat de organizarea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia (1 decembrie 1918), ulterior fiind ales membru al Marelui Sfat Național și al Consiliului Dirigent. În perioada 1930-1939 a avut un birou notarial la Chișineu-Criș.

A încetat din viața, în data de 10 martie 1939.

Este înmormântat la Arad, în cimitirul ”Eternitatea”, alături de Vasile Goldiș și Ștefan Cicio-Pop.

 

dr Ioan Suciu_1861-1939

dr Ioan Suciu_1861-1939

Exponatul, Brevetul de decorare pentru Ordinul ”Coroana României”, în grad de ofițer, aflat în colecția de istorie a Complexului Muzeal Arad, este prezentat publicului până la sfârșitul lunii martie, la Palatul Cultural Arad (Piața George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor).

 

 

10 martie 2017

Adelina Stoenescu,

Compartimentul de Relaţii Publice al Complexului Muzeal Arad