Târgoviște: expoziția ”Contribuția dâmbovițenilor la Războiul de Independență”

Luni, 8 mai 2017, la ora 12.00 la Muzeul de Istorie va fi vernisată expoziția ”Contribuția dâmbovițenilor la Războiul de Independență”.

Aceasta este organizată de Consiliul Județean Dâmbovița, Complexul Național Muzeal ”Curtea Domnească” Târgoviște, Muzeul Politiei Române, Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Dâmbovița, Școala Gimnazială ”Tudor Vladimirescu” Târgoviște, Școala Gimnazială ”Matei Basarab” Târgoviște.

Târgoviște: EXPOZIȚIE DE GRAVURĂ ” IMAGO MUNDI ” – Zuzu Caratănase

Consiliul Județean Dâmbovița și Complexul Național Muzeal ”Curtea Domneasca” Târgoviște organizează în perioada 10 mai – 30 mai o expoziție de gravură ”IMAGO MUNDI” la Muzeal de Artă, str. Calea Domnească, nr. 185.

Cu prilejul împlinirii a 10 ani de la prima ediție a Bienalei de Gravură ”Gabriel Popescu”, Muzeul de Artă din Târgoviște gâzduiește expoziția personală a artistului Zuzu Caratănase.

ZuZu Caratanase pe numele lui real Caratănase Răzvan-Constantin (n. 14 mai 1985, Tulcea) este un artist gravor, cadru didactic universitar, curator de artă contemporană. „Este socotit ca fiind cel mai bun gravor al generației sale, adesea este considerat drept „ liderul generației sale” , totodată este unul dintre cei mai importanți artiști-gravori români cunoscut mai ales pentru lucrările sale de mari dimensiuni.”

A absolvit Universitatea Națională de Arte din București, Licență (2004-2008), Master (2008-2010) și Doctorat (2010-2014)

Până în prezent are 23 de expoziții personale în muzee și galerii din România, Austria, China, Israel și Republica Moldova.

A participat și a fost invitat la peste 270 de expoziții de grup și colective din România, Austria, Belgia, Bulgaria, Canada, Franța, Germania, Grecia, Italia, Japonia, Polonia, Portugalia, Republica Moldova, Spania, Statele Unite ale Americii, Turcia și Ucraina.

Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România (2010-prezent); membru al Uniunii Gravorilor din Budapesta, Ungaria (2014-prezent); membru Association des Artistes Peintres, Sculpteurs, Architectes, Graveurs et Dessinateurs – Paris, Franța (2015-prezent); membru în Consiliul Director al Uniunii Artiștilor Plastici din România (2016-prezent); membru în Comisia Națională a Monumentelor de For Public din cadrul Ministerului Culturii (2017-prezent)

Pentru activitatea sa artistică și organizatorică a obținut câteva zeci de premii, distincții și medalii în cadrul unor concursuri și evenimente din România, Bulgaria, Franța, Japonia, Spania și Republica Moldova. Amintim doar câteva dintre ele: Premiul pentru Cultură acordat de Comisia Națională a României pentru UNESCO; Premiul Ministerului Culturii; Premiul pentru Grafică acordat de Uniunea Artiștilor Plastici din România, București; Marele Premiu la Trienala Internațională de Gravură, Alexandria; Medalia „Gabriel Popescu”, Târgoviște; Medalia „Nicolae Tonitza”, Bârlad; Medalia „Gheorghe D. Anghel”, Drobeta Turnu Severin; Certificatul de Merit la Trienala Internațională de Gravură – Kochi/Japonia; Distincția „Parchemin d’Honneur” la Trienala Internaţională de Gravură, Chamalières/Franţa.

Va invităm să vizionați o parte dintre lucrărle artistului, imprimate pe hârtie, iar altele pe lemn, precum și panouri de xilogravură.

Va asteptăm cu drag, de marți până duminică , între orele 9.00 – 17.00.

București: prezentarea albumului „Arhiva de arhitectură 1860-1870, o colecție unică de planuri și schițe”

Miercuri, 10 mai, de la ora 18:30, vă invităm la Galeria 418, din Intrarea Armasului nr. 12, etaj 2, la prezentarea albumului „Arhiva de arhitectură 1860-1870, o colecție unică de planuri și schițe”.

Editori: Oana Marinache, Cristian Gache

Cel de-al doilea album al colecției de schițe și planuri acoperă perioada 1860-1870, vizând, cu precădere, activitatea constructivă din București. Contextul politic este cel al domniei lui Alexandru Ioan Cuza și al principelui domnitor Carol, un deceniu marcat de reforme și de apariția unor instituții importante pentru dezvoltarea Principatelor Unite/României.

Dacă primul volum (Arhiva de arhitectură 1830-1860: o colecție unică de planuri și schițe, Ed. Istoria Artei, București, 2015) prezenta majoritatea proiectelor edilitare, păstrându-se prea puține documente vizuale referitoare la casele particulare, acestea devin „vedetele” prezentului album. Din păcate, dosarele din fondurile Ministerului Lucrărilor Publice (M.L.P.) și Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice (M.C.I.P.), păstrate până astăzi, conțin mult prea puține ilustrații. Multe proiecte de prefacere a bisericilor și mănăstirilor au rămas, probabil, pe șantiere sau s-au pierdut între instituțiile publice.

Un nou program de arhitectură ia naștere în această perioadă, cel al gărilor: prezentarea proiectelor Gării de Nord din București și extinderea căilor ferate va continua și în următorul volum, ele fiind, până în prezent, necercetate de specialiștii care s-au ocupat de acest domeniu.

Johann Schlatter, Gaetan A. Burelly, Petre Tabai și Anton Onderka sunt nume cu care cercetătorii arhivelor s-au întâlnit mai des, fără ca lucrările lor să fie bine cunoscute publicului larg. Activitatea lui Carol Benisch (1822-1896) a fost prezentată de noi într-un album separat, neregăsindu-se aici decât cu 2 proiecte. (Oana Marinache, Carol Benisch, 50 de ani de arhitectură, Ed. Istoria Artei, 2015). Noi nume apar înscrise pe schițele și planurile de arhitectură, figuri rămase anonime până astăzi, dar care și-au adus aportul la schimbarea fundamentală a modului de locuire în capitală: W. Beckler, Anton Standacher, Ghiesel, Gaudi, Bonomelli, Maximilian Tonolla. Nu cunoaștem date personale sau informații despre pregătirea lor anterioară stabilirii în București, dar putem presupune că erau mai degrabă constructori-antreprenori, fără studii de arhitectură sau de artă în marile centre academice apusene.

O bună parte din biletele de voie solicitate de proprietarii bucureșteni nu conțineau și schițe sau planuri sau acestea nu s-au mai păstrat. Cea mai mare parte dintre cele rămase în dosare nu sunt semnate, fiind, poate, copii după originalele realizate de specialiștii vremii. Colecția prezintă destul de multe exemple de case cu parter și etaj, îndeplinind dubla funcție comercială și rezidențială, tipică modului de viață al păturii de mijloc. Stilistic, cea mai mare parte dintre construcțille prezentate, prezintă elemente neoclasice; unele fascinează prin elementele ”Rundbogenstil”, atât de puțin cercetate la noi.

Albumul prezintă și arhiva lui Ion I. Heliade Rădulescu (fiul lui Ion Heliade Rădulescu 1802-1872), achiziționată de familia Cantacuzino, care păstrează mai multe desene din timpul studiilor acestuia de la Școala de Arte și Meserii din Paris; întors în țară din cauza unor probleme de familie, tânărul nu a putut obține diploma care i-ar fi asigurat o carieră în domeniul construcțiilor și un loc de cinste printre primii specialiști români, formați în mediul parizian. Desenele sale, din perioada 1867-1868, evidențiază reperul antic la care se făcea apel în perioada de formare, dar includ și elemente din noua tehnologie a construcțiilor.

Preț de achiziție: 45 lei/ex. sau 80 lei/impreuna cu primul album (1830-1860)

Mai multe detalii la [email protected] sau www.eia.ro

https://www.facebook.com/events/1900941520182902/

http://asociatiaistoriaartei.blogspot.ro/2017/05/lansare-album-arhiva-de-arhitectura.html

http://asociatiaistoriaartei.blogspot.ro/2017/02/arhiva-de-arhitectura-1860-1870.html

Călăraşi: ZIUA EUROPEI LA MUZEUL DUNĂRII DE JOS

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

ZIUA EUROPEI LA MUZEUL DUNĂRII DE JOS

Muzeul Dunării de Jos, în colaborare cu Școala Gimnazială Carol I Călăraşi, organizează marţi, 9 mai 2017, ora 13.00, la Secţia Arheologie, din incinta Consiliului Județean Călăraşi, cu ocazia Zilei Europei, o serie de manifestări sub genericul

Împreună în Europa”

Vor fi marcate cu această ocazie, atât Ziua Europei, dar şi, nu mai puțin important, Ziua Independenței de Stat a României.

Evenimentul va debuta la ora 13.00, cu un colocviu organizat în colaborare cu elevii Școlii Gimnaziale Carol I, cu tema “Independența României, în context European” şi va continua cu proiecţia filmelor documentare “Războiul de Independență” şi “Mari Români – Carol I”.

Intrarea este gratuită.

Responsabil Relaţii Publice,

Muzeograf Andreea Parnic

Muzeul Dunarii de Jos Calarasi tel:040242313161 fax 0242311974 e-mail: [email protected] www.mdjcalarasi.ro

București: Zilele MNIR – 45 de ani de la inaugurare, 8-12 mai 2017-calendar evenimente!

Zilele MNIR – 45 de ani de la inaugurare

(8-12 mai 2017)

Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) celebrează 45 de ani de existență printr-o amplă serie de evenimente ce vor avea loc în perioada 8-12 mai 2017, la sediul muzeului din Calea Victoriei 12, București.
Manifestările dedicate aniversării debutează luni, 8 mai, cu deschiderea oficială la care vor participa înalți demnitari, reprezentanți de seamă ai instituțiilor de cultură din România, parteneri, susținători și colaboratori apropiați ai instituției care au fost și sunt în continuare alături de muzeu. Cu această ocazie va fi inaugurată expoziția MNIR 45 care prezintă istoricul Palatului Poștelor – clădirea-simbol a Bucureștilor – , constituirea, evoluția și colecțiile muzeului, publicațiile proprii, proiectele virtuale și planurile de viitor. La finalul zilei, ne vom bucura de un recital de muzică clasică susținut de talentații elevi ai Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti”.
Ziua de 9 mai este dedicată specialiștilor muzeului. În prima parte a zilei, seniorii, cei care au adus o contribuție remarcabilă la dezvoltarea și afirmarea Muzeului Naţional de Istorie a României, vor face o scurtă trecere în revistă a carierei lor științifice, precum și a experiențelor memorabile avute în cadrul MNIR. În partea a doua, vor avea loc prezentări ale secțiilor de specialitate. La ora 18:00 va avea loc vernisajul expoziției Sarmizegetusa – începuturile Daciei romane, proiect expozițional ce aduce în atenția publicului și a specialiștilor date științifice și bunuri culturale de primă importanță rezultate prin săpăturile arheologice de dată recentă realizate în cuprinsul acestui valoros oraș antic.
Miercuri, 10 mai, începând cu ora 11:00, vor avea loc proiecții de filme (Inaugurarea din 8 mai 1972), reportaje și documentare, având ca subiect Muzeul Național de Istorie al Republicii Socialiste România, realizate în epocă de Televiziunea Română. Materialele au fost oferite cu amabilitate de către Arhiva Media a TVR, unul dintre partenerii oficiali ai evenimentului.

În data de 11 mai
, ora 11:00, se va desfășura conferința de presă MNIR 45, urmată de ceremonia de acordare a premiilor MNIR pentru mass-media, în cadrul căreia vor fi oferite diplome aniversare, în semn de apreciere, jurnaliștilor care au dovedit profesionalism în promovarea activităților organizate de muzeu. În aceeași zi, la ora 16:30, va avea loc, în prezența domnului dr. Augustin Lazăr, Procuror General al României, o nouă proiecție a filmului The Hunt for Transylvanian Gold . Accesul se face în limita locurilor disponibile, cu înscriere prealabilă la [email protected].
Aniversarea continuă vineri, 12 mai, cu ateliere educative și de creație, care valorifică bogatul patrimoniu al muzeului. Începând cu ora 11:00, copiii vor afla povestea Gânditorului de la Cernavodă, la ora 13:00 vor avea ocazia să descopere tainele numismaticii, iar la ora 15:00 vor asista la o prezentare de arme din colecțiile muzeului. La ora 17:00 vor fi prezentate filmele documentare realizate de studenții UNATC în cadrul proiectului MNIR – Expozițiile și oamenii.
Accesul publicului la activitățile aniversare din zilele de miercuri, joi și vineri (10-12 mai) este gratuit. De asemenea, în perioada 4-14 mai 2017, Muzeul Național de Istorie a României poate fi vi zitat în mod gratuit.
***

Partenerii evenimentului Zilele MNIR – 45 de ani de la inaugurare: Arexim, Caru’ cu Bere, City Grill, Omniasig Vienna Insurance Group, Compania Națională Aeroporturi București, Miorița Landscape Travel, Medievalum Retail, Romano Electro (Roel Systems), Transglobus Art Services, CDM Prestări Servicii, Fundația Dignitas, Asociația Secular Umanistă din România, Asociația Redescoperă Istoria.
Parteneri media: Televiziunea Română, Fundația Culturală Magazin Istoric, Onlinegallery.ro, Orașulvechi.ro, Parentime.ro.

***
Muzeul Naţional de Istorie a României, înființat în 1970 și inaugurat în anul 1972, este una dintre instituţiile reprezentative ale culturii româneşti. Muzeul este adăpostit într-o clădire monument istoric, denumită în trecut Palatul Poştelor, construită între anii 1894-1899, pe baza planurilor arhitectului Alexandru Săvulescu.

Secţia Relaţii cu Publicul [Public Relations Department]

MUZEUL NAŢIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI [THE NATIONAL HISTORY MUSEUM OF ROMANIA]
Calea Victoriei nr. 12, cod 030026, sector 3, Bucureşti, ROMÂNIA
[12 Calea Victoriei street, postal code 030026, district 3, Bucharest ROMANIA]
Tel. [Phone] + 40 21 – 315.82.07 / int. 1008, 1015

Tel./Fax [Phone/Fax] + 40 21 – 313.19.25

E-mail: [email protected], https://www.facebook.com/MNIRpage, http://twitter.com/MNIR_

București: Conferințe de istoria artei și a culturii / 1

Conferințe de istoria artei și a culturii / 1

Muzeul Național al Literaturii Române va organiza, în perioada mai – noiembrie 2017, în fiecare marți, de la ora 18.30, o serie de conferințe de istoria artei și a culturii susținute de personalități din mediul universitar și de specialiști din domeniul artei.

Proiectul își propune să prezinte o viziune pluridisciplinară asupra imaginii plastice, din mai multe perspective: etnografică, antropologică, a istoriei religiilor, precum și din perspectiva unor domenii conexe sau derivate, precum cartografia sau piața de artă.

Într-o lume în care suntem invadați zilnic de mii de imagini, din toate direcțiile, fie ele on-line sau offline, trebuie să găsim o modalitate de a selecta eficient imaginile valoroase. Comunicarea vizuală este esențială în cultura noastră, iar înțelegerea mecanismelor din spatele unei imagini ne poate ajuta în felul în care o interpretăm. Studierea Istoriei Artei, ca și a Istoriei în general, ne ajută în înțelegerea prezentului și a viitorului prin analiza trecutului. Chiar dacă la prima vedere domeniul Istoriei Artei se concentrează pe obiectul artistic și pe producerea acestuia, de fapt încorporează analize complexe de istorie, sociologie, estetică, economie, politică și antropologie.

Primele două conferințe vor fi susținute de criticul și istoricul de artă Pavel Șușară, marți, 9 mai (Introducere în Istoria Artei) și, respectiv, marți, 16 mai (Occident versus Orient), la Sediul Muzeului Național al Literaturii Române din Str. Nicolae Crețulescu 8.

 

Pavel Șușară este critic și istoric de artă, monograf, poet, publicist și scriitor român, cercetător de istorie a artei. Specializat în istoria artei moderne și contemporane, Pavel Șușară este autorul unei monografii importante despre opera pictorului Corneliu Baba, dar și un poet având câteva volume de poezii publicate, pentru care a primit un premiu al Uniunii Scriitorilor din România în 1996. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, colaborator al postului de radio România Liberă, membru al Asociației Internaționale a Criticilor de Artă, expert în artă, atestat de Ministerul Culturii, membru al Uniunii Artiștilor Plastici și Președintele Asociației Experților și Evaluatorilor de Artă din România.

Parteneri media: Radio România Cultural, RFI, TV City, Observator Cultural, Contemporanul, AgențiadeCarte, IQool

Communication and Public Relations Department

National Museum of Romanian Literature

Bucharest, 64-66 Calea Grivitei, District 1

Ph.: +40 731 003 022; +40 723 154 052

E-mail: [email protected]; [email protected]

București: spectacolul „Sufleorul fricii” de Matei Vișniec, o improvizație semnată de actrița Ioana Crăciunescu

Muzeul Național al Literaturii Române, în colaborare cu Fundația Ioana Crăciunescu Urgent, inaugurează proiectul cultural „Marți în ALBnegru” pe 9 mai 2017, ora 19.30, la sediul MNLR din Strada Nicolae Crețulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe), cu spectacolul „Sufleorul fricii” de Matei Vișniec, o improvizație semnată de actrița Ioana Crăciunescu.

Vă așteptăm cu drag la eveniment,
Andreea Drăghicescu

Communication and Public Relations Department

National Museum of Romanian Literature

Bucharest, 64-66 Calea Grivitei, District 1

Ph.: +40 731 003 022; +40 723 154 052

E-mail: [email protected]; [email protected]

Cluj-Napoca: ZILELE CULTURII RUSE 10 – 21 mai 2017

ZILELE CULTURII RUSE

10 – 21 mai 2017

 

Un eveniment marca Centrul Cultural Rus din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”,

în parteneriat cu Muzeul de Artă Cluj-Napoca,

în avanpremiera ediţiei din acest an a „Zilei Scrierii şi Culturii Slave”

celebrată în data de 21 mai

 

Centrul Cultural Rus organizează anual, în preajma „Zilei Scrierii și Culturii Slave” (21 mai), o serie de manifestări culturale și științifice. În acest an, prin amabilitatea conducerii Muzeului de Artă Cluj-Napoca, a directorului acestuia, prof.univ.dr. Lucian Nastasă-Kovács, manifestările închinate culturii slave/culturii ruse se vor desfășura în prestigiosul lăcaș de cultură din oraș, cu participarea a doi artiști plastici de renume internațional din Rusia: Anastasia Vdovkina (Moscova/Cluj-Napoca) și Szvetlána Tóth (Moscova/Budapesta).

Anastasia Vdovkina s-a născut la Moscova, Rusia, în anul 1972. A absolvit Institutul de Artă şi Design din Piatigorsk, Rusia (1997). În tehnica emailului a început să lucreze din anul 1993, sub îndrumările tatălui său Vdovkin Nikolai, artist plastic în email. A participat la numeroase expoziţii şi simpozioane de profil din Rusia, Germania, India, Elveţia, Ungaria, România etc. Este membră a Uniunii Artiştilor Plastici din Rusia (din 2003), precum şi a Uniunii Artiştilor Plastici din România (din 2005). În anii 2003 şi 2004, a participat, reputând succese notabile, la Simpozionul Internaţional de la Kecskemet, Ungaria, numele său figurând şi printer expozanţii Trienalei de Email de la Budafok, Ungaria (2004). În lucrările sale doreşte să obţină o armonie plastică între diferite materiale, cum ar fi metale, email sau lemn, prin aceasta dorind să exprime strânsa legătură dintre trecut şi prezent.

Distincții și premii:

2003 – Premiul Taberelor de Creație a Artiștilor Plastici de Email, Kecskemét, Ungaria

2004 – Premiul Trienale Internaționale a Artiștilor Plastici de Email, Budapesta, Ungaria

2009 – Premiul Bienalei Artiștilor Plastici de Email – Kiev, Ucraina

2010 – Marele premiu al Bienalei Artiștilor Plastici în Email – Sankt-Petersburg, Rusia.

Szvetlána Tóth s-a născut în 1949, în orașul Oriol, Rusia. A terminat secția de Arte Plastice a Universității de Stat din Oriol, sprecializarea Grafică. În 1982 obține diploma de restaurator de picturi în ulei. Lucrează între 1975 și 1985 la Centrul de Restaurare Grabar din Moscova, pe urmă la Muzeul de Artă din Oriol, în calitate de restaurator și director adjunct. Între 1988 și 1991 este director al Muzeului Național de Artă din Sîgtîvkar, Republica Autonomă Komi, Rusia. Din 1991 trăiește în Ungaria, devenind în același an membru al Uniunii Artiștilor din această țară. Execută lucrări în email din 1994. A organizat peste 26 de expoziții în Rusia, Ungaria, Germania, Olanda, Statele Unite. Lucrările sale sunt păstrate în muzee de renume și colecții private din Ungaria, Olanda, Italia, Spania, Danemarca etc.

Distincții și premii:

Marele Premiu al Premiul Taberelor de Creație a Artiștilor Plastici în email, Kecskemét, Ungaria și Marele premiu al Uniunii Artiștilor Plastici (1997, 2006, 2009); Premiul Centrului Karel Wojtila (Slovacia, 2012); Titlul de Maestru (Nasvad, Slovacia), Premul al II-lea din partea Direcției Internaționale a Artiștilor Plastici în Email (2013), Distincție din partea Direcției Internaționale a Artiștilor Plastici în email (2013).

PROGRAM

_______________________

Miercuri, 10 mai, ora 18:00

– vernisajul expoziţiei artistelor de renume internaţional din Rusia: Anastasia Vdovkina (Moscova/Cluj-Napoca) şi Szvetlána Tóth (Moscova/Budapesta)

– moment coregrafic: „Dans rusesc” din baletul „Spărgătorul de nuci”, în interpretarea balerinei Polina Stănescu, Opera Naţională Română Cluj-Napoca

– concertul ansamblului coral „Voci Transilvane” al Casei de Cultură a Studenţilor Cluj-Napoca

_______________________

Joi, 11 mai, ora 17:00

– „Tainele tehnicii emailului”, în prezentarea Anastasiei Vdovkina

– „Înapoi în trecut. Dezgheţul”, program oferit de grupul de studenţi rusofoni ai UBB

– proiecţia filmului artistic „Copilăria lui Ivan” (1962) din ciclul „Tarkovski – 85”

________________________

 

Duminică, 14 mai, ora 11:00

– proiecţia filmului artistic „Călăuza” (1979) din ciclul „Tarkovski – 85

________________________

Duminică, 21 mai, ora 14:00

– „F.M. Dostoievski în România”, în prezentarea distinşilor invitaţi: prof. univ. dr. Leonte Ivanov, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, şi prof. univ. dr. Ovidiu Pecican, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca

– proiecţia filmului artistic „Smerita” (1960, regia: Aleksandr Borisov)

Botoșani: simpozionul „Independența de Stat a României – 140 de ani”

Muzeul Județean Botoșani organizează marți, 9 mai 2017, ora 13.00, în
Sala Mare a Muzeului de Istorie Botoșani, simpozionul „Independența de Stat a României – 140 de ani”.
Susțin intervenții: Iulian Nechifor, Dan Prodan, Gheorghe-Florin Știrbăț și Sergiu Balanovici.
Manifestarea este organizată în colaborare cu Asociația Națională „Cultul Eroilor”- Filiala Botoșani și Cercul Militar Botoșani.
Muzeul Judetean Botosani
str. Unirii, nr. 15
tel. 0231.513.446 fax. 0231536989
www.muzeubt.ro

Târgovişte: Concursul tematic “Independenţa – năzuinţă seculară a naţiunii române”

Concursul tematic

“Independenţa – năzuinţă seculară a naţiunii române”,

Muzeul de Istorie, 9 mai 2017

Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte în parteneriat cu Liceul Teoretic “Ion Heliade Rădulescu”, Colegiul Naţional “Constantin Cantacuzino” Târgovişte, Colegiul Economic “Ion Ghica” Târgovişte şi Colegiul Naţional “Ienăchiţă Văcărescu”, organizează luni, 9 mai 2017, ora 11.00, concursul tematic “Independenţa – năzuinţă seculară a naţiunii române” ce va avea loc la Muzeul Tiparului si al Cartii Vechi Romanesti, str. Calea Domneasca, nr. 181.

Concursul va cuprinde teme variate legate de Proclamarea Independenţei de Stat a României,  elevii participanţi formând 4 echipe a câte 4 copii fiecare, iar la final câştigătorii vor primi premii in diplome și bani.

Această activitate este destinată însuşirii cunoştinţelor cu privire la istoria naţională, istoria locală, tradiţiile, obiceiurile poporului român precum şi ale popoarelor din spaţiul extraeuropean, de către elevii dâmboviţeni.

Scopul evenimentului il constituie apropierea tinerilor de istorie şi de valorile sale universale.

Complexul Național Muzeal ”Curtea Domnească” Târgoviște mulțumește firmei SC COMPPIL SA Târgoviște, reprezentată de ing. Ion Spătaru, pentru sponsorizarea concursului “Independenţa – năzuinţă seculară a naţiunii române”.

Coordonator : dr. Anca Anghel, muzeograf C.N.M. „Curtea Domnească”

Elevii vor fi îndrumați de: prof.Roxana Petre, prof. Ferezia Stancu, prof. Claudia Ilinca, prof. Tudose Diana, prof. Mihaela Orfanu, prof. Gheorghe Dondorici.